Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind energia și rețelele

Raport national 2014

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind energia și rețelele
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
3.687,0 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

                                                                                          31.07.2015
       necesitatea operării în condiţii de siguranţă a celor două sisteme electroenergetice
        interconectate sincron.
Participarea OTS în procesul de alocare coordonată a capacităţii de transport pe liniile de
interconexiune între sistemele electroenergetice din regiunea a 8-a este condiționată în
continuare de implicarea țărilor vecine – Serbia și Bulgaria – în proiect.
Monitorizarea planurilor de investiții ale OTS şi operatorilor de distribuţie

În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) litera c) şi alin. (5) litera d) al OUG nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea ANRE, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, ANRE monitorizează planul de dezvoltare a RET şi planurile de investiţii ale OTS precum şi starea tehnică şi nivelul de mentenanţă a reţelelor electrice. În acest sens, se analizează planul de dezvoltare şi planurile de investiţii ale OTS şi ale operatorilor de distribuţie. Aplicând prevederile metodologiilor de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, ANRE a aprobat planurile anuale de investiţii ale operatorilor de distribuţie concesionari, pentru perioada de reglementare 2008 – 2013, acceptând includerea în BAR a mijloacelor fixe rezultate din investiţiile prudente, respectiv acele investiţii care se demonstrează a fi necesare, oportune şi eficiente.

Analiza investiţiilor realizate de operatorii concesionari în anul 2013 a fost reluată în cursul anului 2014, în scopul aplicării corecţiilor de costuri de capital la închiderea ultimelor patru luni ale acestuia, prevăzute de Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 72/2013 şi a condus la următoarele rezultate, prezentate în lei şi termeni nominali:

Pentru operatorul de transport şi de sistem, perioada a treia de reglementare a început la 1 iulie 2014, astfel încât analiza investiţiilor realizate a fost efectuată în prima jumătate a anului 2014, în sensul stabilirii obiectivelor şi valorilor acceptate de ANRE şi incluse în BAR la determinarea corecţiilor de costuri de capital la închiderea perioadei de reglementare, prevăzute de Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de transport al energiei electrice, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 53/2013. În perioada 2008-2014, OTS a realizat investiţii în sistemul de transport, în termeni nominali, de 1.921.149.738 lei, cu aprox.10% mai puţin decât valoarea prognozată. Investiţiile incluse în tariful de transport au reprezentat 84% din valoarea realizată. În serviciul de sistem,OTS a investit în aceeaşi perioadă 114.678.427 lei, valoare integral recunoscută în tariful de servicii de sistem.

La baza planificării dezvoltării reţelei electrice de transport se regăsesc prevederile Codului Tehnic al Reţelei de Transport, care pe lângă detalierea atribuţiilor, competenţelor şi

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei                    Pagina 74 din 148

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

290417220d4e8dfe0f04eafba9750decbf05d5eb63e3f092d689e15097e6051b