Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea

Vezi raport

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind nediscriminarea
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
911,5 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

“BUILDING TRUST IN HUMAN RIGHTS”

Petenta, E.Ţ., consilier de probaţiune în cadrul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunal, arată că nu beneficiază de gratuitate la asistenţă medicală, medicamente şi proteze, întrucât reclamatul a omis din H.G. nr. 762/2010, actul care reglementează domeniul, categoria socioprofesională a consilierilor de probaţiune din care face parte. În continuarea faptelor expuse, aceasta a solicitat decontarea cheltuielilor pentru medicamente şi asistenţă medicală. Ministerul Justiţiei, prima dintre instituţiile reclamate în această speţă, precizează, prin punctul de vedere oferit, că nu i se poate imputa o discriminare, din moment ce a depus propunerea de modificare a H.G. nr. 762/2010. Al doilea reclamat invocă necompetenţa materială a C.N.C.D. privind obligarea reclamatei la decontarea daunelor materiale. Secretariatul General al Guvernului arată, prin punctul de vedere formulat, faptul că C.N.C.D. nu poate cenzura norme juridice. Ulterior, în data de 31.01.2012, primul reclamat arată că s-a modificat Hotărârea de Guvern

nr. 762/2010, fiind inclusă şi categoria profesională reprezentată de personalul de probaţiune. Având în vedere actele la dosar şi prevederile legale incidente în cauză, Colegiul director s-a pronunţat prin hotărârea nr. 77/29.02.2012 asupra aspectelor semnalate prin memoriu. Astfel, Colegiul director a admis excepţia lipsei competenţei materiale a C.N.C.D. pusă în discuţie cu privire la acordarea daunelor, admiţând că doar instanţele de judecată se pot pronunţa cu privire la existenţa şi întinderea unor astfel de daune. Colegiul director arată, însă, că are competenţa de a se pronunţa asupra unor hotărâri de guvern, prin prisma efectelor discriminatorii pe care le produc. Pe fond, Colegiul director constată că omiterea personalului de probaţiune din categoria persoanelor care beneficiază de prevederile H.G. nr. 762/2010 reprezintă discriminare conform art. 2 alin. 1 al O.G. nr. 137/2000, republicată, şi recomandă reclamaţilor ca în viitor să evite astfel de situaţii sau, dacă apare o omisiune similară, să repare de urgenţă greşeala.

CRITERIUL: ALTELE

21. Domiciliul. Emiterea unei hotărâri prin care se stabilesc impozitele şi taxele locale pentru anul 2011, diferenţiat, în funcţie de domiciliul contribuabililor. Petentul, T.S., menţionează că persoanele fizice, deţinătoare de locuinţă, pe raza comunei Brăduleţ, dar care au domiciliul în altă localitate, plătesc mai mult decât persoanele fizice care au domiciliul în comuna Brăduleţ, jud. Argeş, existând astfel un tratament diferenţiat în ceea ce priveşte stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2011, pe criteriul domiciliului. Petentul consideră că se creează o contradicţie, persoanele care nu au domiciliul în localitate plătind o taxă pentru pază mai mare pentru că locuiesc o mică parte din an în comună şi o taxă pentru colectarea gunoiului mai mare pentru că, în mică parte din an, produc mai mult gunoi decât produce un localnic. Consiliul Local al comunei Brăduleţ arată că, prin instituirea taxelor, nu a avut în vedere discriminări între persoane, ci

58

RAPORT DE ACTIVITATE 2012

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

204f35a631c7fc6c060257655a2503bff95f3e566737a0004e81ffa8c37022b4