Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte publice privind educația

Raport privind starea învățământului superior din România 2019

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte publice privind educația
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
1.044,6 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

este singularitatea reuniunii, având în vedere faptul că este unicul eveniment din calendarul PRES RO care se adresează inițiativelor de cooperare interregională susținute de UE. Tema reuniunii ministeriale ASEM ME7 a fost „Educația care conectează: incluziune, mobilitate și excelență în sprijinul obiectivelor de dezvoltare durabilă”. Pe parcursul celor două zile, discuțiile miniștrilor educației au vizat instrumentele disponibile, precum și măsurile necesare pentru asigurarea echilibrului și caracterului incluziv al mobilităților dintre Asia și Europa în era digitală. De asemenea, în cadrul dezbaterilor, un punct important de interes l-a constituit modul în care Procesul Educațional ASEM contribuie la îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. În cadrul acestui eveniment a fost discutată și adoptată Declarația de la București , document de referință pentru cooperarea viitoare, care introduce Dezvoltarea Durabilă și Digitalizarea ca teme transversale în cadrul celor patru arii prioritare ale Procesului Educațional ASEM: asigurarea și recunoașterea calității educației, implicarea mediului de afaceri și industriei în educație, mobilitatea

echilibrată și învățarea pe tot parcursul vieții.

Participarea universităților românești în rețelele de universități europene: Trei universități românești fac parte din rețelele academice care beneficiază de primul val de finanțări din cadrul inițiativei „Universități europene”: Universitatea din București, Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București și Universitatea Tehnică de Construcții din București sunt instituțiile care, alături de partenerii lor europeni, vor deveni un vârf de lance al integrării europene în domeniul învățământului superior. SNSPA va deschide lista universităţilor din România care vor primi finanţare pentru a crea o universitate europeană în consorţiul „CIVICA – The European University in social sciences”, alături de alte 6 universităţi. „CIVICA este consorțiul universitar european creat de Universitatea Bocconi (Italia), Universitatea Central Europeană (Ungaria), Institutul European Universitar (Organizație europeană interguvernamentală), Hertie School of Governance (Germania), Școala Națională de Studii Politice și Administrative (România), Sciences Po

(Franța) și Școala de Economie din Stockholm (Suedia) și va conecta 38.000 de studenți, 7.000 de cadre didactice și 3.000 de angajați din personalul administrativ într-un campus inter- universitar european, care va uni predarea cu învățarea, cercetarea cu inovația și societatea în ansamblul său, dincolo de granițele culturale, lingvistice și naționale. Din CIVICA va face parte și London School of Economics and Political Science, în calitate de partener asociat la multe nivelurile.”, se arată într-un comunicat de presă disponibil pe site-ul SNSPA. Universitatea din București a anunțat că organizația de universități din care face parte, Alianța CIVIS, a fost selectată în primul val al inițiativei pentru Universități Europene. „Universitatea Aix-Marseille (Franța), Universitatea Națională și Capodistriană din Atena (Grecia), Universitatea Liberă din Bruxelles (Belgia), Universitatea din București (România), Universitatea Autonomă din Madrid (Spania), Universitatea Sapienza din Roma (Italia), Universitatea din Stockholm (Suedia) și Universitatea Eberhard Karls din Tübingen (Germania)

şi-au unit forțele pentru a construi o rețea a universităților europene, denumită CIVIS. (…) Rețeaua CIVIS va consolida legăturile existente în cercetare, între universitățile noastre, prin interdisciplinaritate, infrastructuri comune de cercetare și finanțare, menite să stimuleze proiectele dezvoltate în parteneriat.”, conform site-ului Universității București . Universitatea Tehnică de Construcții București este parte a consorțiu lui universitar CONEXUS– European University for Smart Urban Coastal Sustainability. „Suntem mândri să

45

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

12b5a0f7392e340d0cf0bec379862a2eb858e2b1c370cf798eb195d80a572456