Vezi raport RO

încălcarea prevederilor Legii nr. 215/2001 ce stabileşte limitativ atribuţiile Primarului; • Nici legiuitorul nu a impus obligativitatea măsurii dotării pentru toate mijloacele de transport, astfel încât nu se poate stabili care sunt motivele apreciate de C.N.C.D. ce au determinat luarea unei astfel de măsuri; • Regia Autonomă de Transport Craiova a luat măsuri permanent pentru crearea facili- tăţilor în domeniul transportului în comun pentru persoanele cu handicap, astfel: în anul 2013, din 148 autobuze, 78 aveau dotări special pentru persoanele cu handicap; în anul 2014, din 165 autobuze, 95 aveau dotările corespunzătoare, iar în anii 2015–2016, din totalul de 172 autobuze, s-a ajuns la un număr de 102 autobuze dotate special. III. 2. Rezumatul apărărilor C.N.C.D.: Având în vedere Hotărârea Curţii Europene de Justiţie (Camera a treia) din data de 25.04.2013, pronunţată în cauza C-81/12, privind interpretarea articolului 2 alineatul (2) litera (a), a articolului 10 alineatul (1) și a articolului 17 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, cât şi prevederile art. 20 din Constituţia României, sancţionarea reclamantului Primarul Municipiului Craiova cu amendă contravenţională în cuantum de 10 000 lei, în baza prevederilor art. 26 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, nu a fost prescrisă și este în concordanță cu prevederile art. 17 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului, având un caracter efectiv, proporțional și disuasiv. Examinând sesizarea, documentele depuse la dosar precum şi dispoziţiile legale incidente, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reţinut faptul că, la data de 01.03.2016 (data expirării ultimei monitorizări), în municipiul Craiova existau, pe de o parte, adaptate doar 102 autobuze dintr-un număr total de 180, iar pe de altă parte, din numărul total de 29 tramvaie niciunul nu fusese adaptat. 34 C.N.C.D. | Raport de activitate | 2016  Chiar dacă a fost constatat faptul că la nivelul Municipiului Craiova s-au luat permanent măsuri pentru crearea facilităţilor în domeniul transportului în comun pentru persoanele cu handicap, totuşi, cel puţin în cazul tramvaielor, persoanele cu handicap locomotor din municipiul Craiova nu vor putea utiliza niciunul dintre cele 29 de tramvaie, întrucât, aşa cum s-a precizat anterior, acestea nu sunt dotate cu facilităţile necesare, ceea ce creează o atmosferă umilitoare la adresa persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, fiind incidente, astfel, prevederile art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Aceeaşi situaţie o întâlnim şi în cazul liniilor de transport pe care circulă cele 102 autobuze neadaptate, care nu pot fi utilizate de persoanele cu handicap locomotor din municipiul Craiova. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a mai reţinut faptul că partea reclamată, Primarul Municipiului Craiova, a avut un comportament pasiv în ceea ce priveşte măsurile de accesibilizare a mijloacelor de transport în comun de pe raza administrativ-teritorială a municipiului Craiova, comportament care a produs efecte ce au defavorizat, în mod nejusti- ficat, persoanele cu dizabilităţi locomotorii, fiind astfel incidente prevederile art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. III. 3. Soluţia instanţei de judecată: Curtea de Apel Craiova – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 431/12.10.2016, a respins contestaţia formulată de reclamantul Primarul Municipiului Craiova în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a menţinut Hotărârea nr. 357/11.05.2016 emisă în dosarul nr. 2A/2016, pe baza următoarelor considerente: • În conformitate cu art. 22 din Legea nr. 448/2006 autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a lua măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu dizabilităţi. Ca atare, obligativitatea adaptării mijloacelor de transport în comun nu revine operatorului de transport, aşa cum eronat susţine reclamantul, ci autorităţii administraţiei publice locale, în speţă Primarul Municipiului Craiova; • Reclamantul nu neagă şi nu contestă justificat faptul că deţine în dotare numărul de autobuze şi tramvaie reţinute în hotărâre şi nici numărul celor neadaptate condiţii- lor adecvate transportului public pentru persoanele cu dizabilităţi. Urmăreşte însă, printr-un raţionament eronat, lipsit de temei juridic, să arate că, întrucât norma art. 22 din lege se referă la obligaţia adaptării pentru mijloacele de transport public vechi, anterioare legii, doar în limitele posibilităţii tehnice, rezultă că neadaptarea constatată în prezent ar echivala cu inexistenţa contravenţiei; • Reclamantul mai susţine ca motiv de nelegalitate a actului lipsa vinovăţiei în săvârşirea contravenţiei. Precizează că lipsa vinovăţiei ar rezulta din faptul că s-au luat măsuri de dotare cu rampe şi că au fost demarate proceduri de achiziţii publice. Criticile nu constituie motive de nelegalitate, câtă vreme nu sunt dovedite în mod concludent şi pertinent. Oricum, măsurile parţiale la care face referire reclamanta nu conduc la negarea, răsturnarea stării de fapt reţinută în hotărâre. La data elaborării Raportului, cauza se află în procedura de filtru pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, ca urmare a recursului declarat de Primarul Municipiului Craiova. Activitatea de reprezentare juridică a intereselor C.N.C.D 35  Cazul nr. 4 I. Obiectul cauzei: Prin petiţia înregistrată la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, petenta con- sideră discriminatorie necomunicarea diagnosticului pentru un pacient minor către părintele acestuia şi în limba maghiară, reclamând refuzul acordării serviciilor medicale (externarea persoanei bolnave) pe criteriul etnic. II. Soluţia dispusă de C.N.C.D. În urma analizării întregii documentaţii aflate la dosar, a lucrărilor de specialitate (audieri, solicitări puncte de vedere), Colegiul director al C.N.C.D., prin hotărârea a cărei anulare se solicită, a decis următoarele: 1. Nu există probe privind eventuale fapte de hărțuire venite din partea medicului re- clamat, conform art. 20 alin. 6 din O.G. 137/2000 prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată şi actualizată. 2. Nu există probe care să confirme că pacienta minoră a fost externată din spital din motive etnice, conform art. 20 alin. 6 din O.G. 137/2000 prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată şi actualizată. 3. Neinformarea pacientei minore și a mamei – care nu au înțeles limbajul medical în limba română – asupra stării de sănatate a pacientei, a intervențiilor medicale propuse, a riscurilor potențiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuării tratamentului și nerespectării recomandărilor medicale, precum și cu privire la date despre diagnostic și pronostic, în limba maternă, reprezintă discriminare conform prevederilor art. 2 alin. 3, art. 2 alin. 4 și art. 10 lit. b) din O.G. 137/2000 prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discri- minare, republicată şi actualizată. III. Controlul judecătoresc aplicat Hotărârii C.N.C.D. nr. 292/06.04.2016 Prin acţiunea formulată în faţa Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Admi- nistrativ şi Fiscal, reclamantul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca a chemat în judecată Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei de jude- cată să dispună anularea Hot. C.N.C.D. nr. 292/06.04.2016 ca fiind nelegală şi netemeinică. III. 1. Rezumatul criticilor reclamantului Spitalul Clinic de Urgența pentru Copii Cluj-Napoca: • Situația evidențiată prin petiție nu a fost susținută, iar până la acest moment nu a existat un alt incident; • Situația evidențiată prin petiție nu a fost susținută, iar prin petiție nu s-a reclamat spitalul însă, în mod eronat, Colegiul s-a pronunțat sub aspectul neinformării pârâtei; • Consiliul a reținut necomunicarea în sarcina instituției sanitare în mod nejustificat și în contradicție cu prevederile legale. 36 C.N.C.D. | Raport de activitate | 2016  III. 2. Rezumatul apărărilor C.N.C.D.: În concret, raportat la obiectul pricinii, s-a reţinută că „Neinformarea pacientei minore și a mamei – care nu au înțeles limbajul medical în limba română – asupra stării de sănatate a pacientei, a intervențiilor medicale propuse, a riscurilor potențiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuării tratamentului și nerespectării recomandărilor medicale, precum și cu privire la date despre diagnostic și pronostic, în limba maternă, reprezintă discriminare.” Lipsa unui regulament privind comunicarea cu persoanele care nu înțeleg limba romană poate fi catalogată ca o măsură aparent neutră care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor interzise de lege, fără o justificare obiectivă. Raportat la condiţiile ce trebuie îndeplinite de o faptă pentru ca aceasta să poată fi plasată sub incidenţa legislaţiei antidiscriminare, se impun următoarele aspecte relevante cauzei. Se reţine, primordial, faptul că reclamantul nu are un regulament intern pri- vind comunicarea cu persoanele care nu înțeleg limba română. Coroborând definiția discriminării (art. 2 alin. 1 din O.G. 137/2000R), respectiv cea a discriminării indirecte (art. 2 alin. 3 din O.G. 137/2000R) cu documentația aflată la do- sar, reținem un tratament diferențiat (lipsa unui regulament intern), bazat pe un criteriu interzis de lege (etnic), care are ca efect atingerea unui drept recunoscut de lege (dreptul la informare a pacientului prevăzut de art. 6 şi art. 8 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului). În ce priveşte îndeplinirea elementelor constitutive ale faptei de discriminare, astfel cum sunt cerute de dispoziţiile art. 2, alin. 3 din O.G. nr. 137/2000, reţinem o practică neutră, aparent legală (lipsa unui regulament intern), care dezavantajează anumite persoane, pe baza unui criteriu interzis de lege (etnic). Se constată, în cauză, existenţa unui criteriu de discriminare ca mobil al tratamentului di- ferenţiat acuzat, respectiv criteriul etnic şi cel lingvistic. În speță, se reține o practică neutră, care dezavantajează însă o persoană prin încălcarea dreptului pacientului de a fi informat în limba maternă (art. 6 și art. 8 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului). Tratamentul diferenţiat, constând în lipsa regulamentului de informare a pacienţilor care nu cunosc limba română, nu a fost justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop nu au fost adecvate şi necesare. În jurisprudența sa, C.E.D.O. a arătat că justificarea obiectivă și rezonabilă trebuie să urmărească un scop legitim, iar măsura aplicată trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit. Lipsa regulamentului de informare a pacienţilor care nu cunosc limba română, prin efect, a defavorizat pacienta și pe mama acesteia, întrucât nu au putut obține informații medicale privind starea de sănătate a minorei. Activitatea de reprezentare juridică a intereselor C.N.C.D 37  În analiza scopului legitim, trebuie analizat existența acestui scop raportat la dreptul atins prin diferențiere (ex - conform Convenției, libertatea de exprimare poate fi restrânsă pentru următoarele scopuri legitime: pentru securitatea națională, integritatea teritorială, siguranța publică, apărarea ordinii, prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății, moralei, reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale, pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești). În analiza metodei adecvate și necesare, trebuie stabilit dacă, prin metoda aleasă, se atinge scopul dorit, și dacă există sau nu alte metode prin care scopul poate fi atins, fără a crea o situație de diferențiere/dezavantajare. III. 3. Soluţia instanţei de judecată: Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, prin Sentinţa ci- vilă nr. 279/2016, a respins acţiunea formulată de reclamanta Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca împotriva Hot. C.N.C.D. nr. 292/06.04.2016, ca neîntemeiată şi a menţinut în integralitate actul administrativ-jurisdicţional emis de C.N.C.D., ca legală şi temeinică. La data elaborării Raportului, Sentinţa civilă nr. 279/28.09.2016 este definitivă prin nerecu- rarea sa de către reclamantul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca. Cazul nr. 5 I. Obiectul cauzei: Prin petiția înregistrată la C.N.C.D. cu nr. 4773/13.07.2015, se arată că proiectul de hotărâre al Consiliului Local al municipiului Oradea privind atribuirea denumirii „Podul Sfântul Ladislau” pentru podul de legătură între Piața Regele Ferdinand I și Piața Unirii a fost avizat nefavorabil de cea de a doua reclamată. Petenții consideră discriminatorie neavizarea favorabilă a denumirii „Podul Sfântul Ladislau”, în timp ce au fost avizate favorabil denumirile „Dacia”, „Decebal”, „Ovid Densușianu”, „Carol I”, „Mareșal Constantin Prezan”. II. Soluţia dispusă de C.N.C.D. În urma analizării întregii documentaţii aflate la dosar, a lucrărilor de specialitate (audieri, solicitări puncte de vedere), Colegiul director al C.N.C.D. a decis „Faptul că nu s-a avizat favorabil denumirea „Podul Sf. Ladislau”, întrucât podul „leagă Piața Unirii cu Piața Fer- dinand, apreciind că această denumire trebuie să creeze ideea de unire”, în timp ce au fost avizate favorabil denumirile altor poduri („Dacia”, „Decebal”, „Ovid Densușianu”, „Carol I”, „Mareșal Constantin Prezan”) este discriminatorie conform prevederilor art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000.” III. Controlul judecătoresc aplicat Hotărârii C.N.C.D. nr. 568/08.10.2014 emisă în dosarul nr. 203/2014. Prin acţiunea formulată în faţa Curţii de Apel Oradea – Secţia a II-a Civilă, de Contencios 38 C.N.C.D. | Raport de activitate | 2016  Administrativ şi Fiscal, reclamanta Instituția Prefectului Județului Bihor a chemat în jude- cată Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei de judecată să admită cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi să dispună anularea Hot. C.N.C.D. contestată. III. 1. Rezumatul criticilor reclamantei Instituția Prefectului Județului Bihor: • Consiliul a adoptat hotărârea contestată în data de 20.01.2016, la mai mult de 180 de zile de la data de când a fost sesizată fapta. • Hotărârea C.N.C.D. ar fi netemeinică şi nelegală. III. 2. Rezumatul apărărilor C.N.C.D.: Raportându-ne la obiectul cauzei, constatăm că, în timp ce au fost avizate favorabil denu- mirile propuse pentru 5 poduri: („Dacia”, „Decebal”, „Ovid Densușianu”, „Carol I”, „Mareșal Constantin Prezan”), nu s-a avizat favorabil denumirea „Podul Sf. Ladislau”, prezumându-se, astfel, existenţa unei diferențieri între propunerile de denumiri considerate ca fiind legate de istoria și cultura comunității românești și propunerea de denumire considerată ca fiind legată de istoria și cultura comunității maghiare (comunitate care formează 23,07% din populația locală orădeană). Fapta de discriminare este determinată de existenţa unui criteriu, iar între acest criteriu şi faptele imputate reclamatului trebuie să existe un raport de cauzalitate. În mod evident, din însăși formularea respingerii reiese că problema a rezultat din faptul că Sfântul Ladislau nu este un personaj legat de cultura română. O faptă poate fi considerată discriminatorie dacă atinge un drept, oricare dintre cele ga- rantate de tratatele internaţionale ratificate de România sau cele prevăzute de legislaţia naţională. O afirmație conform căreia o denumire dată după o personalitate maghiară afectează ideea de unire este de natură să atingă dreptul la demnitate, întrucât creează un cadru ostil față de această comunitate. Unirea nu s-a realizat în ideea excluderii maghiarilor din tot ceea ce reprezintă Statul Român, cultura acestui stat etc. Mai mult, regele Ungariei nu a fost regele maghiarilor, ci inclusiv regele românilor care au trăit în interiorul statului, așa cum regele Ferdinand I (Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen) nu a fost doar regele românilor, ci și al maghiarilor, după Primul Război Mondial. A pune permanent în opozițe maghiarii și cultura maghiară cu ce