Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte publice privind educația

Raport asupra stării sistemului național de învățământ 2008

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte publice privind educația
Data preluării
26.09.2026 17:55
Dimensiunea materialului
3.589,1 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

ediţia a III-a/2006 distribuite în reţeaua bibliotecilor şcolare ale unităţilor din învăţământul preuniversitar (aproximativ 8000 de biblioteci), a bibliotecilor CCD-urilor din ţară (42 biblioteci), a Centrelor de Informare şi Documentare din cadrul ISJ-urilor, a tuturor direcţiilor generale din MECT precum şi a furnizorilor acreditaţi;

  • - realizarea de ghiduri, broşuri, metodologii, documente de analiză în cadrul programului Phare: 400 broşuri, 1600 ghiduri.
                  Sprijinirea formării / dezvoltării competenţelor profesionale pentru personalul didactic, de conducere, îndrumare
        şi control, în domeniul didacticilor de specialitate, al managementului educaţional şi al administrării unităţilor şcolare s-a
        realizat prin participarea acestora la următoarele tipuri de programe:
  • - de obținere a definitivatului în învățământ și a gradelor didactice (18.306 grade didactice au fost validate prin ordin de ministru

în anul școlar 2007/2008 și 97 de grade didactice I au fost acordate pe baza titlului științific de doctor);

  • - de perfecționare periodică, cu obligativitatea acumulării a 90 de credite o dată la 5 ani (programe parcurse de 19 884 cadre

didactice în anul școlar trecut);

  • - ofertele CCD-urilor, avizate de MECT (s-au derulat 1798 de programe de formare continuă, în care au fost cuprinși 188.236

cursanți din învățământul preuniversitar); 49,06% din totalul personalului de conducere, îndrumare și control din învățământul preuniversitar a fost format prin programele din domeniul managementului educațional lansate de CCD-uri (6089 cadre didactice);

  • - au fost echivalate 14 stagii de formare derulate în cadrul Proiectului Phare Acces la educaţie al grupurilor dezavantajate;
  • - au fost eliberate 72.665 atestate de formare continuă şi 10.241 certificate de competenţe profesionale.

Bugetul alocat pentru formarea şi dezvoltarea resursei umane din învăţământul preuniversitar a crescut în ultimii ani ajungând la o valoare de 10 ori mai mare decât în anul 2005. Astfel, în anul 2008 pentru finanţarea activităţilor de perfecţionare/ formare continuă a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, a fost alocată de la bugetul de stat suma de 40.000 mii lei față de 4 580 mii lei în 2005.

               Formarea şi dezvoltarea resurselor umane din învățământul preuniversitar în cadrul programelor PHARE coordonate
        de MECT, s-a realizat prin:
  • - desfăşurarea de stagii de formare pentru 6.800 de persoane din unităţile de învăţământ profesional şi tehnic asistate prin proiectele

Phare 2002, Phare 2003, Phare 2004, Phare 2005. Programele s-au desfăşurat pe tematici referitoare la învăţare centrată pe elev, planificarea ofertei educaţionale, parteneriat şcoală-întreprindere, elaborarea de materiale didactice, elaborarea de curriculum, management participativ, asigurarea calităţii, elaborarea planului de acţiune al şcolii, elaborarea modulelor pentru calificările nucleu pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale, dezvoltarea şi utilizarea materialelor auxiliare de învăţare, metode alternative de educaţie;

  • - utilizarea şi aplicarea materialelor de învăţare în educaţia la distanţă, management participativ pentru personalul de conducere din

150 de şcoli din învăţământul profesional şi tehnic;

27

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

908b34b9e1fbff0504479f9b4cba308a2b9c1ccd465711d67cd301e64ea78968