Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte ale Consiliului Fiscal

Analiza performanței economico-financiare a companiilor de stat din Rom?nia ?n anul 2022

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte ale Consiliului Fiscal
Data preluării
26.09.2026 17:53
Dimensiunea materialului
714,4 KB

Conținutul disponibil în colecție

Textul documentului

CONSILIUL FISCAL AL ROMÂNIEI ROMANIAN FISCAL COUNCIL Analiza performanței economico-financiare a companiilor de stat din România în anul 2022 Filip IORGULESCU Mihaela IACOB Mihai NIȚOI Leonard Dan UZUM Manuela Georgiana CIOACĂ Notă: Această analiză a fost aprobată de Președintele Consiliului Fiscal, conform prevederilor art. 56, alin (2), lit. d) din Legea nr. 69/2010, în urma însușirii acesteia de membrii Consiliului prin vot, în ședința din data de 26 aprilie 2024. Reproducerea publicației este interzisă, iar utilizarea datelor în diferite lucrări este permisă numai cu indicarea sursei. Pagina | 2 Analiza performanței economico-financiare a companiilor de stat din România în anul 2022 Sinteză Această analiză prezintă performanța economico-financiară a companiilor de stat din România în anul 2022, urmărind, totodată, și comparația cu firmele din sectorul privat. Analiza a fost realizată pe un eșantion de 781 de companii de stat, care a fost diferențiat în Top 5 companii din punct de vedere al profitului net și restul companiilor de stat, deoarece un număr mic de firme cu profituri considerabile influențează în mod semnificativ performanța agregată a firmelor din sectorul public. Anul 2022 a fost caracterizat de un cadru macroeconomic favorabil, cu o creștere economică reală de 4,1%. Această evoluție a fost înregistrată în ciuda unor condiții nefavorabile, caracterizate de amplificarea tensiunilor geopolitice, odată cu declanșarea războiului din Ucraina, și de creșterea accelerată a inflației, care a condus la inițierea unui ciclu de întărire a politicii monetare. În acest context, anul 2022 a consemnat o performanță ameliorată a companiilor de stat, indicatorii de rentabilitate, lichiditate și productivitate atingând nivelul maxim din întreg intervalul analizat. Rezultate foarte bune au fost înregistrate și de companiile private, care au atins, la rândul lor, cel mai înalt nivel din perioada analizată (2009-2022). Judecarea acestor rezultate trebuie făcută ținând cont că majorarea semnificativă a prețurilor la energie a determinat performanța firmelor din sectorul energetic în care companiile de stat dețin o poziție dominantă. De asemenea, efectele negative ale majorării prețurilor la energie nu s-au transferat în totalitate către consumatorii finali datorită schemelor publice de compensare. Totodată, în pofida creșterii accelerate a inflației, consumul gospodăriilor a rămas robust, sprijinit de o rată reală negativă a dobânzii și de economiile din perioada pandemiei de Covid-19, permițând transferul costurilor de producție în prețurile finale și menținerea unor marje ridicate de profit. Companiile de stat din România au înregistrat creșteri semnificative ale veniturilor totale, cifrei de afaceri și valorii adăugate brute în anul 2022, obținând un profit net total de 12,7 mld. lei, cu 8,6 mld. lei mai mare decât cel consemnat în anul 2021. Evoluția favorabilă a rezultatului net în termeni nominali se regăsește atât la nivelul Top 5 cele mai profitabile companii de stat – creștere a profitului net de la 6,4 mld. lei la 10,7 mld. lei –, cât și la nivelul celorlalte companii, care au trecut de la o pierdere agregată de 2,3 mld. lei la un profit total de 1,96 mld. lei. Trebuie remarcat că anul 2022 a consemnat pentru a doua oară, în perioada 2009-2022, o valoare pozitivă a profitului companiilor de stat excluzând Top 5, precedenta valoare pozitivă fiind înregistrată în 2017. Creșterea rezultatului net obținut de companiile de stat a determinat îmbunătățirea tuturor indicatorilor de performanță ai acestora, majoritatea dintre ei atingând nivelul maxim din întreg intervalul analizat. Pe de altă parte, contribuția companiilor de stat la activitatea economică din România este redusă. Astfel, în anul 2022 ponderea veniturilor acestora în total economie a fost de 3,5%, ponderea cifrei de afaceri a fost de 3,7%, iar cea a valorii adăugate brute de 9,7%. De asemenea, anul 2022 a consemnat evoluții favorabile și pentru indicatorii de lichiditate și solvabilitate ai companiilor de stat, în timp ce investițiile noi, cu toate că s-au diminuat ușor față de 2021, au rămas la valori ridicate. În acest context, și companiile din sectorul privat au înregistrat o Pagina | 3 profitabilitate în creștere semnificativă, cu evoluții favorabile la nivelul majorității indicatorilor economico-financiari. Arieratele companiilor de stat au crescut în 2022, în termeni nominali, cu 12,6% față de anul anterior, până la nivelul de 19,1 mld. lei (reprezentând 22,2% din totalul plăților restante la nivelul întregii economii, față de 20,9% în 2021). Având însă în vedere inflația înaltă înregistrată la finalul anului 2022, de 16,4%, arieratele companiilor de stat s-au diminuat în termeni reali cu circa 3,3%. De asemenea, analizând evoluția acestora ca pondere în PIB și în cifra de afaceri totală, se constată un trend general descrescător. Astfel, la sfârșitul anului 2022, arieratele companiilor de stat reprezentau 1,36% din PIB, respectiv 21,1% din cifra de afaceri totală, aceste ponderi reprezentând nivelurile minime înregistrate pe parcursul perioadei analizate. Trebuie însă menționat că evoluția clasamentului societăților cu cel mai mare volum de plăți restante indică o cronicizare a problemei arieratelor în anumite sectoare, unele companii de stat continuând să se regăsească an de an în acest clasament. Îmbunătățirea performanței economico-financiare a întreprinderilor de stat în perioada 2015-2017 a fost sprijinită de reformele legislative concretizate prin intrarea în vigoare a OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, însă ulterior au fost implementate o serie de amendamente care au exceptat majoritatea companiilor de stat de la aplicarea practicilor de guvernanță corporativă. Aceste demersuri au coincis cu declinul majorității indicatorilor de performanță ai companiilor de stat începând cu anul 2018. În acest context, a fost adoptată Legea nr. 187/2023 pentru modificarea și completarea OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, care prevede o serie de măsuri pentru îmbunătățirea performanței companiilor de stat. Deși adoptarea acestei legi este salutară, Consiliul Fiscal pledează, similar analizelor sale anterioare, pentru aplicarea adecvată a cadrului legal existent privind guvernanța corporativă a companiilor de stat din România. Această recomandare este întărită și de cel mai recent raport al OCDE, care apreciază că adoptarea unor măsuri legislative, oricât de bune, nu este suficientă, doar implementarea corespunzătoare a acestora putând să aducă guvernanța corporativă la nivelul standardelor OCDE, pentru a asigura o mai bună cheltuire a banului public. Pagina | 4 Analiza performanței economico-financiare a companiilor de stat din România în anul 2022 Introducere Acumularea de pierderi și arierate de companiile în care statul este acționar majoritar reprezintă un risc pe termen mediu la adresa sustenabilității fiscal-bugetare deoarece, în cazul în care acestea nu vor reuși să își eficientizeze activitatea, va fi necesar ca Guvernul să intervină cu resurse publice, fapt ce poate conduce la deteriorarea situației finanțelor publice și la creșterea deficitului bugetar. Prin urmare, se impune monitorizarea continuă a performanței economico-financiare a companiilor din sectorul public. În acest sens, prezentul raport analizează rezultatele obținute de companiile de stat din România în anul 2022, urmărind totodată și comparația cu performanța firmelor din sectorul privat, pe baza situațiilor financiare anuale transmise Ministerului Finanțelor (MF) de toate firmele care își desfășoară activitatea pe teritoriul României. Trebuie menționat că, similar anului 2021, care a consemnat o revenire rapidă a activității economice către nivelurile pre-pandemice, anul 2022 a fost caracterizat de un cadru macroeconomic favorabil, cu o creștere economică reală de 4,1%. Această evoluție a fost înregistrată în ciuda unor condiții nefavorabile, caracterizate de amplificarea tensiunilor geopolitice, odată cu declanșarea războiului din Ucraina, de majorarea semnificativă a prețurilor la energie și de creșterea accelerată a inflației, care a condus la inițierea unui ciclu de întărire a politicii monetare. În acest context, judecarea rezultatelor economico-financiare ale companiilor de stat și ale celor private trebuie făcută ținând cont de câteva elemente particulare care au sprijinit obținerea unor performanțe ridicate. În primul rând, creșterea semnificativă a prețurilor la energie a susținut performanța firmelor din sectorul energetic în care companiile de stat dețin o poziție dominantă. Totodată, efectele negative ale majorării prețurilor la energie nu s-au transferat în totalitate către consumatorii finali datorită schemelor publice de compensare. În al doilea rând, în pofida creșterii accelerate a inflației, consumul gospodăriilor a rămas robust, sprijinit de o rată reală negativă a dobânzii și de economiile din perioada pandemiei de Covid-19, permițând transferul costurilor de producție în prețurile finale și menținerea unor marje ridicate de profit. Nu în ultimul rând, dinamica activității economice a fost sprijinită și de un nivel înalt al investițiilor publice. Pagina | 5 Setul de date utilizate Analiza a fost realizată pe un La finalul anului 20221, un număr de 1.571 de companii din sectorul număr de 781 de companii de nefinanciar au raportat în situațiile financiare anuale că sunt societăți stat, dimensiunea și structura cu capital integral sau majoritar de stat. În urma unei analize riguroase eșantionului utilizat a formei de organizare, a obiectului de activitate și a structurii de neindicând diferențe deținere a capitalului social vărsat, s-a observat că numeroase societăți semnificative față de anul cu răspundere limitată au consemnat în mod eronat apartenența la 2021, când au fost incluse în sectorul companiilor de stat, marea majoritate a acestora declarând că analiză 787 de companii. Din sunt organizate sub formă de regii autonome. După ce s-a procedat la acest punct de vedere, este de corectarea erorilor de raportare identificate, numărul final al așteptat ca rezultatele companiilor de stat incluse în analiză a fost de 781, acesta fiind apropiat prezentului studiu să fie de dimensiunea eșantionului aferent anului 2021 (787 de companii). comparabile cu cele obținute Având în vedere relativa stabilitate a eșantionului analizat, este de în anii anteriori. așteptat ca rezultatele prezentului studiu să fie comparabile cu cele obținute în anii anteriori. Pentru a reflecta cu acuratețe În continuare, s-a procedat la o serie de ajustări ale datelor financiare cât mai mare performanța raportate pentru ca analiza realizată să reflecte cu o acuratețe cât mai economico-financiară a mare performanța economico-financiară a companiilor din sectorul companiilor de stat din public. Astfel, similar perioadei 2018-2021, Compania Națională de România, eșantionul de date Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R. S.A.) a raportat utilizate a fost ajustat pentru drepturi de concesiune ca urmare a contractului semnat cu Ministerul a elimina influența factorilor Transporturilor privind bunurile proprietate publică a statului, valoarea regăsiți la nivelul situațiilor rămasă de amortizat a acestora la 31 decembrie 2022 fiind de 60,96 financiare, dar care nu mld. lei2. Deoarece aceste drepturi de concesiune nu reprezintă reflectă o modificare efectivă rezultatul activităților de investiții (fiind asimilate subvențiilor conform a performanței. IFRS3) și sunt de natură a afecta considerabil rezultatele studiului (conducând la o creștere substanțială a volumului activelor, respectiv a ratei de îndatorare a companiilor de stat), s-a procedat la eliminarea lor din analiză. De asemenea, începând cu anul 2018, situațiile financiare raportate de C.N.A.I.R. S.A. au fost caracterizate de o diminuare importantă a imobilizărilor corporale în curs de execuție (cu peste 10 mld. lei), contrabalansată de o creștere similară a stocurilor de producție în curs de execuție4. Având în vedere că aceste modificări au un impact important asupra indicatorilor referitori la lichiditate, respectiv nivelul investițiilor realizate de companiile de stat, s-a procedat la ajustarea corespunzătoare a respectivilor indicatori. Totodată, în anul 2022, Complexul Energetic Oltenia S.A. a raportat obținerea unui profit net de 3,5 mld. lei, reprezentând circa 21,6% din 1 Conform datelor transmise de MF. 2 Conform notelor la situațiile financiare ale C.N.A.I.R. S.A. pe anul 2022. 3 Standarde Internaționale de Raportare Financiară. 4 Reîncadrarea acestor sume este, cel mai probabil, rezultatul politicilor contabile utilizate. Pagina | 6 profitul total al companiilor de stat, care ar fi plasat-o pe locul al doilea în topul companiilor de stat cele mai profitabile. Însă, ținând cont că societatea a beneficiat de granturi în valoare de aproape 3,8 mld. lei, conform Planului de restructurare aprobat în ianuarie 20225, s-a procedat la eliminarea profitului obținut de Complexul Energetic Oltenia S.A. din analiza realizată la nivelul anului 2022, deoarece ar fi condus la o îmbunătățire artificială a profitabilității agregate a companiilor de stat, precum și la o distorsionare a rezultatelor de ansamblu ale analizei. Începând cu anul 2018 nu s-au mai raportat plăți restante de Compania Națională a Huilei S.A. (5,4 mld. lei plăți restante la finalul anului 2017), respectiv de Electrocentrale București S.A. (1,7 mld. lei plăți restante la finalul anului 2017), acesta fiind motivul pentru care arieratele companiilor de stat au înregistrat în 2018 o scădere considerabilă (cu peste 36%) față de anul precedent. Trebuie menționat că lipsa raportărilor nu indică stingerea acestor plăți restante, ci este cel mai probabil cauzată de faptul că, la momentul respectiv, CN a Huilei S.A. se afla în procedură de faliment, iar Electrocentrale București S.A. se afla în insolvență. Ajustări asemănătoare au fost operate și la nivelul analizelor din unii ani anteriori, cu scopul de a obține o evaluare cât mai realistă a performanței companiilor de stat, după cum urmează: - Oltchim S.A. a raportat în anul 2021 obținerea unui profit scriptic de 1,7 mld. lei, reprezentând circa 29% din profitul total al companiilor de stat. Având în vedere că această companie se află în situație de faliment (având lichidator judiciar din 2019), s-a procedat la eliminarea profitului obținut de Oltchim din analiza realizată la nivelul anului 2021; - La sfârșitul anului 2018, Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă (S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A.) a raportat o creștere cu 4,3 mld. lei a imobilizărilor corporale față de anul anterior ca urmare a unui proces de reevaluare a imobilizărilor corporale și a investițiilor imobiliare. Informația a fost tratată cu prudență, în sensul recunoașterii creșterii volumului activelor companiilor de stat, însă această majorare nu a fost asimilată investițiilor în active imobilizate; - Din eșantionul aferent anului 2017 au fost eliminate Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) și Societatea Română de Televiziune (SRT), întrucât acestea distorsionau 5 Conform Raportului Administratorilor pentru perioada 01.01.2022-31.12.2022, pag. 11. Pagina | 7 semnificativ analiza profitabilității companiilor de stat ca urmare

Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

8a1ba78929cda36ba88d0f5558f54911e13e9274481fb9d7c8d38155406e0da4