Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind energia și rețelele

Raport national 2017

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind energia și rețelele
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
7.250,5 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

31.07.2017

Cu excepția aplicării de penalități sub formă de corecții anuale, ANRE nu dispune de alte mijloace pentru a determina OTS să-și realizeze investițiile asumate. Pentru preîntâmpinarea întârzierilor în realizarea investițiilor, considerăm că ar fi foarte utile unele măsuri legislative care să reducă birocrația care conduce la producerea acestora. De asemenea, având în vedere că C.N. Transelectrica S.A. este o companie cu capital majoritar de stat, considerăm că măsuri în vederea respectării programelor de investiții în RET ar putea fi aplicate și de Ministerul Economiei, care este reprezentat în organele de conducere a acestei companii. În ceea ce privește efectul nerealizării investițiilor în RET, ANRE constată că acest fapt conduce la reducerea indicatorilor de performanță a serviciului de transport și, din păcate, unii dintre acești indicatori, respectiv timpul mediu de indisponibilitate a instalațiilor și numărul de incidente semnificative în rețeaua electrică de transport au înregistrat o creștere în anul 2016 față de anul 2015. Trebuie însă să menționăm că într-o comparație europeană, indicatorii realizați de OTS se încadrează în

ecartul superior (sunt printre cei mai buni) așa cum se prezintă în Raportul CEER de monitorizare privind calitatea energiei electrice din 2016 (care conține date de monitorizare numai până în anul 2014)

         Țara                                            ENS (Unplanned Energy Not Supplied) *
                                                                        [MWh]
                 2002     2003      2004     2005     2006     2007      2008     2009      2010        2011     2012       2013      2014
Cipru                                                                                                             202,8
Republica Cehă                                                                        52           7    161,3       4,5     167,5       231
Franța            1.783    3.211    1.891     1.598    1.416    1.815    3.563     5.089     2.429      1.374     1.864     2.499     2.150
Grecia                                                                                       1.245     2.070,7
Italia                                                 3.477    8.465    2.430     2.372     2.175      3.131     3.886     2.839     1.593
Letonia                                                                                                           2.533     1.395     1.144
Lituania                                      57,04   157,55   133,89    15,39     26,32     52,95      51,18     18,79     13,89     37,35
Portugalia         75,9   141,78      496      40,2   262,59     75,9   130,16     42,09     116,2      27,00           0     8,6       1,8
România                               247      387      106        80      167        55     267,9     98,804    102,71     30,89     82,51
Slovenia                    2,33    94,54      2,54   156,76    34,02     1,34      7,69     67,94       9,71      8,85     25,69      0,82
Spania           802,69   466,23   1.249,7   548,79    935,8   757,16   573,54     437,5   1.569,5      2.590      113      1.126       204
  • * exclude evenimente excepționale

Note: Franța: din 2008 a inclus load shedding (declanșarea consumului). A inclus incidentele importante din sud-estul Franței din 2008 și 2009; Letonia: Valori doar pentru MT și JT. Autoritatea de reglementare nu a deținut informații despre sistemul de transport; Portugalia: intreruperile nu sunt atribuite fortei majore sau evenimentelor excepționale. Valorile anului 2006 țin cont de evenimentul european din 4.11.2006 (204,5 MWh); Slovenia: nu conține întreruperile atribuite terților. Întreruperile de la înaltă și foarte înaltă tensiune sunt incluse; Spania: doar sistemul peninsular.

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei                                                              Pagina 66 din 275

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

e6ba3f21975b4f9e5f0e2d71612501999c521d9566e6a76d4f96f257bdcaa19a