Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Prognoze macroeconomice CNSP

Prognoza pe termen mediu 2021 - 2025 - varianta de toamnă 2021 (NOTA)

Instituția sau publicația sursă
Prognoze macroeconomice CNSP
Data preluării
26.09.2026 17:55
Dimensiunea materialului
259,0 KB

Conținutul disponibil în colecție

Textul documentului

Prognoza de toamnă 2021‐2025 ‐ Prevederi şi influenţe posibile ‐ 1. Evoluţii macroeconomice pe parcursul anului 2021 Pentru al doilea an consecutiv, în 2021 activitatea economică la nivel mondial a continuat să se desfăşoare în condiţii de pandemie, virusul SARS COV 2 lovind în mai multe valuri statele lumii. Şi în ceea ce priveşte ţara noastră criza sanitară s-a manifestat din plin, cu episoade mai mult sau mai puţin severe. Astfel, pe parcursul întregii perioade de la începutul anului 2021 s-a menţinut starea de alertă la nivel naţional, dar şi cu intervale de carantină pe plan local. În aceste condiţii, activitatea economică în unele domenii s-a desfăşurat cu anumite limite ca urmare a măsurilor luate în vederea limitării răspândirii virusului (restricţii privind numărul de persoane, interval orar, etc.). În perioada ianuarie-septembrie 2021, conform datelor „semnal” publicate de Institutul Naţional de Statistică, produsul intern brut s-a majorat faţă de perioada similară din anul precedent cu 7,1% pe serie brută şi cu 6,8% pe serie ajustată sezonier. Creşterea de 7,1% asigură astfel acoperirea declinului din primele 9 luni ale anului 2020 şi realizarea unui spor de 1,8 puncte procentuale peste nivelul anului 2019. Pe latura ofertei este de remarcat aportul sectorului agricol (anul 2021 fiind unul foarte bun pentru culturile cerealiere), acesta susţinând într-o proporţie ridicată avansul economiei (în jur de 1 punct procentual în această perioadă). Serviciile au avut, de asemenea, un aport pozitiv la creşterea economică, în cadrul acestora remarcându-se serviciile din domeniul informaţiilor şi comunicaţiilor, care se menţin la un nivel ridicat de performanţă. Tot în sectorul serviciilor, cu evoluţii semnificative se remarcă ramura „comert, transport, hoteluri şi restaurante” care, după contracţiile importante din 2020, a reuşit să revină pe creştere, un rol important avându-l domeniul HORECA, ca urmare a faptului că o mare parte din populaţie şi-a efectuat, în acest an, vacanţele în România. Construcţiile, după o evoluţie ascendentă în primul semestru al acestui an, au cunoscut o perioadă de declin în trimestrul III, ca urmare a problemelor cu deficitul de forţă de muncă şi a majorărilor semnificative înregistrate de preţurile materiilor prime începând din a doua parte a anului. După ce în 2020 inflaţia anuală a continuat traiectoria descendentă, ajungând în luna decembrie la un minim de 2,06%, în condițiile unei contracții a cererii interne, anul curent a marcat o revenire a presiunilor inflaţioniste. Acestea au fost induse de contextul internațional al creșterii prețurilor la unele materii prime, energie electrică și gaze naturale. Astfel, majorarea preţului agregat de consum în ţara noastră până la 7,94% în octombrie 2021 s-a datorat în special scumpirilor produselor energetice: • tarifele pentru energia electrică s-au majorat la începutul anului datorită liberalizării pieţei energiei electrice (creşterea lunară de 18,4%), fiind urmate de o nouă ajustare a 1 preţurilor în luna iulie pentru serviciul universal (creştere lunară suplimentară de 4,2%). Aceste evoluţii au condus la o majorare anuală în octombrie a tarifelor pentru energia electrică de 24,7%; • tot în luna iulie a avut loc o creştere substanţială a preţurilor gazelor naturale (creştere lunară de 20,5%) determinată de modificarea contractelor pentru consumatorii casnici, în concordanţă cu evoluţiile cotaţiilor internaţionale. În octombrie a urmat o nouă creştere faţă de septembrie a preţurilor gazelor naturale pentru populaţie de 21,2%, creşterea anuală ajungând astfel la 46,1%; • preţurile la combustibili au avansat în ultimele 12 luni cu 23,5%, pe fondul majorării cotaţiilor internaţionale ale petrolului. Preţurile de consum pentru produsele autohtone au fost influenţate de preţurile producţiei industriale, atât în mod direct, prin bunurile de folosinţă îndelungată, cât şi indirect, prin bunurile intermediare al căror preţ este inclus în preţurile mărfurilor manufacturate. Preţurile producţiei industriale au urcat în luna septembrie cu 19,5% peste nivelul lunii similare a anului precedent, continuând ascensiunea în palierul pozitiv începută din decembrie 2020. Creşterea preţurilor pe piaţa internă a fost mai accentuată, cu 5,9 puncte procentuale, faţă de componenta externă (21,7% faţă de 15,8%). Ecartul dintre preţurile de producţie în funcţie de destinaţie indică o conservare a competitivităţii pentru produsele destinate pieţei externe, în defavoarea celor de pe piaţa autohtonă. Evoluția preţurilor în primele 9 luni ale anului 2021 % -modificare procentuala luna/luna similara- 17,00 15,00 13,00 11,00 9,00 7,00 5,00 3,00 1,00 -1,00 oct oct mai mai feb feb feb mai apr iun apr iun apr iul sep iul sep iun mar mar mar iul aug noi aug noi ian(2019) ian(2020) ian(2021) aug dec dec sept(2021) -3,00 Ipc Ippi Costul in constructii Sursa: CNSP, prelucrări pe baza datelor INS În structură, modificări importante de preţ au avut loc în ramura prelucrarea ţiţeiului. Faţă de luna similară a anului anterior, moment la care piaţa petrolieră continua să aibă un nivel redus al producţiei din cauza prăbuşirii cererii, preţurile de producţie pentru această ramură au înregistrat o mărire semnificativă de 80,2%. Majorări peste medie s-au mai înregistrat şi în alte activităţi industriale, în special determinate de creşterea preţurilor la 2 anumite materii prime: industria metalurgică (64,6%), prelucrarea lemnului (35,3%) sau fabricarea produselor chimice (25,9%). O ascensiune a preţului s-a remarcat în sectorul producerii şi furnizării de energie electrică, gaze şi apă caldă (+38,5%), determinată pe de o parte de creşterea cererii de gaze naturale în vederea refacerii stocurilor, dar şi limitării ofertei de către principalii furnizori. În ceea ce priveşte energia electrică, pe lângă majorarea cotaţiilor internaţionale, un factor important în dinamica preţurilor l-a constituit creşterea tarifelor certificatelor de emisii CO2, în contextul în care oferta de energie eoliană s-a redus din condiţii climatice nefavorbile, fiind înlocuită cu energia din termocentrale clasice. Costul în construcţii în luna august 2021 a înregistrat de asemenea o dinamică ridicată de 14,9%, faţă de aceeaşi lună a anului anterior, pe fondul scumpirii materialelor de construcţii (+32,6%), tendinţă manifestată şi pe pieţele internaţionale. Costul în construcţii s-a majorat în special în cazul clădirilor rezidenţiale (+15,5%), în timp ce pentru construcţiile inginereşti (realizate în principal din fonduri bugetare şi fonduri europene) preţurile au fost mai ridicate cu 14,8%. Deficitul contului curent al balanței de plăți a înregistrat după primele 9 luni un nivel de 11,5 mld. euro, cu 3,7 mld. euro mai mult decât în aceeași perioadă din anul 2020. Componenta serviciilor a contului de bunuri şi servicii a continuat să fie afectată de pandemia de coronavirus, astfel încât excedentul înregistrat de balanța serviciilor s-a situat cu 6,1% sub nivelul realizat în primele 9 luni ale anului 2020, cu o valoare de 6,5 mld. euro. Îmbunătățirea activității în domeniul construcțiilor și intensificarea serviciilor de transport au generat creșteri ale excedentelor acestor componente ale balanței de plăți cu 5,1%, respectiv 4,5%. Balanța veniturilor primare s-a închis cu un sold negativ de 2,5 mld. euro, remunerarea salariaților și alte venituri primare neputând acoperi pierderea de 7,2 mld. euro consemnată pe componenta de investiții. În același timp, balanța veniturilor secundare a înregistrat un sold pozitiv de 817 mil. euro, excedentul înregistrând o scădere cu aproape 32%, în condițiile unui nivel mai redus al sumelor încasate din cooperare internațională și o suplimentare a plăților efectuate în contul contribuțiilor la bugetul UE. Principala cauză a deteriorării soldului contului curent a fost reprezentată de majorarea deficitului comercial cu 2,7 mld. euro, până la valoarea de 16,3 mld. euro. Schimburile comerciale internaţionale au început să se intensifice pe măsură ce au fost reluate fluxurile de aprovizionare și s-a extins procesul de vaccinare a populației. Potrivit celor mai recente date publicate de INS, în primele 9 luni ale anului 2021, exporturile României au înregistrat o majorare cu 21,7% faţă de perioada corespunzătoare a anului 2020 şi au însumat valoarea de 54,5 mld. euro. Importurile de bunuri au însumat 71,3 mld. euro în perioada respectivă, creşterea (+23,2%) fiind superioară celei a exporturilor. Evoluţia achiziţiilor internaţionale arată faptul că cererea de bunuri tinde să se redreseze, iar dinamica importurilor recuperează pierderea înregistrată pe parcursul anului 2020. 3 În aceste condiţii, balanţa comercială a României s-a închis, după primele trei trimestre ale anului 2021, cu un deficit FOB-CIF în valoare de 16,7 mld. euro, generat în proporţie de 73,3% de către zona intra a schimburilor de bunuri. Sectorul de maşini şi echipamente pentru transport a înregistrat un deficit de 510,4 mil. euro, pe fondul restrângerii producției, care se confruntă cu dificultăți în aprovizionarea cu semiconductori. În același timp, pe zona de petrochimie (produse farmaceutice, îngrăşăminte, materiale plastice etc.) s-a înregistrat un sold negativ al schimburilor internaţionale de 7,7 mld. euro, care a reprezentat mai mult de 46% din pierderea consemnată pe total. Evoluţiile sectoriale din primele nouă luni ale anului curent indică o revenire a activităţii aproape în toate sectoarele economice. De menţionat însă faptul că pentru trimestrul al doilea datele statistice au fost ajutate de un puternic efect de bază, în condiţiile în care economia românească a cunoscut o contracţie semnificativă odată cu apariţia pandemiei şi declararea stării de urgenţă la sfârşitul lunii martie 2020. În aceste condiţii, o analiză obiectivă a evoluţiei indicatorilor sectoriali impune raportarea în paralel la anul 2019, considerat ca an cu o evoluţie economică normală, nealterată de şocuri pe partea ofertei şi a cererii. Rezultatele din ianuarie-septembrie 2021 arată un avans al volumului producţiei industriale cu 10,5% comparativ cu perioada similară a anului 2020, dar o reducere de 2,9% faţă de aceeaşi perioadă din anul 2019, ceea ce indică faptul că sectorul industrial se află încă într-un proces de recuperare. Per ansamblu, evoluţiile moderate din industrie observate în ultima perioadă se datorează în principal influenţei sectorului auto care a realizat o reducere a producţiei de 17,2 puncte procentuale faţă de perioada corespunzătoare din 2019. Cauzele se regăsesc în dificultăţile de aprovizionare cu microcipuri, ceea ce a condus la blocaje pentru cele două societăţi, Dacia şi Ford, care au fost nevoite să întrerupă temporar producţia de autoturisme. Pe lângă industria auto sunt şi alte ramuri afectate însă de creşterea cotaţiilor internaţionale la produsele energetice. În această categorie amintim ramura prelucrarea ţiţeiului (cu reduceri de peste 30 de puncte procentuale în iulie-septembrie 2021 faţă de perioada corespunzătoare din 2019) şi industria chimică, unde majorările de preţ la gazele naturale au redus nivelul producţiei. Este de menţionat performanţa bună a industriei chimice din anul 2020, când activitatea a fost favorizată de preţurile reduse la gazele naturale, fiind printre puţinele ramuri industriale cu rezultate pozitive. Rămân însă ramuri pentru care procesul de revenire este dificil, precum cele ale industriei uşoare, pierderile cotelor de piaţă la export din perioada pandemiei nefiind încă recuperate. Dacă privim evoluţia din primele 9 luni ale anului 2021 raportată la 2020, ritmul de creştere după pandemie este diferenţiat, cele mai ridicate valori înregistrându-se în zonele cu producţii orientate spre export: fabricarea echipamentelor electrice (+21,6%), fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente (+20,0%) şi industria auto (+18,1%). La acestea se adaugă şi extracţia cărbunelui (+23,9%) în condiţiile compensării deficitului de energie electrică produsă în centralele eoliene cu cea produsă în termocentrale. 4 Sectorul de construcţii s-a menţinut în teritoriul pozitiv pe tot parcursul perioadei de criză, contribuind semnificativ la atenuarea declinului economic. Semestrul I al anului curent s-a încheiat cu rezultate în marja estimată (+5,9%), deşi creşterile pronunţate din aceeaşi perioadă a anului trecut au manifestat un efect de bază nefavorabil. Cel de-al treilea trimestru indică totuşi o decelerare a activităţilor de construcţii, sectorul înregistrând o scădere de 7,5%. În aceste condiţii, avansul lucrărilor de construcţii a urcat în primele nouă luni doar la 0,4% faţă de perioada ianuarie - septembrie 2020. După primele 3 trimestre din acest an volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul a avansat cu 11,9% fiind susţinut în special de vânzările de produse nealimentare (+17,6%). Deşi într-un ritm mai scăzut decât anul trecut, clienții s-au orientat în continuare spre cumpărăturile online, comerțul cu amănuntul pe acest segment înregistrând o creștere de 13,2%. Comerţul cu carburanţi a avansat cu 11,8%, datorită creşterii mobilităţii în condiţiile ameliorării pandemiei în perioada de vară şi revigorării turismului. Serviciile de piață prestate populației s-au redresat pe parcursul anului 2021, majorându-se cu 39,5% în primele 9 luni. Evoluţia a fost susţinută de creşterea cu 43,6% a componentei hoteluri şi restaurante, iar redresarea a fost vizibilă în ultimele luni şi în cazul activităţii agenţiilor de turism. Dinamici semnificative au înregistrat şi serviciile de înfrumuseţare şi coafură (40,8%) şi jocurile de noroc şi alte activităţi recreative (36,4%). Cu toate acestea, după primele 9 luni volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei se situează cu circa 6,4% sub perioada corespunzătoare din 2019. 2. Ipoteze și riscuri privind evoluţiile macroeconomice viitoare Principala sursă de îngrijorare şi incertitudine rămâne persistenţa pandemiei, răspândirea variantei Delta a virusului și posibilitatea apariţiei de noi variante la care vaccinul să aibă un răspuns limitat, dublată şi de o rată scăzută a vaccinării. Introducerea de noi restricţii dacă progresul campaniilor de vaccinare va fi limitat iar obiectivele stabilite nu vor fi atinse, pot frâna creşterea economică. Prețurile mărfurilor și-au continuat creșterea odată cu consolidarea activității economice. Inflaţia poate rămâne la nivele ridicate dacă dezechilibrul cerere-ofertă continuă pe un termen mai lung, punând astfel presiune pe preţuri şi pe aşteptările inflaţioniste. Continuarea majorării preţurilor la energie poate să accentueze inflaţia și să conducă la scăderea cererii atât pe piața externă, cât și pe cea internă. Perturbările pe lanțurile de distribuție şi criza semiconductorilor continuă să reprezinte riscuri ce pun presiune pe producătorii auto şi se aşteaptă să se manifeste şi în prima parte a anului următor, afectând exporturile de bunuri, în special în cazul industriei auto. Lipsa cipurilor reprezintă doar o parte a problemei, creșterile prețurilor de producție şi accesul limitat la materii prime (oţel, răşini de plastic) putând conduce la majorări de costuri şi la diminuări de producţie. 5 Accentuarea deficitului de forţă de muncă, în special cea calificată, în sectoare precum construcţiile, reprezintă un alt risc, în contextul implementării proiectelor de investiţii din PNRR. Pe de altă parte, dacă reformele şi investiţiile prevăzute în PNRR se materializează mai repede decât se estimează, vor avea un impact pozitiv asupra competitivității și creșterii economice. La nivel naţional, mix-ul de politici trebuie să se adapteze la evoluţia pandemiei şi la condiţiile economice. 3. Previziuni ale instituţiilor internaţionale Prognozele de toamnă ale principalelor instituţii internaţionale au fost în general revizuite în sus, în special în cazul evoluţiei economiei europene, ca urmarea a redresării economice peste aşteptări din prima parte a acestui an, a eficienţei campaniilor de vaccinare şi datorită sprijinului din partea politicilor guvernamentale. Cu toate acestea, reticenţa populaţiei la vaccin și infecțiozitatea crescută a noilor valuri ale pandemiei menţin un grad de incertitudine al prognozelor, dublat şi de perspectivele majorării inflației și schimbările asociate condițiilor financiare globale. Fondul Monetar Internațional (octombrie 2021) estimează o creștere economică la nivel global de 5,9% pentr

Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

858f9ec11a9686bc1f2ae6c702fc4a9776e02b63e6e6f92032d8f0cffdf151e0