Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Prognoze macroeconomice CNSP

Prognoza 2023 - 2026 – varianta de primavară 2023 (pdf) (NOTA)

Instituția sau publicația sursă
Prognoze macroeconomice CNSP
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
244,9 KB

Conținutul disponibil în colecție

Textul documentului

în industria prelucrătoare (-3,9%), în timp ce producţia din industria extractivă a avansat cu (1,2%). Cele mai mari dificultăţi continuă să se manifeste în ramura chimiei care a înregistrat o diminuare cu 20,4% a volumului producției în perioada analizată, în metalurgie (-37,2%), sector care s-a menținut în teritoriu negativ în ultimele 12 luni, evoluţie similară fiind înregistrată şi în industria de prelucrare a lemnului (-27,8%). Pe de altă parte, s-a remarcat o îmbunătățire a activității fabricării autovehiculelor de transport rutier în ianuarie-februarie 2023 până la o creștere consistentă de 8,7%, fiind cea mai pronunțată dinamică din ultimii 3 ani, manifestată pe fondul unui efect de bază (scădere în ianuarie-februarie 2022). Creşteri de producţie s-au mai înregistrat în ramuri precum fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice (+14,8%), fabricarea produselor farmaceutice (+10,9%), fabricarea de mașini (+10,1%), fabricarea autovehiculelor de transport rutier (+8,7%) sau fabricarea băuturilor (+4,6%). Rezultate favorabile s-au înregistrat în sectorul de construcţii, după primele două luni avansul ajungând la 9%. Pe elementele de structură creşterea a fost susţinută de reparaţiile capitale (+19,5%) şi construcţiile noi (+13,1%), în timp ce lucrările de întreţinere şi reparaţii curente s-au redus în volum cu 6,6%. Analiza pe obiecte de construcţii relevă o activitate susţinută în cazul construcţiilor inginereşti (+21,0%), evoluţie ce se corelează cu cea a cheltuielilor cu investiţiile de la bugetul de stat (care include cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe). Conform raportului privind execuţia bugetară în primele două luni din 2023, aceste cheltuieli s-au majorat cu 85,8%, creşterea fiind susţinută de cheltuielile de investiţii din fonduri externe, care au fost de peste 2,5 ori mai mari. Majorarea lucrărilor de construcţii s-a înregistrat şi în cazul clădirilor nerezidenţiale (+3,6%), în timp ce pentru clădirile rezidenţiale contracţia lucrărilor a fost de 1,3%, în condiţiile majorărilor succesive ale dobânzilor la creditele imobiliare şi a erodării puterii de cumpărare a populaţiei. În primul trimestru al anului 2023 volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul şi- a accentuat creşterea la 5,2%, ca urmare a extinderii vânzărilor de bunuri alimentare (+7,3%) dar şi nealimentare (+5,9%), chiar şi în contextul diminuării puterii de cumpărare a populaţiei. Vânzările de carburanţi au stagnat comparativ cu trimestrul I 2022, deşi preţurile la combustibil s-au redus comparativ cu perioada similară a anului anterior . Volumul cifrei de afaceri a serviciilor prestate populaţiei s-a majorat cu 22,4% în primele două luni ale anului curent, creşterea fiind susţinută de evoluţia sectorului HORECA, care a beneficiat de condiţii meteorologice favorabile practicării sporturilor de iarnă. Totodată, 7 valoarea cifrei de afaceri a serviciilor prestate întreprinderilor s-a majorat cu 18,6% în această perioadă, cu peste 6 puncte procentuale mai puțin față de primul trimestru al anului precedent. Avansul a fost determinat în principal de sectorul transporturi (+20,4%) unde serviciile de transport pe apă și transport aerian au fost componentele locomotivă cu creșteri importante de 79,6%, respectiv 48,6%, dar şi de alte servicii (+22,2%). Afacerile din serviciile informatice și tehnologia informației şi-au atenuat dinamica până la 15,2%, după creşterile consistente înregistrate în anul anterior. Comerţul internațional cu bunuri a pierdut din intensitate în ianuarie-februarie 2023 comparativ cu perioada similară a anului trecut, însă evoluţia a fost una pozitivă, în sensul în care ritmul de creştere al exporturilor s-a situat cu 3,6 puncte procentuale peste cel al importurilor (+9,0% faţă de +5,4%). Exporturile au fost susţinute în proporție de 44,2% din maşini şi echipamente pentru transport, care au înregistrat o creştere cu 10,8% faţă de intervalul de comparaţie al anului 2022 şi de industria manufacturieră (fier, oţel, cauciuc, metal, lemn-exclusiv mobilă, articole de îmbrăcăminte şi accesorii, încălţăminte, mobilă şi părțile ei, aparatură de măsură şi control etc.) care, cu o valoare de 4,5 miliarde euro, a reprezentat circa 30% din total. Importurile au fost susținute, în principal, de industria auto şi cea manufacturieră, acestea constituind 35,7%, respectiv 28,3% din structura achiziţiilor de bunuri de pe piețele externe. Schimburile comerciale derulate s-au concretizat într-un sold negativ de 4,4 miliarde euro, recuperându-se 232 milioane euro din nivelul intervalului de comparaţie al anului 2022. Zona de petrochimie (produse farmaceutice, îngrăşăminte, materiale plastice etc.) a generat 47,0% din nivelul deficitului extern, cu o valoare de 2,1 miliarde euro, în timp ce pierderea înregistrată în schimburile comerciale cu combustibili și lubrifianți a fost de 556,9 milioane euro şi a constituit 12,7% din nivelul total al deficitului. Deficitul contului curent al balanței de plăți externe a înregistrat în primele două luni ale anului 2023 o valoare de 2,61 mld. euro, cu 17,1% mai puțin față de aceeaşi perioadă a anului precedent. Corecţia deficitului s-a datorat reducerii pierderii înregistrată de balanţa comercială cu 130 mil. euro, dar şi contribuţiei pozitive a soldului serviciilor cu un excedent de 1,97 mld. euro, provenit, în principal, din serviciile de telecomunicații, informatice și informaționale (845 mil. euro) şi cele de transport (791 mil. euro). Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată s-a majorat de la 1 ianuarie 2023, conform H.G nr.1447/2022, la 3000 lei, cu 17,6% mai mult decât nivelul înregistrat în anul precedent. În acest context, realizările de producţie obţinute în unele activităţi, dar şi faptul că peste 20% din salariaţi beneficiază de salariul minim, au condus la creşterea câştigului salarial mediu brut cu 13,1% în ianuarie-februarie 2023. Corespunzător, în termeni reali, câştigul salarial net a cunoscut o diminuare cu 0,4%, dar care va trece în teritoriu pozitiv în următoarea perioadă, pe măsură ce inflaţia va scădea gradual. 8
← Înapoi la începutul extrasului

Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

3e888d9c34e8ad38aff87aa74f82008ba2570527cbcf478e040c0cf1be887c26