Programe de guvernare

Document original

România justă. O țară sănătoasă: noul program politic al Partidului Verde (Verzii)

Cuprinsul documentului
  1. ROMÂNIA JUSTĂ.O țară sănătoasă
  2. Noul Program Politic al Partidului Verde (Verzii)
  3. CE ÎNSEAMNĂ O ROMÂNIE JUSTĂ?
  4. IDENTITATEA NOASTRĂ DOCTRINARĂ. ARGUMENT PENTRU CENTRU-STÂNGA
  5. VALORILE NOASTRE
  6. MISIUNEA NOASTRĂ
  7. ACORDUL PENTRU REUȘITA TRANZIȚIEI VERZI ÎN ROMÂNIA PRESUPUNE ÎN OPINIA NOASTRĂ :
  8. REGENERAREA DEMOCRAȚIEI
  9. STATUL - RESPONSABIL PENTRU JUSTIȚIA ÎNTRE GENERAȚII
  10. COMBATEREA SCHIMBĂRILOR CLIMATICE - OBIECTIV DE SECURITATE PUBLICĂ
  11. O ECONOMIE ÎN SERVICIUL TRANZIȚIEI VERZI ȘI A JUSTIȚIEI SOCIALE.
  12. CALITATE CURATĂ A VIEȚII: ALIMENTE, TRANSPORT, AER, APĂ, SOLURI SUSTENABILE
  13. ENERGIA VERDE, SUPORT PENTRU DEZVOLTAREA DURABILĂ
  14. Ce propunem noi, Verzii?
  15. EDUCAȚIA, SĂNĂTATEA, DIGITALIZAREA: INVESTIȚII INTELIGENTE ÎN PREZENTUL ORIENTAT CĂTRE UN VIITOR SUSTENABIL
  16. Educația în România
  17. Sănătatea în România
  18. Digitalizarea
  19. MUNCA DECENTĂ: MUNCIM PENTRU A TRĂI, NU TRĂIM PENTRU A MUNCI!
  20. COMBATEREA SĂRĂCIEI, MIZĂ STRATEGICĂ
  21. COPIII ȘI TINERII ÎN CENTRUL ACȚIUNII NOASTRE PUBLICE
  22. DREPTURI EGALE. RESPECT PENTRU DIVERSITATE
  23. CULTURA, SPORTUL ȘI TURISMUL - MOTOARE PENTRU ECONOMIE ȘI SUSTENABILITATE
  24. ROMÂNIA JUSTĂ - CONTRIBUTOR ȘI BENEFICIAR DE SUVERANITATE EUROPEANĂ

Dreptul la formare profesională permanentă este încălcat frecvent, inclusiv pentru lucrătorii din instituțiile cu rol de inspecție și control în domeniul protecției mediului. Cerem restabilirea acestui drept.

COMBATEREA SĂRĂCIEI, MIZĂ STRATEGICĂ

În spiritul dreptății sociale, cerem ca toate beneficiile incluse în asistența socială, de la venitul minim garantat (VMG), alocația pentru susținerea familiei (ASF), ajutorul de șomaj etc., să se fundamenteze pe un Indicator Social de Referință (ISR) conectat la salariul minim actualizat anual, nu la cel din 2008.

Având atâția copii și adulți săraci nu putem emite pretenția de a deveni o comunitate dezvoltată în stare să răspundă noilor provocări economice, educaționale, sociale, generate de schimbările climatice, mai cu seamă că efectele acestor schimbări vor accentua sărăcia, dacă nu luăm măsurile potrivite din timp.

România are strategii de combatere a sărăciei, dar nu are planuri de evaluare și monitorizare riguroase, nici ținte precise.

De aceea propunem ca încadrarea într-o Țintă de Reducere Anuală a Sărăciei (TRAS) să fie la fel de importantă și obligatorie precum încadrarea în Ținta Deficitului Bugetar. O societate săracă și polarizată nu este un mediu favorabil nici pentru democrație, nici pentru dezvoltarea economică; de aceea susținem și înființarea DNAS (Direcția Națională ANTI-SĂRĂCIE).

De asemenea propunem, tot ca element de combatere a sărăciei, un indicator al Progresului Social Măsurabil (PSM), astfel încât în mod permanent, creșterea economică să se regăsească în mod corect în calitatea vieții tuturor oamenilor, în veniturile și pensiile lor. Redistribuirea resurselor în noul mod de a decide, produce și consuma va garanta circulația beneficiilor în interiorul unei noi solidarități. Dezvoltarea sănătoasă nu se poate măsura doar prin indicatorul PIB, ci prin indicatori clari privind accesul cetățenilor, deopotrivă în mediul urban și rural, la: infrastructură de igienă, de sănătate, de educație, consum alimentar sănătos, sport, cultură, calitatea aerului și a apei. PSM trebuie cuantificat și prin gradul de acces pe care un om îl are la un loc de muncă decent, plătit corect, justiție egală, sănătate și educație de calitate, mediu curat, un raport corect între activitatea personală și profesională.

Combaterea sărăciei presupune o acțiune decisă și pe linia combaterii sărăciei energetice.

Propunem redefinirea noțiunii de „client vulnerabil” și introducerea celei de „sărăcie energetică” în așa fel încât acestea să reflecte complexitatea reală a fenomenelor cu care se confruntă un procent de cca 35% din populație, în creștere în contextul actualei crize energetice generate de războiul din Ucraina;

Susținem alcătuirea unui plan de acțiuni pentru acces universal la energie (curată), prin colaborare cu autoritățile locale, cu remedii financiare (directe sau prin sistemul de