Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte publice ale SRI

raport activiate 1994.pdf

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte publice ale SRI
Data preluării
26.09.2026 17:55
Dimensiunea materialului
326,0 KB

Conținutul disponibil în colecție

Textul documentului

păşirea atribuţiilor legale sau manipularea informaţiilor în scop de dezinformare. Aceste acuze sunt neîntemeiate, cu atât mai mult cu cât întreaga activitate a S.R.I. se află sub controlul permanent al Parlamentului prin comisia sa de specialitate şi nici una dintre ele nu a fost pertinent probată. Persistă şi critici legate de ineficienţa şi lipsa de transparenţă a activităţii instituţiei, care însă pornesc de la o înţelegere inadecvată a specificului muncii de informaţii, sau de la comportamentul individual al unor cadre, care nu poate fi, în nici un fel, generalizat la nivelul întregii instituţii. O premisă de distorsionare a imaginii S.R.I. a constituit-o acţiunile diverselor persoane care, în scopul realizării unor interese profesionale sau personale, ilicite, şi-au atribuit ilegal calitatea de cadru S.R.I. Spre exemplu: 36/42 - Lăpuşte Marian Nicolae, director al S.C. "M.T.MASTER" S.R.L. şi patron al barului "Madona" din Bucureşti, a pretins că este ofiţer S.R.I. pentru a-şi acoperi afacerile ilegale, inclusiv faţă de lucrători ai Gărzii Financiare; - Buzilă Mihail, inspector frecvenţe radio la Centrul de Control Frecvenţe Radio Miercurea-Ciuc, şi-a declinat calitatea de ofiţer S.R.I. pentru a putea intra în posesia unor date şi informaţii la care nu avea acest drept în virtutea atribuţiilor de serviciu; - Cimpoeru Eugeniu, patronul restaurantului "Arbitrii" din Bucureşti, pretinzând că este colonel în S.R.I. şi promiţând că în această calitate poate interveni pentru a obţine celor interesaţi vize de intrare în S.U.A., în schimbul unor sume de bani în valută. - Dumitru Cornel, din Bucureşti, pretinde în anturajul său că este colonel în S.R.I. şi, întrucât concubina sa - patron al unei firme, a intrat în relaţii de afaceri cu un partener american, cel în cauză i-a ameninţat că le va intercepta convorbirile telefonice. Urmare acestui fapt, cetăţeanul străin şi-a exprimat intenţia de a reclama Ambasadei S.U.A. la Bucureşti că S.R.I. supraveghează convorbirile sale; - Lucian Enache, directorul general al firmei S.C. LUDOR IMPEX S.R.L., se prezintă faţă de persoanele cu care vine în contact drept ofiţer în S.R.I., susţinând că firma sa ar derula operaţiuni comerciale în beneficiul acestei instituţii. Aceleaşi susţineri a încercat să le acrediteze şi pe timpul cercetărilor la care a fost supus de către organele de poliţie, ca urmare a unor nereguli financiare comise în raporturile cu un partener de afaceri; - Sârbu Neculai, patronul S.C. NATIONAL BODYGUARDS S.R.L. din Piatra Neamţ, care are filiale în mai multe judeţe din ţară, eliberează absolvenţilor cursurilor organizate de el legitimaţii asemănătoare cu cele ale cadrelor S.R.I. La întrunirile pe probleme de filaj a recomandat cursanţilor ca, pe parcursul activităţii, în situaţiile în care vor fi descoperiţi de persoanele urmărite, să se prezinte drept cadre S.R.I. Cazurile de civili care au pretins că sunt cadre ale S.R.I., în marea lor majoritate reprezintă abuzuri de calitate din interese personale adeseori ilicite, comportamentul acestora ridicând semne de întrebare celor cu care au intrat în contact, dar permiţându-le, în unele cazuri, să intre totuşi în posesia unor date şi informaţii pe care, în mod firesc, nu le-ar fi putut obţine prin natura atribuţiilor profesionale. Îngrijorător este faptul că fenomenul înregistrează o curbă ascendentă, în perioada de referinţă semnalându-se aproape 100 de cazuri. Au fost şi situaţii în care cadre ale altor segmente din sistemul siguranţei naţionale şi-au atribuit fără drept calitatea de ofiţeri S.R.I., fapt pentru care au fost sesizate factorilor de conducere ai instituţiilor respective ce au luat măsuri adecvate de corecţie. În prezent, în România fiinţează peste 160 agenţii şi societăţi ce au ca obiect de activitate servicii de pază şi investigaţii particulare - fără ca aceasta să se bazeze pe dispoziţii legale în acest sens -, în structura cărora sunt angajate foste cadre de securitate, miliţie şi armată, specializate în investigaţii, supraveghere tehnică operativă, pază şi 37/42 gardare apropiată. Din datele pe care le deţinem rezultă că unele societăţi cu acest profil (reprezentând un potenţial informativ ce nu poate fi neglijat) au intrat în atenţia anumitor servicii de informaţii străine care le-au sprijinit logistic pentru dotarea cu mijloace tehnice profesionale performante, utilizate de foşti ofiţeri specialişti în domeniu. În atingerea scopurilor urmărite, unii angajaţi ai societăţilor respective şi-au arogat, ilegal, calitatea de ofiţer S.R.I.. Asemenea practici au fost utilizate în acţiuni care sunt la limita ori în afara legalităţii sau moralităţii profesionale, alimentându-se astfel, în cele mai diferite medii, resentimente sau rezerve faţă de S.R.I. şi formulându-se acuzaţii nefondate cu privire la activitatea şi cadrele instituţiei. Cu toate acestea, semnalele negative în legătură cu imaginea noastră publică, atunci când au fost întemeiate, au dus atât la măsuri imediate de sancţionare, cât şi la demersuri de optimizare a activităţii. 4. Optimizarea structurilor organizatorice şi de personal Aşezarea activităţii S.R.I. pe coordonatele concepţiei strategice de realizare a siguranţei naţionale în noul context geopolitic global european şi regional, precum şi în starea de drept şi de fapt a integrării României în structurile continentale a impus şi impune în continuare reconsiderarea cadrului conceptual şi organizatoric al Serviciului, fiind necesare permanente reevaluări ale resurselor de personal, atât la nivelele de decizie cât şi ale celor de execuţie. În concordanţă cu noile realităţi politico-operative, conducerea serviciului a adoptat un ansamblu de acţiuni şi măsuri: 1. a fost creată baza conceptuală a activităţii de informaţii, materializată în reglementări compatibile cu principiile şi normele general-valabile existente în doctrina şi practica altor servicii; 2. a fost constituită baza normativă a activităţii informativ-operative de realizare a siguranţei naţionale desfăşurate de serviciu; 3. s-a realizat planificarea necesarului de informaţii în conformitate cu competenţele de realizare a siguranţei naţionale stabilite prin lege, directivarea pe etape, domenii şi probleme prioritare a efortului informativ; 4. s-a înfăptuit stabilirea şi definirea problemelor ce fac obiectul activităţii de informaţii, iniţierea şi derularea unor programe şi operaţiuni de informare generală menite să asigure concentrarea şi coordonarea activităţii pentru îndeplinirea unor sarcini majore de realizare a siguranţei naţionale; 5. în scopul mai bunei cuprinderi a sarcinilor specifice unor regiuni ale ţării, creării cadrului organizatoric şi statuării răspunderii unice pentru activitatea de informaţii la nivelul Capitalei, degrevării structurilor centrale 38/42 ale serviciului de unele atribuţii de execuţie nemijlocită, pe seama creşterii componentei analitice a activităţii informative şi a funcţiilor de planificare informativă şi coordonare operativă, au fost revăzute şi îmbunătăţite - cu aprobarea C.S.A.T. - unele structuri organizatorice. 6. a continuat procesul de întinerire a efectivelor, de îmbunătăţire a compoziţiei personalului şi, în acelaşi timp, s-au efectuat unele schimbări la nivelul eşaloanelor de comandă. Acţiunile întreprinse pe această linie au fost orientate pentru realizarea a trei obiective majore. Primul a urmărit îndepărtarea din aparat a cadrelor care nu s-au putut adapta cerinţelor activităţii acestui serviciu, care nu au reuşit să se integreze şi să acţioneze pe măsura noilor realităţi. Cel de-al doilea obiectiv, aflat în permanentă actualitate, l-a constituit asigurarea cu efective a tuturor unităţilor S.R.I. şi îndeosebi a acelora cu problematică informativ-operativă complexă ori cu un deficit mai mare de personal. Cel de-al treilea obiectiv a vizat perfecţionarea sistemului de selecţie şi formare a personalului. În acest sens s-a acţionat pentru: • perfecţionarea instrumentelor şi metodologiei de selecţie a personalului, aplicarea unor criterii riguroase de cuantificare a competenţei profesionale, calităţilor şi aptitudinilor celor selecţionaţi pentru munca informativ-operativă după metodologia practicată de cele mai avansate servicii de informaţii; • desfăşurarea unor activităţi eficiente de pregătire a personalului nou încadrat, în aşa fel încât integrarea profesională a acestuia să se facă foarte rapid; • selecţionarea pentru Institutul Superior de Informaţii, din subordinea S.R.I., a unor cadre didactice cu înalt potenţial profesional; elaborarea de cursuri şi tematici adecvate menite să contribuie la realizarea unui învăţământ modern şi flexibil. Analiza principalilor indicatori de evaluare a compoziţiei şi pregătirii personalului evidenţiază faptul că prin măsurile aplicate s-a reuşit îmbunătăţirea calitativă, de fond, a aparatului nou creat care, în prezent dispune de un corp de cadre tinere, ataşate necondiţionat intereselor majore ale statului de drept şi valorilor democraţiei. Astfel, vârsta medie a personalului este de 37 de ani. S-a împrospătat şi întinerit aparatul, în perioada de referinţă fiind trecute în rezervă şi alte cadre care se adaugă celor care au fost disponibilizate, prin acţiuni succesive, în perioada 1990-1993. Totodată, au fost încadraţi mulţi tineri, pe bază de concurs şi în urma opţiunii deliberate a fiecărui candidat pentru integrarea în structurile S.R.I.. Ca urmare a acestei dinamici, în prezent ofiţerii tineri, din grupa de vârstă până în 35 de ani, reprezintă 34,5% din efective, procesul de înnoire a personalului instituţiei desfăşurându-se în continuare. 39/42 Din punct de vedere al pregătirii, 85,86% din ofiţeri au studii superioare sau urmează cursurile unor instituţii de învăţământ superior, civil sau militar. Dinamica promovărilor/retrogradărilor în/din funcţii de conducere evidenţiază faptul că 33,7% din şefii de unităţi, 36,8% din locţiitorii şefilor de unităţi, 22,7% din şefii de sectoare şi 17,5% din şefii de birouri au fost schimbaţi din funcţii în perioada de referinţă. Aceste schimbări au vizat sporirea eficienţei în activitatea profesională şi întărirea actului de comandă în structura unităţilor centrale şi teritoriale. 40/42 III. Priorităţi în problematica siguranţei naţionale pentru perioada următoare Analiza surselor de risc pentru siguranţa naţională, nominalizate în cuprinsul acestui raport, evidenţiază faptul că, din perspectiva imperativelor reformei, o temporizare a integrării României în structurile europene şi euro- atlantice ar reprezenta principala ameninţare la adresa stabilităţii şi securităţii naţionale în contextul lumii de azi. În direcţia configurării acestei ameninţări ar putea acţiona o serie de factori de risc care i se subsumează: a) blocarea ori amânarea aplicării reformei, respectiv a procesului de instrumentare legislativă şi instituţională, ca şi a celui de operaţionalizare a acestor instrumente; b) alimentarea ideii, vehiculată intens de cercuri străine interesate, că România nu este pe deplin decisă, nici capabilă pentru o completă şi definitivă integrare europeană, fiind în egală măsură disponibilă sau dependentă faţă de o sferă de interese răsăriteană; c) slăbirea autorităţii şi a capacităţii de decizie a statului, ca principal artizan al proceselor reformatoare. În această ultimă privinţă, se produc şi proliferează, comportând grade diferite de risc pentru siguranţa naţională, fenomene care, pe de o parte, servesc ca argumente pentru susţinerea tezei cu privire la pretinsa inadaptabilitate structurală a societăţii româneşti la standardele de funcţionare democratică în plan economic, politic şi social, iar, pe de altă parte, pun într-o situaţie vulnerabilă potenţialul naţional, reducând totodată şansele gestionării şi fructificării atuurilor economice, social-profesionale şi geopolitice ale ţării noastre. Din aria acestor fenomene, considerăm că au incidenţă asupra siguranţei naţionale cel puţin următoarele: - menţinerea majorităţii întreprinderilor româneşti la cote falimentare, datorită incompetenţei sau lipsei de motivaţie manifestate la nivel managerial, actelor de corupţie favorizând concurenţa neloială, abandonării pieţelor tradiţionale şi a profilurilor de fabricaţie pentru a obţine profituri rapide şi facile ori în urma unor aranjamente oculte, dar şi datorită blocajelor de ordin macroeconomic; - afectarea autorităţii structurilor de decizie executivă, ca şi a suportului lor economic şi financiar, printr-o suită îngrijorătoare de ilegalităţi comise la cele mai diferite niveluri şi în toate sectoarele de activitate; - cumularea presiunilor unor centre de putere economică străine, 41/42 combinate cu acţiuni specifice ale unor servicii secrete, pentru a prelua controlul asupra unor ramuri economice, inclusiv dintre cele strategice, în condiţii de concurenţă neloială şi, uneori, cu concursul iresponsabil ori interesat al unor factori de decizie din ţară; - slaba protejare a secretului de stat în faţa încercărilor tot mai numeroase, uneori concurenţiale, de infiltrare şi penetrare informativă, în condiţiile lipsei legislaţiei în materie, desconsiderării unor norme elementare de protecţie, dar şi, de multe ori, a semnalelor venite din partea structurilor informative române competente; - inerţia sau rezistenţa în aplicarea măsurilor reformatoare, birocraţia excesivă practicată adesea doar în scopul obţinerii de foloase personale. În strânsă legătură cu ritmul şi rezultatele concrete ale reformei se conturează pericolul unui recul al sprijinului acordat de populaţie procesului de transformare democratică. Intrată în zona unui comportament apatic şi resimţind acut insatisfacţii personale, dar - ceea ce este mai grav - şi o lipsă de orizont, populaţia poate deveni disponibilă pentru a-şi investi încrederea în opţiuni de altă natură şi orientare decât cea autentic reformistă. Riscurile generate de o slăbire a autorităţii instituţiilor statului se conjugă cu cele vizând direct valorile suveranităţii, integrităţii şi unităţii statale, îndeosebi prin întreţinerea unor focare de tensiuni interetnice în scopuri politice şi, mai recent, economice. ____________ 42/42
← Înapoi la începutul extrasului

Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

78a7ee092f1e00226fb8044e6996b72a0d9e6e6006cda8f6d1b1d24c12fd6a5f