Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind energia și rețelele

Raport privind realizarea indicatorilor de performanță pentru serviciul de transport, de sistem și de distribuție a gazelor naturale aferent anului gazier 01.10.2019 – 30.09.2020 si starea tehnica a sistemelor de transport si de distributie a gazelor naturale 2020

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind energia și rețelele
Data preluării
26.09.2026 17:55
Dimensiunea materialului
1.436,1 KB

Conținutul disponibil în colecție

Textul documentului

n standard pentru indicatorul IP01, înregistrând o valoare medie a acestuia de 99,92 %. 2. IP1 – Contractarea serviciului de distribuție și respectarea condițiilor de predare-preluare a gazelor naturale 10 Acest indicator se referă la următoarele activități: - contractarea serviciului de distribuție a gazelor naturale – indicator ce a fost modificat odată cu intrarea în vigoare a Ordinului ANRE cu nr. 97/2018; - asigurarea presiunii gazelor naturale; - asigurarea calității gazelor naturale; - măsurarea gazelor naturale. Astfel, acest indicator general se reflectă prin următorii indicatori specifici de performanță: - IP11 – obligaţia de a transmite contractul de racordare, în vederea semnării, sau refuzul de acces la sistem, în maximum 10 zile de la data înregistrării cererii şi/sau a documentaţiei complete, pentru cel puțin 90 % din numărul total al acestora; - IP12 - obligaţia de a răspunde la sesizările/reclamaţiile oricărui utilizator, cu privire la nerespectarea valorii presiunii gazelor naturale, în termen de maximum 15 zile de la data înregistrării acestora, pentru cel puțin 95 % din numărul total al acestora; - IP13 - obligaţia de a răspunde la sesizările/reclamaţiile scrise ale utilizatorilor, cu privire la calitatea gazelor naturale, în termen de maximum 15 zile de la data înregistrării acestora, pentru cel puțin 95 % din numărul total al acestora; - IP14 - obligaţia de a răspunde la sesizările/reclamaţiile oricărui utilizator SD, cu privire la măsurarea cantităţilor de gaze naturale, în termen de maximum 15 zile de la înregistrarea acestora, pentru cel puțin 95 % din numărul total al acestora. În anul gazier 01.10.2019 – 30.09.2020, pentru toți operatorii sistemului de distribuție a gazelor naturale s-au înregistrat: - 7.177 solicitări pentru contractarea serviciului de distribuție, pentru care 28 de operatori au îndeplinit condiția pentru performanța indicatorului IP11. Trei dintre ei nu au primit solicitări în vederea contractării serviciului de distribuție a gazelor naturale. Astfel, rezultatul mediu obținut de operatorii de distribuție pentru acest indicator este de 99,96 %. - 606 sesizări/reclamații referitoare la nerespectarea valorii presiunii gazelor naturale; din informațiile pe care operatorii sistemelor de distribuție a gazelor naturale le-au transmis, a rezultat faptul că 9 dintre operatori au îndeplinit condiția de performanță a indicatorului IP12. Media înregistrată la nivelul țării este de 97,36 %. Un număr de 22 de operatori nu au primit sesizări/reclamații referitoare la nerespectarea valorii presiunii gazelor naturale. - 27 de reclamații/sesizări referitoare la calitatea gazelor naturale. Un număr de 8 operatori de distribuție a gazelor naturale au primit asemenea solicitări și au înregistrat o valoare medie de performanță a indicatorului IP13 de 96,30 %, îndeplinind astfel condiția prevăzută în standard. Un număr de 23 de operatori nu au primit reclamații/sesizări referitoare la calitatea gazelor naturale. - 3.145 de sesizări/reclamații cu privire la măsurarea cantităților de gaze naturale; din raportările transmise de cei 31 de operatori ai sistemului de distribuție a gazelor naturale, 14 dintre ei au îndeplinit condiția pentru performanța indicatorului IP14, iar ceilalți 17 operatori nu au primit sesizări/reclamații cu privire la măsurarea cantităților de gaze naturale. Astfel, media înregistrată la nivelul întregii țări pentru indicatorul IP14 este de 99,05 %. 3. IP2 – Accesul la sistemul de distribuție a gazelor naturale Indicatorul general de performanță IP2, referitor la asigurarea accesului la sistemul de distribuție a gazelor naturale, a fost abrogat odată cu intrarea în vigoare a Ordinului ANRE cu nr. 97/2018. 11 4. IP3 – Racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale Indicatorul general de performanță IP3, referitor la racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale, se reflectă prin opt indicatori specifici de performanță, odată cu completările aduse de Ordinul ANRE nr. 42/2018, după cum urmează: - IP31 - obligaţia de a răspunde la cererile scrise privind racordarea la sistem ale solicitanților/utilizatorilor în termenul prevăzut în regulamentul de racordare aplicabil, pentru mai mult de 95 % dintre acestea; - IP31-1 – obligația de a realiza un studiu tehnico-economic în termen de 30 de zile de la data primirii cererii de racordare în cazul documentaţiei complete sau de la data completării acesteia, pentru mai mult de 95 % din numărul acestora. - IP32 - obligaţia de a răspunde la sesizările/reclamaţiile scrise ale oricărui solicitant sau utilizator, cu privire la racordarea la sistem, în cel mult 20 zile lucrătoare de la data înregistrării, pentru mai mult de 95 % din numărul acestora; - IP33 - obligaţia de a depune documentația pentru autorizația de construire în maximum 90 de zile de la data încheierii contractului de racordare, dacă a fost plătit tariful conform contractului de racordare, pentru mai mult de 95% din numărul acestora ; - IP34 - obligaţia de a pune în funcțiune instalaţia de racordare în maximum 30 de zile de la data emiterii autorizației de construire, la care se adaugă, după caz, termenele aferente situaţiilor prevăzute în standard, pentru mai mult de 95 % din numărul acestora; - IP35 - obligaţia de a răspunde la sesizările/reclamaţiile scrise ale oricărui solicitant sau utilizator, cu privire la proiectarea, execuţia, recepţia şi/sau punerea în funcțiune a instalaţiei de racordare, în termen de maximum 20 de zile de la data înregistrării, pentru mai mult de 95 % din numărul acestora; - IP35-1 - obligaţia de a realiza extinderea şi/sau redimensionarea obiectivului/conductei de distribuţie a gazelor naturale necesare în vederea racordării, respectiv se proiectează, execută, recepţionează şi se pune în funcţiune în termen de 270 de zile de la data emiterii avizului tehnic de racordare ori de la data semnării contractului, după caz, sau de cel mult 180 de zile de la data obţinerii autorizaţiei de construire, pentru cel puțin 95% din numărul acestora; - IP35-2 - obligaţia de a răspunde la sesizările/reclamaţiile scrise ale oricărui solicitant sau utilizator cu privire la proiectarea, execuţia, recepţia şi punerea în funcţiune a extinderii şi/sau a redimensionării obiectivului/conductei de distribuţie a gazelor naturale, în maximum 20 de zile de la data înregistrării, pentru cel puțin 95 % din numărul acestora; În anul gazier 01.10.2019 – 30.09.2020, pentru toți operatorii sistemelor de distribuție a gazelor naturale, s-au înregistrat: - 69.671 cereri de racordare la sistem; 29 de operatori ai sistemelor de distribuție a gazelor naturale au îndeplinit, iar 2 nu au îndeplinit condiția de performanță pentru indicatorul IP31, motivul principal invocat de operatori fiind pandemia de Covid-19, care a afectat personalul implicat în soluționarea cererilor. Cu toate acestea, media indicatorului la nivel de țară a fost semnificativ mai bună față de cea înregistrată în anul precedent, obținându-se valoarea de 95,90%, superioară pragului minim de 95% impus prin standard acestui indicator. Durata medie de procesare a cererilor de racordare a fost de 8,14 zile. - 9.129 de studii tehnico-economice întocmite pentru extrinderea sistemelor; din datele prezentate de operatorii sistemelor de distribuție a gazelor naturale, a rezultat faptul că 20 dintre ei au îndeplinit și 3 nu au îndeplinit condiția de performanță pentru indicatorul IP31-1, explicația operatorilor fiind 12 triplarea față de anul precedent a numărului de cereri primite, fapt ce a făcut dificilă încadrarea în termenul prevăzut realizarea studiilor. Un număr de 9 operatori nu au întocmit studii tehnico- economice, întrucât nu au înregistrat solicitări care să necesite extinderi. Media pe țară a acestui indicator este de 93,29%, situată sub nivelul minim de 95% impus de standard. - 1.157 de sesizări/reclamații cu privire la racordarea la sistem; 9 operatori ai sistemului de distribuție a gazelor naturale au îndeplinit iar 2 operatori nu au îndeplinit condiția de performanță pentru indicatorul IP32; 20 dintre operatori nu au primit sesizări/reclamații cu privire la racordare. Media obținută la nivelul țării este de 95,36%, superioară celei minime impuse prin standard, de 95%. - 42.702 de documentații pentru autorizații de construire depuse; din cei 31 de operatori ai sistemului de distribuție a gazelor naturale care au prezentat raportul anual, 21 au îndeplinit, 8 nu au îndeplinit condiția de performanță pentru indicatorul IP33, iar 2 nu au avut astfel de documentații. Valoarea indicatorului la nivel de țară este de 93,87%, inferioară valorii minime impuse prin standard, de 95%. - 41.208 de racorduri și/sau stații/posturi de reglare/reglare-măsurare puse în funcțiune; 23 dintre operatorii sistemelor de distribuție a gazelor naturale au îndeplinit, iar 8 nu au îndeplinit condiția de performanță pentru indicatorul IP34. Media pe țară obținută în aceste condiții este de 97,53%, superioară valoari minime impuse prin standard pentru acest indicator. - 2.258 de sesizări/reclamații cu privire la proiectarea, execuția, recepția și/sau punerea în funcțiune a racordului și/sau a stației/postului de reglare/măsurare/reglare-măsurare; dintre toți operatorii sistemelor de distribuție a gazelor naturale, 8 au îndeplinit, 2 nu au îndeplinit condiția de performanță pentru indicatorul IP35 iar 21 nu au primit sesizări/reclamații cu privire la proiectarea, execuția, recepția și/sau punerea în funcțiune a instalației de racordare. Media obținută a fost de 94,46%, valoare apropiată de cea minimă prevăzută în standard (95%). - 4.098 de extinderi și/sau redimensionări ale obiectivelor/conductelor realizate și puse în funcțiune; din cei 31 de operatori ai sistemului de distribuție a gazelor naturale, 17 au îndeplinit, 4 nu au îndeplinit condiția de performanță pentru indicatorul IP35-1, iar 10 dintre operatori nu au realizat și pus în funcțiune extinderi și/sau redimensionări ale obiectivelor/conductelor de gaze naturale. Valoarea medie pe țară a indicatorului este de 95,72%, care se încadrează în pragul minim impus prin în standard, de 95%. - 854 de sesizări/reclamații cu privire la proiectarea, execuția, recepția și punerea în funcțiune a extinderii și/sau a redimensionării obiectivelor/conductelor de gaze naturale; centralizarea datelor transmise de operatorii sistemelor de distribuție a gazelor naturale a condus la următoarele rezultate: 7 operatori au îndeplinit, unul nu a îndeplinit condiția de performanță pentru indicatorul IP35-2, iar 23 nu au primit sesizări/reclamații cu privire la proiectarea, execuția, recepția și punerea în funcțiune a extinderii și/sau a redimensionării obiectivelor/conductelor. Valoarea medie a indicatorului este de 95,42%, situată peste procentul minim impus prin standard (95%). Motivele pentru care operatorii sistemului de distribuție a gazelor naturale nu au îndeplinit condiția pentru performanța indicatorului de performanță IP3, conform explicațiilor transmise de aceștia, sunt următoarele: a) situația generală cauzată de pandemia de Covid-19 a afectat activitatea operatorilor, atât din punctul de vedere al desfășurării procedurilor interne, cât și în relațiile cu celelalte autorități și instituții; b) în multe dintre situații, societățile ce dețin autorizații în domeniul gazelor naturale eliberate de ANRE nu au putut respecta prevederile contractuale privind termenele de proiectare și execuție, motivele fiind restrângerea activității în perioadele de urgență și de alertă precum și spitalizarea sau intrarea în carantină a unei părți semnificative din personalul implicat. 13 5. IP4 – Refacerea terenurilor și/sau a bunurilor afectate de execuția unor lucrări la obiectivele sistemului de distribuție a gazelor naturale. Acest indicator se referă la obligația operatorului de distribuție a gazelor naturale de a readuce la starea inițială terenurile și/sau bunurile proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, afectate de exercitarea dreptului de uz și de servitute pentru executarea lucrărilor necesare în vederea dezvoltării, reabilitării, modernizării, exploatării și întreținerii sistemelor de distribuție a gazelor naturale sau a unei părți componente a acestora. Indicatorul general se reflectă printr-un singur indicator specific de performanță - IP41, aferent obligației OD de a răspunde la sesizările/reclamațiile oricărui solicitant sau utilizator, cu privire la refacerea terenurilor și/sau a bunurilor afectate de execuția unor lucrări la obiectivele sistemului de distribuție, în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la data înregistrării, pentru cel puțin 90 % din numărul acestora. În anul gazier 01.10.2019 – 30.09.2020 s-a înregistrat un număr de 368 de sesizări/reclamații cu privire la refacerea terenurilor și/sau a bunurilor afectate de execuția unor lucrări la obiectivele sistemelor de distribuție. 10 operatori ai sistemelor de distribuție a gazelor naturale care au înregistrat asemenea solicitări au îndeplinit condiția de performanță pentru indicatorul specific de performanță IP41, unul singur nu a reușit să atingă pragul minim, iar ceilalți 20 operatori nu au primit sesizări/reclamații cu privire la refacerea terenurilor și/sau a bunurilor afectate de execuția unor lucrări. Astfel, nivelul mediu pe țară obținut este de 89,40%, sub valoarea minimă impusă acestui indicator în standard (90 %). 6. IP5 – Notificarea limitărilor și/sau întreruperilor neplanificate și reluarea prestării serviciului de distribuție și de sistem al gazelor naturale. Indicatorul general de performanță IP5 se reflectă printr-un singur indicator specific de performanță IP51 aferent obligației OD de a notifica utilizatorii, în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai mult de 12 ore de la momentul limitării/întreruperii, cel puțin pentru 95% din numărul acestora, cu privire la motivul limitării/întreruperii, data și ora preconizată pentru reluarea prestării serviciului, atunci când prestarea serviciului de distribuție și de sistem al gazelor naturale este limitată și/sau întreruptă neplanificat. În anul gazier 01.10.2019 – 30.09.2020 s-a înregistrat un număr de 57.905 de utilizatori afectați de limitările și/sau întreruperile neplanificate. Cei 14 operatori ai sistemului de distribuție a gazelor naturale care au înregistrat asemenea limitări/întreruperi au îndeplinit condiția de performanță pentru indicatorul specific IP51, iar ceilalți 17 operatori nu au avut utilizatori afectați de limitările și/sau întreruperile neplanificate. La nivelul întregii țări, media obținută este de 100%, reprezentând o valoare care reflectă atenția deosebită acordată de către toți operatorii pentru notificarea clienților afectați de întreruperile accidentale. 7. IP6 – Notificarea limitărilor și/sau întreruperilor planificate și reluarea prestării serviciului de distribuție și de sistem al gazelor naturale. OD are dreptul să limiteze și/sau să întrerupă prestarea serviciului de distibuție și de sistem al gazelor naturale pentru timpul necesar executării lucrărilor de dezvoltare, reabilitare, reparație, modernizare, exploatare. Indicatorul general de performanță IP6 se reflectă printr-un singur indicator specific de performanță IP61 aferent obligației OD de a notifica utilizatorii afectați, în cazul în care prestarea serviciului de distribuție și de sistem al gazelor naturale este limitată și/sau întreruptă planificat, cu cel puțin 2 zile lucrătoare înainte de data începerii lucrărilor, cu privire la motivul, data și ora limitării/întreruperii, precum și cu data și ora reluării prestării serviciului, cel puțin 98 % dintre aceștia. 14 În anul gazier 01.10.2019 – 30.09.2020 s-a înregistrat un număr de 923.932 utilizatori afectați de limitările și/sau întreruperile planificate. Din cei 31 de operatori ai sistemului de distribuție a gazelor naturale, 16 au îndeplinit condiția de performanță pentru indicatorului specific IP61, iar ceilalți 15 operatori nu au avut utilizatori afectați de limitările și/sau întreruperile planificate. Și în acest caz se înregistrează o valoare ideală, de 100%, ca urmare a îndeplinirii de către operatori a obligației de înștiințare a consumatorilor în situația întreruperilor programate. 8. IP7 – Soluționarea sesizărilor /reclamațiilor/solicitărilor privind prestarea serviciului de distribuție și de sistem al gazelor naturale, altele decât cele tratate distinct în cadrul standardului de performanță pentru serviciul de distribuție și de sistem al gazelor naturale Indicatorul general de performanță IP7 se reflectă printr-un singur indicator specific de performanță IP71 aferent obligației OD de a răspunde oricărei sesizări/reclamații/solicitări cu privire la prestarea serviciului de distribuție și de sistem al gazelor naturale, altele decât cele tratate distinct în standard, în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării, pentru cel puțin 80 % din numărul acestora. În categoria sesizărilor/reclamațiilor/solicitărilor precizate mai sus sunt incluse și cazurile în care în cuprinsul aceleiași sesizări/reclamații/solicitări se face referire la două sau mai multe situații tratate distinct în cadrul standardului. În anul gazier 01.10.2019 – 30.09.2020 s-a înregistrat un număr de 23.351 de sesizări/reclamații/solicitări primite, altele decât cele tratate distinct în standardul de performanță ap
← Înapoi la începutul extrasului

Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

648faa0f443729f2d1d73296125891a326bbb03f38230555d913dd4a16db815d