Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte publice ale SRI

raport activitate 2005.pdf

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte publice ale SRI
Data preluării
26.09.2026 17:55
Dimensiunea materialului
497,4 KB

Conținutul disponibil în colecție

Textul documentului

, 20 au fost soluţionate în mod favorabil (integral sau parţial), fiind puse la dispoziţia petenţilor informaţiile care intrau sub incidenţa Legii nr.544/2001, iar 33 au primit un răspuns negativ, întrucât vizau informaţii ce nu fac obiectul legii în cauză ori sunt deţinute de alte instituţii ale statului român. 45 2. Raporturile cu C.N.S.A.S. Serviciul Român de Informaţii a implementat - în conformitate cu decizia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării - măsurile organizatorice şi logistice necesare pentru predarea în ritm accelerat, către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.), a dosarelor Securităţii care nu priveau siguranţa naţională. Au fost selectate, potrivit criteriilor şi procedurilor legale, din întreaga ţară şi transportate în depozitele C.N.S.A.S. de la Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov, 1.339.732 dosare cu 1.593.133 volume, referitoare, în principal, la persoanele urmărite, colaboratorii şi informatorii fostelor organe de securitate, dar şi alte documente prevăzute de Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii ca poliţie politică. Odată cu dosarele, Serviciul a predat Consiliului şi sistemul electronic de evidenţă al acestora. Activităţile de preluare, de către C.N.S.A.S., a arhivei, care însuma peste 12.000 metri liniari, au fost finalizate până la data de 9 decembrie 2005. În paralel, în cadrul Comisiei Mixte formate din reprezentanţi ai Colegiului Consiliului şi ai Serviciului Român de Informaţii, a fost discutat conţinutul dosarelor ce priveau siguranţa naţională. 3. Relaţiile cu societatea civilă şi educaţia de securitate ■ În vederea dezvoltării relaţiilor cu societatea civilă şi stabilirii unui climat de dezbatere similar celui existent în spaţiul euro-atlantic, au fost iniţiate o serie de proiecte - în parteneriat public-privat - vizând îmbunătăţirea comunicării cu mediul civic. În paralel, a crescut numărul participărilor S.R.I., alături de membri ai societăţii civile şi mediului academic, la manifestări organizate atât în ţară, cât şi în străinătate (74, în cursul anului trecut), având ca temă subiecte de maximă actualitate pentru domeniul securităţii - precum terorismul, crima organizată, proliferarea, protecţia infrastructurii critice, respectiv controlul democratic asupra instituţiilor de securitate. ■ Ca parte a procesului de consultare şi dezbatere a subiectelor aflate pe agenda naţională de securitate, au fost organizate - sub egida Centrului de Informare pentru Cultura de Securitate (C.I.C.S.) sau în alte formate - mai multe evenimente cu participare internă şi / sau internaţională destinate perfecţionării mecanismelor de colaborare şi relaţionare cu societatea civilă, respectiv promovării culturii de securitate în rândul cetăţenilor. 46 Experţi ai S.R.I. au participat la peste 40 de dezbateri, seminarii, conferinţe, mese rotunde, focus grupuri, campanii de informare, la care au fost prezentate principalele demersuri ale instituţiei noastre în domeniul securităţii naţionale. Un exemplu în acest sens a fost ”Campania de promovare a culturii de securitate în rândul tinerilor”, vizând aplicarea în licee a proiectului „Terorismul…de lângă noi”, care a debutat, la 20 decembrie 2005, la Colegiul „Mihai Viteazul” din Bucureşti. De asemenea, au fost demarate pregătirile pentru extinderea iniţiativelor asociate proiectului „Cultura de securitate” la nivel local, primele etape fiind judeţele Braşov, Bacău şi Galaţi. Rezultat al proiectelor dezvoltate de Serviciu, dar şi al interesului în creştere al cetăţenilor faţă de problematica de securitate, se poate constata o deschidere tot mai mare a reprezentanţilor societăţii civile pentru dezvoltarea dialogului cu instituţia noastră, mai multe organizaţii neguvernamentale exprimându-şi, în ultima perioadă, disponibilitatea de a se implica în proiecte şi programe de parteneriat cu C.I.C.S. în domeniul culturii de securitate. CAPITOLUL VI OBIECTIVE ŞI DIRECŢII DE ACŢIUNE PENTRU ANUL 2006 ■ Obiectivele prioritare pentru 2006 sunt: • susţinerea informativă adecvată a deciziilor şi acţiunilor factorilor abilitaţi, cu relevanţă în materia securităţii naţionale; • accentuarea dimensiunii preventive a activităţii informativ-operative, în paralel cu sporirea ofensivităţii măsurilor destinate: - contracarării ori limitării efectelor unor riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale; - protejării şi promovării, potrivit competenţelor, a intereselor majore ale statului român; • transpunerea în practică a prevederilor Strategiei de Securitate Naţională şi ale noului cadru normativ în materie; • aprofundarea cooperării cu organismele reprezentate în Comunitatea Naţională de Informaţii şi cu celelalte instituţii din sistemul de securitate naţională; • consolidarea, prin contribuţia de ansamblu şi raporturile de colaborare la nivel bi- şi multilateral, a statutului şi prestigiului S.R.I. în comunitatea informativă euro-atlantică; 47 • identificarea şi utilizarea unor noi modalităţi de dezvoltare a parteneriatului cu societatea civilă, în scopul unei receptări corecte a activităţii şi rolului Serviciului, precum şi pentru creşterea contribuţiei la educaţia de securitate a populaţiei. ■ În atingerea obiectivelor sus-menţionate, Serviciul Român de Informaţii îşi va concentra atenţia pe următoarele direcţii de acţiune: ● operarea modificărilor organizatorice necesare în conformitate cu priorităţile de securitate şi implicaţiile noilor prevederi normative în materie. Măsurile organizatorice, inclusiv cele derivate din adoptarea unei noi legi de organizare şi funcţionare şi alte prevederi legale relevante, vor fi supuse aprobării C.S.A.T., concomitent cu evaluarea necesarului de resurse aferent; ● adaptarea documentelor de planificare şi coordonare a activităţii informativ-operative la priorităţile impuse de noua ediţie a Strategiei de Securitate Naţională şi Priorităţile Informative Naţionale; ● consolidarea potenţialului informativ al Serviciului. În particular, în baza legitimităţii oferite de capitalul real de încredere de care instituţia se bucură la nivelul populaţiei, vor fi utilizate toate pârghiile legale pentru contracararea acelor acţiuni şi atitudini de natură să limiteze eficienţa şi finalitatea activităţii de ansamblu a Serviciului. Pe de altă parte, o atenţie sporită va fi acordată investigării şi documentării informative a activităţilor infracţionale cu impact asupra securităţii naţionale, în vederea sesizării organelor de cercetare şi urmărire penală, pentru întreprinderea măsurilor legale împotriva făptuitorilor (demers ce va fi valorizat inclusiv în scop preventiv, prin descurajarea unor preocupări similare); ● optimizarea fluxurilor informaţionale interne şi externe. Prioritar, vor fi avute în vedere: - actualizarea permanentă a sistemelor informatice de susţinere a informării curente şi cooperării cu celelalte organisme din domeniul securităţii naţionale; - creşterea calităţii documentelor de informare (prin continuarea demersurilor deja operate în sensul creşterii gradului de integrare al acestora şi accentuarea componentei strategice); - elaborarea unui proiect de norme privind regimul documentelor de informare emise de Serviciu şi obligaţiile ce revin destinatarilor acestora, care va fi prezentat C.S.A.T.; ● creşterea eficienţei în îndeplinirea sarcinilor în domeniile în care S.R.I. este desemnat autoritate naţională, cu accent pe prevenirea şi combaterea terorismului, respectiv protecţia informaţiilor clasificate. 48 Simultan, vor fi avute prioritar în atenţie acţiunile având drept scop contracararea acţiunilor ostile statului român, destinate limitării ori blocării accesului la resurse vitale şi pieţe de desfacere, respectiv afectării infrastructurilor critice; ● dezvoltarea activităţilor de cooperare, în diferite formule, cu celelalte organisme din sistemul securităţii naţionale; ● aprofundarea raporturilor de cooperare externă cu: - serviciile aliate şi structurile specializate ale N.A.T.O., pentru prevenirea / contracararea ameninţărilor la adresa spaţiului euro-atlantic; - organismele de informaţii şi securitate ale statelor membre U.E. şi de la nivelul structurilor comunitare; - alte servicii de informaţii partenere şi/sau aparţinând de state din vecinătate, pentru consolidarea securităţii şi stabilităţii regionale; ● asigurarea, cu sprijinul factorilor abilitaţi, a resurselor necesare pentru relansarea programelor prioritare de dotare şi investiţii şi pentru creşterea atractivităţii carierei de ofiţer de informaţii; ● sporirea performanţelor sistemului de management al resurselor umane, o atenţie sporită urmând a fi acordată: - încadrării prioritare a funcţiilor deficitare, îndeosebi a celor din domenii informativ-operative şi înalt specializate; - derulării, conform standardelor şi procedurilor din spaţiul euro-atlantic, a procesului de pregătire şi perfecţionare profesională a cadrelor Serviciului; - consolidării, în continuare, a actului de comandă, prin promovarea unor cadre tinere, care au confirmat, prin aptitudinile şi maturitatea profesională, calităţile necesare; ● promovarea unei atitudini deschise şi transparente în orice problemă ce face obiectul interesului legitim al cetăţenilor, mass media şi organizaţiilor neguvernamentale şi, pe această bază, consolidarea parteneriatului cu societatea civilă şi dezvoltarea activităţilor aferente culturii de securitate. Vor fi continuate programele desfăşurate de C.I.C.S. şi departamentul specializat în relaţiile cu autorităţile publice şi organizaţiile neguvernamentale. O atenţie deosebită va fi acordată, de asemenea, acţiunilor ce vor fi derulate şi de alte structuri ale Serviciului, care, prin atribuţii, au în responsabilitate ori pot contribui pe coordonatele sus-menţionate (Biroul de Presă, Biroul de Relaţii cu Publicul, Oficiul pentru Supravegherea Secretelor de Stat, Centrul de Studii şi Cercetări pentru Siguranţa Naţională, Academia Naţională de Informaţii etc.). Totodată, pentru corecta receptare, de către formatorii de opinie, a responsabilităţilor Serviciului în materia interceptării comunicaţiilor, va fi organizată, în cooperare cu societatea civilă, o manifestare (tip simpozion sau masă rotundă) pe această temă. ______________ 49
← Înapoi la începutul extrasului

Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

1ab643d925e2c800ad44414b9a872c970e8c37ef2e708daac59ad9cabd6a4448