Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea

Vezi raport RO

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind nediscriminarea
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
2.437,2 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

S-a discutat modalitatea cea mai bună de cooperare între instituția de egalitate și societatea civilă, atât cu privire la partea de prevenire și conștientizare, dar și în ceea ce privește partea de sancționare, atunci când societatea civilă are atât rolul de partener, cât și de reclamant cu privire la diferite situații discriminatorii.

Au fost reluate discuțile cu privire la proiectul de TWINNING, dar și cu privire la acordarea unei asistențe de specialitate de către C.N.C.D. pe parcursul anului 2017.

În perioada 21–22 noiembrie a avut loc la Trier, Germania, seminarul pentru practicienii din domeniul juridic „Legislaţia comunitară în ceea ce priveşte egalitatea între bărbaţi şi femei”, organizat de Academia de Drept European

(ERA).

Subiectele discutate în cadrul seminarului au fost:

  • • principalele concepte ale legislaţiei UE existente asupra egalităţii de gen instrumente

legale (tratate ale Uniunii Europene, Directivele pe egalitate de tratament etc.), dife- renţele dintre conceptele gen vs. gen;

  • • conceptele cheie în ceea ce priveşte egalitatea de gen, respectiv discriminarea directă,

discriminarea indirectă, hărţuirea şi hărţuirea sexuală, cu trimitere şi la cauze ale Curții de Justiție a Uniunii Europene;

  • • sarcina probei în cazurile de discriminare pe bază de sex cu evidenţierea unor cazuri

practice, subiectul măsurilor dispuse în cazul constatării săvârșirii faptelor de discriminare, sancțiuni şi proceduri, protecția împotriva victimizării şi rolul organismelor de egalitate la nivel național.

În perioada 06–08 decembrie a avut loc, la Chișinău, cea de a treia sedință consul- tativă cu reprezentanții CPEDAE Moldova.

S-au reluat discuțiile privind cele mai bune practici pentru implementarea acquis-ului co- munitar în materia nediscriminării și respectării drepturilor omului.

La discuții au luat parte reprezentanți ai actorilor cu atribuții în domeniul drepturilor omu- lui din Republica Moldova. Împreună cu aceștia s-au dezbătut subiecte de interes comun, cum ar fi respectarea principiului nediscriminării dar și problemele ivite în implementarea legislației antidiscriminare.

S-a discutat necesitatea existenței unor campanii/caravane de conștientizare a cadrului le- gislativ existent în Republica Moldova cu privire la apărarea principiului nediscriminării. De asemenea, a reieșit necesitatea unor sesiuni de training pentru diferite sectoare de activitate, în care persoanele care intră în contact cu populația să primească noțiuni minime în ceea ce privește discriminarea și formele pe care aceasta poate să o îmbrace în anumite momente, dar și modalitățile de prevenire.

În concluzie, ca urmare a discuțiilor, s-a stabilit că, având în vedere perioada pe care Republica Moldova o traversează, dar și rolul important al instituției de egalitate în păstrarea echilibrului și în asigurarea respectării drepturilor omului, cerință a Uniunii Europene, Consiliul Național

Reprezentarea României la nivel internaţional                                                             99

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

8234f7415674680656074a6b241044120d280e8467a3fb5f914f4afc184c78a2