Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · OUG 7/2026: reorganizare și cheltuieli de personal

OUG 7/2026: reorganizare și cheltuieli de personal

Instituția sau publicația sursă
OUG 7/2026: reorganizare și cheltuieli de personal
Data preluării
26.09.2026 19:33
Dimensiunea materialului
582,0 KB

Conținutul disponibil în colecție

Textul documentului

luntară(1) În scopul perfecționării profesionale și realizării unui transfer de bune practici administrative între autoritățile și instituțiile publice, toți înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere care ocupă funcții publice de conducere prevăzute la art. 374^2 alin. (6) au dreptul să adere în mod voluntar la mobilitate prin rotație, exprimându-și opțiunea pentru ocuparea unui post inclus în planul de rotație.(2) Mobilitatea prin rotație voluntară nu poate fi realizată decât o dată la 3 ani de către același înalt funcționar public, respectiv decât o dată la 5 ani de către același funcționar public de conducere.(3) Prevederile art. 503^1 alin. (2), (5) și (6) se aplică în mod corespunzător.Articolul 503^3Identificarea funcțiilor publice de conducere pentru care se aplică mobilitatea prin rotație obligatorie(1) Funcțiile publice de conducere sensibile sunt cele care prezintă un risc semnificativ de afectare a obiectivelor entității prin utilizarea necorespunzătoare a resurselor umane, materiale, financiare și informaționale sau de corupție sau fraudă.(2) În vederea identificării funcțiilor publice de conducere sensibile la nivelul autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 385 alin. (1) se nominalizează un grup de lucru, din care nu fac parte conducătorii autorităților sau instituțiilor publice. Acesta poate fi și un alt grup de lucru cu sarcini similare, existent la nivelul autorității sau instituției publice. Pentru identificarea funcțiilor publice de conducere sensibile din autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1), ordonatorii principali de credite pot constitui un grup de lucru pentru toate autoritățile și instituțiile publice aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea proprie, dacă este cazul.(3) Grupul de lucru prevăzut la alin. (2) analizează posturile aferente funcțiilor publice de conducere sensibile urmând procedurile de la nivelul autorităților și instituțiilor publice privind funcțiile sensibile, incluzând analizele realizate la nivelul fiecărei structuri funcționale și propun identificarea funcțiilor publice de conducere pentru care sunt identificați următorii factori de risc:a) deținerea de atribuții și responsabilități ce implică administrarea resurselor financiare necesare pentru funcționarea instituției sau autorității publice; ... b) gestionarea procedurilor de achiziții publice desfășurate de autoritatea sau instituția publică; ... c) managementul resurselor umane de la nivelul instituției sau autorității publice; ... d) existența unui acces slab monitorizat la informații clasificate și deținerea de atribuții și responsabilități privind utilizarea acestor informații; ... e) deținerea de responsabilități ce implică emiterea de avize și autorizații pentru activități ale mediului de afaceri; ... f) exercitarea activităților de control, inspecție și monitorizare a activităților economice. ... (4) Funcțiile publice de conducere sensibile din autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) se stabilesc pe baza propunerii grupului de lucru prevăzut la alin. (2), prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice.Articolul 503^4Modalitatea de realizare a rotației obligatorie pentru funcționarii publici de conducere care ocupă funcții publice identificate ca funcții publice de conducere sensibile(1) La finalizarea mandatelor, funcționarii publici care ocupă funcțiile publice de conducere prevăzute la art. 374^2 alin. (6) rămân în corpul funcționarilor publici de conducere și urmează să ocupe o nouă funcție publică din aceeași categorie, în baza mobilității prin rotație, în condițiile reglementate la art. 502-503^2.(2) Prevederile art. 397^1 alin. (8)-(15) se aplică corespunzător și în cazul funcționarilor publici de conducere care ocupă funcții publice de conducere sensibile pentru care mobilitatea prin rotație este obligatorie.Articolul 503^5Reguli privind începerea unui nou mandat pentru înalții funcționari publici și pentru funcționarii publici de conducere care ocupă funcții publice de conducere pentru care mobilitatea prin rotație este obligatorie(1) Până la finalizarea mandatului, înalții funcționari publici prevăzuți la art. 374^2 alin. (1) au posibilitatea să înceapă un alt mandat prin transfer în interesul serviciului.(2) La finalul mandatului, ori până la finalizarea acestuia, funcționarii publici de conducere prevăzuți la art. 374^2 alin. (6) au posibilitatea să înceapă un alt mandat prin una dintre următoarele modalități:a) promovare pe o altă funcție publică de conducere superioară celei pe care o ocupă sau ocuparea unei asemenea funcții publice de conducere sau a unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, prin recrutare în condițiile legii; ... b) transfer în interesul serviciului. ... (3) Termenele mandatelor instituite pentru funcționarii publici în temeiul art. 374^2 alin. (1) și (6) încep să curgă la data numirii în funcția publică în cauză. ... 51. La articolul 506, alineatele (5), (8^1) și (9) se modifică și vor avea următorul cuprins:(5) Funcționarul public trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 465 alin. (1) lit. f), g) și g^2), pentru ocuparea funcției publice în care urmează să fie transferat, conform fișei postului. Autoritățile sau instituțiile publice la care se transferă funcționarul public verifică condițiile de realizare a transferului, precum și modul de îndeplinire de către acesta a competențelor specifice prevăzute în fișa postului aferentă funcției publice în care urmează să fie transferat, conform prevederilor art. 21 alin. (1)-(7) din anexa nr. 8.........................................(8^1) În vederea realizării transferului la cerere, autoritatea sau instituția publică în cadrul căreia se află funcția publică vacantă are obligația de a publica pe pagina de internet a acesteia un anunț care cuprinde fișa postului corespunzătoare funcției publice, modalitatea de verificare a îndeplinirii competențelor specifice în condițiile prevăzute la art. 21 alin. (1)-(7) din anexa nr. 8, documentele necesare și perioada de înscriere, data, ora și locația stabilită pentru verificarea îndeplinirii competențelor specifice privind funcția publică respectivă. Anunțul se publică cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de data stabilită pentru verificarea îndeplinirii competențelor specifice pentru funcția publică respectivă.(9) Autoritățile sau instituțiile publice aprobă proceduri interne de verificare a condițiilor de realizare a transferului și a competențelor specifice, pe care le publică pe pagina proprie de internet. Procedurile interne trebuie să conțină cel puțin prevederi referitoare la documentele necesare transferului, modalitatea de verificare a îndeplinirii condițiilor de realizare a transferului și de verificare a îndeplinirii competențelor specifice în condițiile prevăzute la art. 21 alin. (1)-(7) din anexa nr. 8. ... 52. La articolul 510 alineatul (2), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a) cu maximum 6 luni, cu notificare prealabilă a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, cu 10 zile înainte de dispunerea măsurii, dacă funcția publică de conducere sau funcția publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici din cadrul autorității sau instituției publice prevăzute la art. 369 lit. a), c) și e) nu a fost ocupată în condițiile prevăzute la art. 466 alin. (2) lit. b)-d), art. 467 alin. (3), art. 482 alin. (4), art. 503^1 și 503^2; ...  ... 53. La articolul 510, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alin. (3)-(5), cu următorul cuprins:(3) Este obligatorie introducerea funcțiilor publice de conducere vacante din autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) sau a funcțiilor publice din categoria înalților funcționari publici vacante, ocupate prin exercitare cu caracter temporar în condițiile prevăzute la art. 509, în planul de recrutare a funcționarilor publici sau în planul de promovare în funcțiile publice de conducere prevăzute la art. 5 din anexa nr. 10, sau în planul de rotație prevăzut la art. 3 din anexa nr. 11.(4) Obligația prevăzută la alin. (3) se constituie de la data la care funcțiile publice de conducere vacante sau din categoria înalților funcționari publici vacante sunt ocupate prin exercitare cu caracter temporar în condițiile prevăzute la art. 509.(5) Funcțiile publice de conducere vacante sau din categoria înalților funcționari publici vacante ocupate prin exercitare cu caracter temporar în condițiile prevăzute la art. 509 și incluse în planul de recrutare a funcționarilor publici sau în planul de promovare în funcțiile publice de conducere, prevăzute la art. 5 din anexa nr. 10, sau în planul de rotație prevăzut la art. 3 din anexa nr. 11, se pot ocupa prin transfer în interesul serviciului, situație în care sunt excluse de drept din planul în care au fost incluse. ... 54. La articolul 519 alineatul (1), după litera h) se introduc patru noi litere, lit. i)-l), cu următorul cuprins:i) ca urmare a refuzului nejustificat al funcționarilor publici prevăzuți la art. 374^2 alin. (1) și (6) de a formula opțiuni și/sau de a se prezenta la interviuri, dacă sunt invitați, pentru realizarea mobilității prin rotație; ... j) pentru incompetență profesională, în cazul obținerii calificativului «insuficient» în urma derulării procesului de evaluare multianuală a performanțelor profesionale individuale ale înalților funcționari publici, respectiv ale funcționarilor publici de conducere prevăzuți la art. 374^2 alin. (6) în condițiile prevăzute la art. 398^2, 398^3, 485^3, 485^4; ... k) neparticiparea funcționarilor publici prevăzuți la art. 374^2 alin. (1) și (6) la un program de pregătire profesională în domeniul managementului public în termenele și condițiile prevăzute la art. 398^3, respectiv art. 485^4, în cazul obținerii calificativului «suficient» în urma derulării procesului de evaluare multianuală a performanțelor profesionale individuale; ... l) ca urmare a refuzului funcționarului public de a fi numit întro funcție publică definitivă cu durată redusă a timpului de muncă la jumătate de normă, în condițiile prevăzute la art. 378^1 alin. (4). ...  ... 55. La articolul 519, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d), f), g) și l) reprezintă motive neimputabile funcționarilor publici. ... 56. La articolul 519 alineatul (7), teza introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:(7) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. c), d), f) și l) în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorității sau instituției publice există funcții publice vacante corespunzătoare, aceasta are obligația să le pună la dispoziția funcționarilor publici. În sensul prezentului cod, sunt considerate funcții publice corespunzătoare: ... 57. La articolul 519, alineatul (9) se modifică și va avea următorul cuprins:(9) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d), f), g) și l), dacă nu există funcții publice vacante corespunzătoare în cadrul autorității sau instituției publice, autoritatea ori instituția publică are obligația de a solicita Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în perioada de preaviz, lista funcțiilor publice vacante. În cazul în care există o funcție publică vacantă corespunzătoare, funcționarului public îi sunt aplicabile dispozițiile art. 506. ... 58. La articolul 525, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1) Corpul de rezervă este format din funcționarii publici care au fost eliberați din funcția publică în condițiile prevăzute la art. 519 alin. (1) lit. a)-d), f), g), h) și l) și este gestionat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici. ... 59. La articolul 544 alineatul (1), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:e) consilierul de stat, secretarul de stat și asimilații acestora din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, din cadrul ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale; ...  ... 60. Articolul 546 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 546Numărul de posturi din cadrul cabinetului și cancelarieiNumărul maxim de posturi din cadrul cabinetului, respectiv cancelariei este:a) 5 posturi pentru cabinetul prim-ministrului; ... b) 5 posturi pentru cabinetul viceprim-ministrului cu portofoliu, ministrului de stat; ... c) 3 posturi pentru cabinetul viceprim-ministrului fără portofoliu; ... d) 3 posturi pentru cabinetul ministrului, secretarului general al Guvernului și șefului Cancelariei Prim-Ministrului; ... e) 3 posturi pentru cabinetul ministrului delegat; ... f) 1 post pentru cabinetul secretarului general adjunct al Guvernului, secretarului de stat și asimilatului acestuia din cadrul ministerelor și aparatului de lucru al Guvernului și consilierului de stat; ... g) 1 post pentru cabinetul conducătorului de organ de specialitate al administrației publice centrale, cu rang de secretar de stat; ... h) 4 posturi pentru cabinetul primarului general al municipiului București; ... i) 4 posturi pentru cabinetul președintelui consiliului județean și primarilor unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale cu o populație peste 100.000 de locuitori; ... j) 3 posturi pentru cabinetul primarilor de comună, oraș sau municipiu cu o populație între 30.000-100.000 de locuitori; ... k) 2 posturi pentru cabinetele primarilor comunelor, orașelor sau municipiilor cu populație între 10.000-30.000 de locuitori, viceprimarilor comunelor, orașelor sau municipiilor cu o populație între 30.000-100.000 de locuitori, viceprimarilor comunelor, orașelor sau municipiilor cu o populație de peste 100.000 de locuitori, viceprimarilor sectoarelor municipiului București, viceprimarilor generali ai municipiului București, vicepreședinților consiliilor județene, precum și pentru cancelaria prefectului; ... l) 1 post pentru cabinetele primarilor comunelor, orașelor sau municipiilor cu o populație mai mică de 10.000 de locuitori și viceprimarilor comunelor, orașelor sau municipiilor cu o populație între 10.000-30.000 de locuitori. ...  ... 61. La articolul 551, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Dispozițiile art. 376 alin. (2), art. 391 alin. (3), art. 430, art. 432-434, art. 437-441, art. 443-449, art. 458 și art. 506 alin. (1)-(9) se aplică în mod corespunzător și personalului contractual. ... 62. La articolul 597 alineatul (1), după litera j) se introduce o nouă literă, lit. k), cu următorul cuprins:k) prevederile art. 485^2 intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2027, cu excepția art. 26 din anexa nr. 6^1 care se poate aplica, în cadrul evaluării performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici care ocupă funcții publice prevăzute la art. 385 alin. (3), pentru activitatea desfășurată în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2026; ...  ... 63. La articolul 597, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins:(5) La data de 1 aprilie 2027, se abrogă art. 485. ... 64. Articolul 598 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 598Anexele nr. 1-11 fac parte integrantă din prezentul cod. ... 65. La anexa nr. 5 punctul I „Funcții publice generale“ litera A „Funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, punctul 5 se abrogă. ... 66. La anexa nr. 6 articolul 3 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) referatul de evaluare întocmit de către conducătorul autorității sau instituției publice în al cărei stat de funcții se află funcția publică, pentru funcțiile publice prevăzute la art. 389 lit. a) din prezentul cod, de către ministrul care coordonează activitatea instituției prefectului pentru funcțiile publice prevăzute la art. 389 lit. c^1) din prezentul cod; ...  ... 67. La anexa nr. 6 articolul 4 alineatul (1), litera c) se abrogă. ... 68. După anexa nr. 6 se introduc două noi anexe, anexele nr. 6^1 și 6^2, având cuprinsul prevăzut în anexele nr. 1 și 2 la prezenta ordonanță de urgență. ... 69. La anexa nr. 8 articolul 31, alineatul (1^2) se modifică și va avea următorul cuprins:(1^2) Pentru funcțiile publice din categoria înalților funcționari publici fișa postului se întocmește de către conducătorul autorității sau instituției publice în al cărei stat de funcții se află funcția publică, pentru funcțiile publice de secretar general și secretar general adjunct din cadrul ministerelor și al organelor de specialitate ale administrației publice centrale, precum și pentru funcțiile publice de secretar general al instituției prefectului. ... 70. La anexa nr. 8 articolul 31 alineatul (2) punctul III, nota de subsol ^19 se modifică și va avea următorul cuprins:^19 Se întocmește de către persoana care are calitatea de evaluator al titularului postului, potrivit legii, cu excepția situației în care calitatea de evaluator revine, potrivit legii, conducătorului autorității sau instituției publice. Pentru funcțiile publice din categoria înalților funcționari publici fișa postului se întocmește de către conducătorul autorității sau instituției publice în al cărei stat de funcții se află funcția publică, pentru funcțiile publice de secretar general și secretar general adjunct din cadrul ministerelor și al organelor de specialitate ale administrației publice centrale, precum și pentru funcțiile publice de secretar general al instituției prefectului. În cazul in care calitatea de evaluator revine conducătorului autorității sau instituției publice precum și pentru funcția publică de secretar general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale, prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice se desemnează persoana care ocupă funcția de conducere imediat inferioară să întocmească și să semneze fișa postului, dacă prin reglementări cu caracter special nu se prevede altfel. Persoanele cu atribuții în domeniul managementului resurselor umane din cadrul autorității sau instituției publice au obligația de
← Înapoi la începutul extrasului

Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

63aed7ae862163203f1746a64bc0219c284387266a6979b27bd89bbdc93bfee3