Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte publice privind educația

Raport privind starea învățământului preuniversitar din România 2018

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte publice privind educația
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
2.178,5 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

Valorile indicatorului pe sexe înregistrează o ușoară scădere față de anul anterior în cazul băieților (cu 0,4 p.p.), și o valoare constantă în cazul fetelor. Pe fondul involuţiei valorii indicatorului la nivel general și corelat cu aceeași involuție a valorii indicatorului în mediul rural, continuă să se manifeste discrepanţe pe medii de rezidenţă. Aceste diferenţe au crescut în perioada de referință a prezentului raport, de la 5,5 p.p. în 2011/2012 la 12,9 p.p. în anul şcolar 2017/2018. Mediul rural continuă să înregistreze rate de cuprindere în învăţământul preşcolar cu mult mai mici decât mediul urban. Opțiunea părinților din rural de a nu -și trimite copiii la grădiniță la vârste mai mici este determinată atât de diferite dificultăți de acces (de exemplu, distanțe mari dintre casă și grădiniță), cât și de disponibilitățile de timp pentru îngrijirea copiilor pe care le au familiile din mediul rural, comparativ cu urbanul. Aceste date evidențiază necesitatea susținerii continue a mediului rural, prin proiecte și măsuri specifice privind reţeaua de unităţi de învăţământ preşcolar şi susţinerea participării la educația timpurie.

Figura 2. Evoluția ratei brute de cuprindere în învăţământul preşcolar, pe medii de rezidență

120 100 80 60 40 20 0 2014/015 2009/2010

2010/2011

2011/2012

2012/2013

2013/2014

2015/2016

2016/2017

                                                                                                              2017/2018
                                              Total       Urban               Rural

I.B.2. Ratele specifice de cuprindere în învățământul preșcolar

Analiza ratelor specifice de cuprindere în grădiniţă din ultimul an reflectă scăderea participării la învăţământul preşcolar a copiilor de 3 și 4 ani, respectiv creșterea participării la învățământul preșcolar a copiilor de 5 și 6 ani.

Începând cu anul şcolar 2012/2013, grupa de vârstă de 6 ani corespunde învăţământului obligatoriu. Pentru prezentul raport, în vederea asigurării comparabilităţii datelor, sunt oferite date privind ratele specifice de cuprindere în învăţământul preşcolar şi pentru această grupă de vârstă. Analiza acestor date este relevantă din perspectiva evaluării eficienţei obligativităţii clasei pregătitoare de la această vârstă. Astfel, înainte de implementarea debutului școlar de la 6 ani, peste trei sferturi dintre copiii de această vârstă erau cuprinși în grădinițe. Începând cu anul 2012/2013, a scăzut semnificativ ponderea copiilor de 6 ani din grădinițe, până la valoarea de 15,4% în 2017/2018. Aceste date evidenţiază faptul că introducerea clasei pregătitoare de la vârsta de 6 ani și, respectiv, implementarea unor redimensionări curriculare corespunzătoare au constituit un răspuns pozitiv la tendința părinților de a amâna vârsta debutului școlar din cauza reticențelor acestora privind dificultățile debutului școlarizării.

8

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

94585bbe62c9d9e68f1715a1d212f9cf3a98a2d6f06149d15c5dda08d4a96f15