Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte publice privind educația

Raport privind starea învățământului superior din România 2017

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte publice privind educația
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
905,5 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

4.2. Distribuția pe funcții didactice a personalului din învățământul superior

În anul universitar 2016/2017, activitatea didactică din învățământul superior a fost asigurată de 26,6 mii de cadre didactice. Structura corpului profesoral academic pe funcții didactice este relevantă deoarece indică evoluția resurselor umane angajate în sistemul de învățământ superior, în funcție de progresul acestora în carieră. Datorită condițiilor specifice impuse de legislație pentru ocuparea diferitelor funcții didactice, aceste date pot fi interpretate drept o măsură a evoluției calității resurselor umane aflate în sistem, precum și a capacității sistemului de a atrage tineri interesați de activitatea din mediul universitar. În perioada 2014-2017, datele evidențiază faptul că structura pe funcții didactice a personalului angajat în instituțiile de învățământ superior este una echilibrată, dinamica personalului urme ază calea tradițională, a progresului ierarhic bazat pe vechimea în funcție.

Tabel 28. Evoluția numărului cadrelor didactice pe funcții didactice*

Conferenţiar

Lector / Şef

Preparator de lucrări Profesor

Asistent Total

 2014/2015      Total personal didactic                            28876   5081        5876           10628          6895        396
                Personal didactic titular, cu funcţia de           22947   4071        5299            8258          4923        396
                bază în universitate
                Personal didactic asociat                           5929   1010        577             2370          1972         0
 2015/2016      Total personal didactic                            30974   5344        5971           12033          7554        75
                Personal didactic titular, cu funcţia de           22323   4240        5380            8317          4314        72
                bază în universitate
                Personal didactic asociat                           8651   1104        591             3716          3240         3
 2016/2017      Total personal didactic                            32043   5527        6663           12480          7368         5
                Personal didactic titular, cu funcţia de           23985   4495        6066            9236          4183         5
                bază în universitate
                Personal didactic asociat                           8058   1032        597             3244          3185         0

Sursa: Ministerul Educației Naționale.

  • * Datele sunt culese în luna ianuarie a fiecărui an universitar.

4.3. Ponderea personalului didactic de sex feminin

În proporții aproximativ egale, femeile și bărbații ocupă posturi de cadre didactice în învățământul superior. Diferențe semnificative pot fi identificate în raport cu domeniile de studii și cu funcțiile didactice.

În intervalul 2011-2016, ponderea personalului didactic feminin a crescut, ușor, de la un an universitar la altul. În anul universitar 2015/2016, valoarea acestui indicator a fost de 50,8%, fiind primul an în favoarea personalului didactic feminin.

28

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

8075c2f4d70ae3abfd47233f7cae21a9c3e02b556fb1151b03e46b6e6d6ecb55