Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea

Vezi raport RO

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind nediscriminarea
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
2.437,2 KB

Conținutul disponibil în colecție

Textul documentului

dualizate a tratamentului cu insulină şi a stabilirii unei diete speciale şi strict supravegheate. Consideră că din punct de vedere medical modificarea prevederilor de la lit. c), cap. V din Anexa nr. 2 din Ordinul nr. 725/12709/2002, este oportună şi necesară. Mai arată că legislaţia în vigoare ce vizează domeniul încadrării copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap este aliniată standardelor internaţionale, care promovează modelul biopsihosocial de abordare a dizabilităţii. Colegiul director reţine că limitarea vârstei pentru copiii suferinzi de diabet zaharat din grupa de vârstă 0–7 ani Exemple din jurisprudența constatărilor Colegiului director al C.N.C.D 67 prin prevederile de la lit. c), cap. V din Anexa nr. 2 a Ordinului nr. 752/12709/2002, emis de Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie este discriminatorie. Prin Hotărârea nr. 399/08.06.2016, Colegiul director a constatat că aspectele sesizate con- stituie fapte de discriminare, potrivit prevederilor art. 2 alin. 1, aspectele sesizate constituie acte/fapte de discriminare potrivit art. 2 alin. 1, 3, 6 şi art. 10 lit. h) din O.G. 137/2000, pri- vind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată. Sancţionează părţile reclamate cu amendă în valoare de 2.000 lei pentru fiecare, conform art. 2 alin. 11, art. 26 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 19/27.03.2013, coroborat cu art. 8 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. 68 C.N.C.D. | Raport de activitate | 2016 Prevenirea formelor de discriminare Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării se apropie de 15 ani de activitate şi poate să evidenţieze prin proiectele şi programele sale că are ddeja o tradiţie în domeniul prevenirii faptelor de discriminare, respectării drepturilor omului şi promovării egalităţii de şanse. Activitatea C.N.C.D. a devenit în timp un reper pentru organizarea evenimentelor şi derularea proiectelor de informare şi prevenire a faptelor de discriminare, dovedindu-şi eficacitatea, importanţa şi recunoaşterea internă cât şi în rândul altor instituţii şi al societăţii civile prin valorizarea întregii activităţi şi prin promovarea dialogului între diverse categorii sociale. În anul 2016, un an dificil din punct de vedere financiar pentru instituţie, D.P.R.I. şi-a cana- lizat eforturile pentru continuarea programelor şi proiectelor care prin tematicile abordate, prin resursele implicate, prin rezultatele obţinute şi conexiunile puternice pe care le-au dezvoltat de-a lungul anilor au căpătat încrederea partenerilor şi au creat tradiţie în rândul programelor şi politicilor naţionale de respectare a drepturilor omului şi a egalităţii de şanse. „One world Romania” a XI- a ediţie a Festivalului internaţional de documentar şi drepturile omului La cea de-a 9-a ediție, Festivalul One World Romania a prezentat 60 de filme documentare creative, a oferit publicului român șansa de a experimenta în premieră realitatea virtuală cu documentare 360° despre drepturile omului, și-a încurajat spectatorii să exploreze cele mai recente probleme sociale prin intermediul jocurilor video de tip documentar, a adus împreună comunitatea locală și comunitatea refugiaților, a completat programul de filme cu spectacole de teatru, dans și fotografie, toate vorbind despre ce se întâmplă în jurul nostru. ORGANIZATORI: Asociația One World Romania, Centrul Ceh București; PARTENER PRINCIPAL: Programul Statul de Drept Europa de Sud Est al Konrad-Adenauer Stiftung; CU SPRIJINUL: Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Centrului Național al Cinematografiei, Ministerului Culturii, Primăriei Sectorului 3, Reprezentanței Comisiei Europene în România, Uniunii Cineaștilor din România, RoAid – Programul României de Cooperare pentru Dezvoltare, Ministerului Afacerilor Externe al României, Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Primăriei Municipiului București, București Capitală Europeană a Culturii 2021, Centrului de Resurse Prevenirea formelor de discriminare 71 Juridice, EEA Grants, Bankwatch România, Consiliului Național Român pentru Refugiați, Organizației Internaționale pentru Migrație - Biroul în România, precum şi cu participarea, ca partenere, a multor Ambasade reprezentate la Bucureşti. Întregul festival s-a constituit într-o experiență multimedia neconvențională, amestec de forme culturale noi și tradiționale – film, teatru, dans, expoziții, muzică, realitate virtuală, jocuri de tip documentar – prin care tematica drepturilor omului a fost adusă mai aproape de un public foarte variat şi prin care s-a creat distracţie, s-a informat, s-a încurajat implicarea socială. Festivalul a avut 6 locuri de desfăşurare: Cinema Eforie, Cinema Union, Cinema Elvire Popesco, Hollywood Multiplex, Centrul Ceh din București și un cort de 120 m2 montat în Piața Universității. S-au înregistrat rezultate notabile pe mai multe planuri: • o creștere cu 10% în numărul participanților, numărul celor ce ne-au fost alături la evenimentul de deschidere fiind dublu, iar numărul elevilor de liceu participanți la proiecțiile dedicate lor fiind cu 30% mai mare; • o creștere de 30% a numărului documentarelor; o creștere de 27% în numărul pro- iecțiilor organizate; • o creștere de 15% în numărul invitaților festivalului; • o creștere de 70% în numărul de filme înscrise pentru selecție. Evenimentul de deschidere a festivalului, organizat la Muzeul Național de Artă Contemporană, a atras un public de 1.200 de persoane. Scurte discursuri ale organizatorilor și partenerilor au fost completate de un spectacol asezonat cu filme, documentare de realitate virtuală, teatru, dans și muzică. Din cele 60 de filme documentare prezentate în cadrul festivalului, 50 au fost în premieră națională, 2 în premieră internațională și 1 în premieră europeană. Pe durata festivalului au fost organizate în total 89 de proiecții. O serie de evenimente spe- ciale a completat programul festivalului, dintre care amintim vizionări cu filme de realitate virtuală, un spectacol de teatru, dezbateri, activități educaționale și lansări. Peste 100 de invitați români și străini au luat parte la toate aceste evenimente cu impact asupra dezvoltării unei societăți civile puternice în România. Peste 100 de regizori de film, producători, protagoniști, artiști și experți au ajutat ca toate aceste evenimente să fie posibile. One World Romania a adunat un public total de 10.448 de persoane – o creștere cu 10% față de ediția trecută. Ediția de anul acesta s-a concentrat pe o seamă de probleme critice din toată lumea, împărțite în următoarele secțiuni: 72 C.N.C.D. | Raport de activitate | 2016 „Cabinetul de criză al Europei” – marile greutăți, vechi sau noi, prin care a trecut Europa și încă mai trece; „Valiza cu refugiați” – o explorare a problemelor din spatele migrației și granițelor închi- se, punând într-o perspectivă istorică destinele refugiaților din Europa sau din altă parte; „Focus: Orientul Apropiat” – un peisaj uman și social foarte divers și contradictoriu, din Palestina, Israel şi Egipt, din Siria și până în Iran; „Drepturi și strâmbe” – o călătorie în jurul lumii, din Canada până în Brazilia și apoi până în India și Afganistan, dezvăluind limitările sau nedreptățile brațului lung al legii; „Ochiul vânăt al dragostei noastre” – documentare explorând cultura violului, a vio- lenței domestice și liniștea ce le înconjoară pretutindeni; „Trăim ca să muncim?” – filme din diferite țări europene, din Nord în Sud, explorând un subiect complex ce ne privește pe fiecare dintre noi; „Dincolo de cămașa de forță” – încercănd să arate fața umană a „celuilalt”. O a 8-a secțiune, „Delicatessen”, a fost creată pentru a include filme curajoase, creative care nu se încadrau în niciuna dintre temele menționate anterior, dar care vorbeau despre subiecte de o importanță egală – de exemplu, carteluri de droguri din Mexic sau regimurile politice extreme din Coreea de Nord și Rusia. Anul acesta a fost pus sub lupă Orientul Apropiat. De obicei ni se vorbește despre această zonă doar ca front al unora dintre cele mai violente conflicte din prezent, cu multe tensiuni, devastat de război și sectarianism. Dar oare e just sau complet acest fel de a privi un spațiu cu mii de ani de civilizație în spate, culturi bogate și atât de diverse, și la a cărui istorie, de fapt, am fost părtași până astăzi? În acest an, au fost selectate cele mai duioase povești realizate în Orientul Apropiat – povești despre dragoste, frumusețe și speranță. 20 de ONG-uri, 2 activiști pentru drepturile omului, 16 regizori de film și 1 producător au participat la programul Civil society pitch. Acesta a fost primul eveniment din România cu scopul declarat de a dezvolta proiecte artistice concrete, prin aducerea împreună a unui spectru cât mai larg de experți și artiști. Publicul One World Romania a fost invitat să descopere şi un gen documentar ludic ce de- vine extrem de popular: docu-gaming (jocuri video documentare). Jocuri multipremiate în afară au fost prezentate în premieră publicului din România, jocuri care au abordat subiecte contemporane cu un puternic impact social. Toţi organizatorii şi partenerii, în special Consiliul Naţional pentru Combaterea Discrimină- rii, credem cu tărie că există potențial pentru crearea și alimentarea unei comunități tinere, bine dezvoltate, care ar putea apoi contribui la dezvoltarea întregii societăți românești. Din acest motiv, festivalul organizează anual proiecții dedicate elevilor de liceu și alcătuiește Juriul Liceenilor. Anul acesta, șase proiecții au fost dedicate liceenilor, toate urmate de se- siuni de întrebări și răspunsuri, la care au participat peste 800 de elevi. Pentru a patra oară consecutiv, am organizat un Juriu al Liceenilor, compus din cinci adolescenți care au acordat Prevenirea formelor de discriminare 73 singurul premiu al festivalului. Premiul a fost acordat documentarului „Oriented”, regizat de britanicul Jake Witzenfeld, iar trofeul a fost înmânat în cadrul evenimentului de decernare chiar unuia dintre protagoniștii filmului, Khader Abu Seif. „Ziua Libertăţii de Exprimare” Pentru marcarea zilei de 3 mai, Ziua Mondială a Libertăţii Presei şi pentru promovarea Ra- portului anual privind libertatea presei în România – FreeEx 2015 – 2016, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a desfăşurat pe 8 mai un eveniment la care au participat aproximativ 250 de invitaţi, reprezentanţi ai organismelor europene şi internaţionale, jurnalişti, bloggeri, persoane din mediul business, Ambasadori şi reprezentanţi ai Corpului diplomatic, politicieni şi demnitari, reprezentanţi ai societăţii civile dar şi profesori şi studenţi, mai ales din domeniul comunicării. În program a fost inclusă vizionarea unei piese de teatru, Oameni obişnuiţi, pe o temă de actualitate despre avertizorii de integritate, un spectacol realizat de Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu în regia Gianinei Cărbunariu. Reprezentaţia a vut loc la Teatrul Bulandra din Bu- cureşti, la final fiind organizat un cocktail în holul teatrului. În cadrul manifestărilor s-au acordat şi premiile FreeEx atât celor merituoşi, cât şi repe- tenţilor libertăţii de exprimare, pentru a semnaliza opiniei publice importanţa dreptului la informare şi contribuţia pe care libera exprimare socială o poate aduce bunei funcţi- onări a democraţiei. Beneficii: • Peste 250 de participanţi la eveniment • Mediatizarea evenimentului în mass-media • Parteneriate media încheiate pentru promovarea evenimentului • Mediatizarea premiilor FreeEx • Mediatizarea Raportului FreeEx Şcoala de vară „Grupuri de Risc şi Servicii Sociale de Suport. Dreptul la nediscriminare” Ajunsă la cea de-a VIII-a ediţie, „Şcoala de Vară – Grupuri de Risc şi Servicii Sociale de Suport. Dreptul la nediscriminare” s-a desfăşurat în perioada 24–30.06.2016, la Hotel Club Dunărea, staţiunea Eforie Nord, judeţul Constanţa. Scopul proiectului a fost acela de a ajuta la îmbunătăţirea calitatăţii vieţii grupurilor vulne- rabile şi marginalizate prin creşterea capacităţii tinerilor profesionişti de a oferi servicii de suport şi de a asigura implementarea dreptului la nediscriminare. 74 C.N.C.D. | Raport de activitate | 2016 „Şcoala de Vară – Grupuri de Risc şi Servicii Sociale de Suport. Dreptul la nediscriminare”, ediţia a VIII-a, a fost o continuare a eforturilor de a contribui la formarea tinerilor profesi- onişti pentru a urma o carieră în domeniul social. Pe de altă parte, prin intermediul Şcolii de Vară, s-a urmărit ca şi alţi tineri, din diferite domenii, să înţeleagă situaţia grupurilor vulnerabile, să adopte o atitudine pozitivă şi să acţioneze pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor marginalizate. Obiectivele proiectului au fost următoarele: • Creşterea capacităţii studenţilor/masteranzilor/participanţilor de a înţelege dinamica grupurilor vulnerabile şi marginalizate pentru a acţiona în consecinţă. • Dezvoltarea capacităţii de analiză şi sinteză a specialiştilor din cadrul C.N.C.D. în ve- derea soluţionării încălcărilor principiului egalităţii de şanse, raportat la persoanele care trăiesc cu virusul HIV şi persoanele care consumă droguri injectabile. Grupul ţintă a fost format din beneficiarii direcţi ai proiectului, în speţă studenţi şi mas- teranzi din universităţile de stat şi private din întreaga ţară, cu excepţia celor care au participat la ediţiile anterioare. Au participat la acest eveniment studenţi şi masteranzi din domeniul sociologiei, asistenţei sociale, psihologiei, psihopedagogiei, pedagogiei şi medicinei, dar şi din alte domenii precum: ştiinţe politice, jurnalism, comunicare, administraţie publică, drept, biologie, chimie, teologie etc., dar beneficiari în cadrul proiectului au fost şi angajaţii C.N.C.D. Au fost încurajaţi să participe la acest eveniment studenţii/masteranzii care trăiesc cu HIV/ SIDA, cei care au experienţă în problematica consumului de droguri şi practicarea sexului comercial. În număr de 40, participanţii au înţeles obiectivele, acţiunile şi limitele unui serviciu social, legislaţia în domeniu, perspectivele internaţionale care fac referire la grupurile vulnerabile şi instrumentele legale oferite de C.N.C.D în soluţionarea cazurilor de discriminare. Pe durata Şcolii de Vară, studenţii/masteranzii au avut ocazia să participe la ateliere infor- mative cu privire la: • respectarea drepturilor omului; • discriminarea şi politicile anti-discriminare în România; • consumul de droguri; • sexul comercial (prostituţie); • consilierea pre/post test HIV şi testarea HIV; • furnizarea de servicii sociale de suport adresate grupurilor de risc; • cadrul legislativ şi politicile din domeniul prevenirii şi combaterii consumului; Prevenirea formelor de discriminare 75 • primul ajutor; • asistenţa socială a persoanelor adulte fără adăpost; • voluntariat şi CSR; • detenţie vs. libertate; • feminism; • LGBTQ; • traume şi suferinţe în urma dezastrelor naturale. Indicatori: În debutul Şcolii de Vară, participanţii au completat un chestionar ce a cuprins o serie de întrebări din domeniul social (cunostinţe, atitudini, comportamente) la care s-au menţionat aşteptările lor de la acest eveniment. La finele Şcolii de Vară, un chestionar asemănător a fost distribuit participanţilor. Datele obţinute în urma acestui chestionar au fost comparate cu cele iniţiale pentru a măsură gradul în care participanţii şi-au îmbunătăţit cunoştinţele şi atitudinea faţă de grupurile vulnerabile. Rezultate: La sfârşitul Şcolii de Vară, participanţii au avut capacitatea să înţeleagă dinamica grupurilor vulnerabile şi marginalizate, dificultăţile cu care acestea se confruntă, precum şi modalităţile de intervenţie (programe de suport, campanii antidiscriminare, programe de reintegrare socială etc.). De asemenea, participanţii s-au familiarizat cu modalităţile de lucru ale instituţiilor impli- cate în organizarea evenimentului, au înţeles rolul şi activităţile acestora, inclusiv posibile modalităţi de colaborare în viitor. Pe toată durata evenimentului, Carusel a postat mesaje, fotografii, comentarii pe paginile sale de Facebook. Având în vedere feed-back-ul pozitiv primit de la participanţii la acest proiect pe parcursul derulării lui, se doreşte continuarea în anul 2017, cu o dezvoltare la scară mai largă, precum şi permanentizarea acţiunilor cu caracter de informare-educare, în parteneriat, pentru a se crea o tradiţie în cola
← Înapoi la începutul extrasului

Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

8234f7415674680656074a6b241044120d280e8467a3fb5f914f4afc184c78a2