Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea
Vezi raport
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte privind nediscriminarea
- Data preluării
- 26.09.2026 17:54
- Dimensiunea materialului
- 1.151,5 KB
Conținutul documentului colectat
Secțiuni și tabele
CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII
CAPITOL VII. Cheltuieli bugetare, date de ordin logistic şi financiar În anul 2008, aparatul de lucru al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a fost constituit din 91 de posturi finanţate de la bugetul de stat, din care 65 au fost efectiv ocupate. În anul 2008, media de vârstă a angajaţilor CNCD a crescut de la 28 (cât era în anul 2007) la 34 de ani. În anul 2008 angajaţii cu studii superioare reprezentau un procent 90% acestea crescând cu 5% faţă de anul precedent. În anul 2008, instituţia a organizat 25 de concursuri pentru ocuparea posturilor vacante din care au fost ocupate 19 posturi. În cursul anului Consiliul a făcut demersuri pentru a suplimenta schema de personal pentru anul 2009 cu 6 posturi, acest lucru nefiind acceptat de Ministerul Finanţelor Publice. Pe parcursul anului 2008 aproximativ 50% din totalul angajaţilor au urmat cursuri de
perfecţionare în domeniul legislativ, achiziţiilor publice, economic şi resurselor umane. Din totalul de 91 de posturi prevăzute de organigrama Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării au fost ocupate 65 de posturi, dintre care:
- - demnitari (secretari de stat) – 9
- - secretar general - 1
- - funcţionari publici – 44
- - personal contractual – 11;
Din totalul funcţiilor publice ocupate, 9 sunt funcţii publice de conducere: 3 posturi de director şi 6 de şef serviciu. Din numărul total al posturilor ocupate de personalul contractual, unul este de conducere. O problemă importantă, care s-a identificat şi menţinut din anii precedenţi, este funcţionarea instituţiei în condiţii improprii, într-un sediu necorespunzător, cu risc seismic ridicat. Birourile sunt dispersate, pe trei etaje (2,3 şi 6), neexistând servicii de pază şi de salubritate eficiente. Nu există spaţiu destinat pentru organizarea şi funcţionarea magaziei instituţiei. Nu există spaţiu suficient pentru funcţionarea în bune condiţii a Centrului de Documentare, pentru serviciului de consultare a materialelor destinate publicului interesat. Activitatea de audiere a personalelor citate în dosarele constituite pe baza petiţiilor primite la CNCD, desfăşurată de membrii Colegiului Director, se realizează cu dificultate din acelaşi motiv, neexistând spaţii
corespunzătoare, destinate acestei activităţi. Totodată, audienţele cu publicul,
activitatea de consultanţă juridică acordată petenţilor şi şedinţele organizatorice cu
personalul instituţiei se desfăşoară cu dificultate din aceleaşi considerente.
Execuţia bugetară pe anul 2008 a fost de 93,04% şi este prezentată în tabelul
următor:
-lei-
DENUMIRE INDICATOR COD ALOCAŢII SUME
BUGETARE UTILIZATE
Buget de Stat 51.01 5.962.726 5.569.750
Cheltuieli de personal 51.01.10 3.617.726 3.585.463
Bunuri şi servicii 51.01.20 1.051.000 958.837
Transferuri 51.01.55 136.000 82.444
Alte cheltuieli 51.01.59 1.070.000 855.705 Cheltuieli de capital 51.00.71 88.000 87.301 Fonduri nerambursabile 50.08 341.000 300.719
Cheltuieli de personal 50.08.01.10 48.000 7.719 Bunuri şi Serviciu 50.08.01.20 293.000 293.000 Plăţi efectuate din anii 0 -5.583 precedenţi
„Building trust in human rights” 59
Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
678c4d35a07f32110e52305363b3c441626cd138c1aea14dcdabee09c7abd19a