Document colectat · Rapoarte publice privind educația
Raport privind starea învățământului superior din România 2020
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte publice privind educația
- Data preluării
- 26.09.2026 17:54
- Dimensiunea materialului
- 947,8 KB
Conținutul documentului colectat
Secțiuni și tabele
Master Didactic: S-a reglementat organizarea și funcționarea în bune condiții a masterului didactic prin emiterea Ordinului ministrului nr. 4524/2020. Totodată, prin H.G. nr. 738/2020 au fost reglementate programele de master didactic care vor funcționa începând din acest an universitar, iar prin H.G. nr. 327/2020 s-au alocat 400 de locuri pentru cele opt universități din programul pilot, respectiv Universitatea Politehnică din București, Universitatea din București, Academia de Studii Economice din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Ovidius” din Constanța, Universitatea din Craiova, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara. Acte studii: S-a reglementat conținutul şi formatul foilor matricole, anexe la Certificatele de absolvire a Programului de formare psihopedagogică (nivelul I şi nivelul II) prin OMEC nr. 3371/2020. Totodată, prin OMEC nr. 4156/2020 s-a aprobat Regulamentul-cadru privind regimul actelor de studii şi al documentelor universitare în sistemul de învăţământ superior.
Finanțare: în ceea ce privește finanțarea învățământului superior au fost aprobate metodologiile de
finanțare (OMEC nr. 3115, 3116, 3132/2020).
o Finanțarea instituțională a crescut anul acesta față de anul trecut de la 4.181.522.201 lei la
4.933.176.923 lei.
o Au fost alocate fonduri pentru instituțiile de învățământ superior incluse în rețelele de
universități europene, respectiv Universitatea Tehnică de Construcții din Bucu rești,
Universitatea din București și Școala Națională de Studii Politice și Administrative din
București participante încă din 2019, precum și pentru cele incluse in acest an: Universitatea
”Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea Politehnica din București, Universitatea din Petroșani,
Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu
Hațieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea Politehnica
din Timișoara.
o Alocarea din bugetul Ministerului Educației și Cercetării a sumei de 6.900.000 lei pentru
susținerea celor 23 de domenii din 12 universități românești care s -au poziționat în clasamentul
de referință în mediul academic internațional Shanghai Ranking’s Global Ranking of Academic
Subjects în anul 2019.
o S-au alocat 14.200.000 lei pentru protejarea studenților și rezidenților împotriva COVID-19.
Cifra de școlarizare: S-au distribuit universităților cifrele de școlarizare (aprobate prin HG nr.
327/2020) pentru studii universitare de licență, ma ster și doctorat.
CNATDCU: Având în vedere faptul că mandatul 2016-2020 al CNATDCU a expirat, pentru
investirea noului CNATDCU, pentru mandatul 2020-2024, au fost adoptate reglementările pentru
organizarea și funcționarea acestuia, prin OMEC nr. 4621, 4676, 5229/2020. În același timp au fost
demarate procedurile pentru funcționarea platformelor REI pentru abilitare și sesizări plagiat și
modificată cea pentru doctorate. În prezent, CNATDCU a început activitatea de evaluare lucrând în
regim tranzitoriu pentru abilitare și sesizări plagiat până la definitivarea platformelor informatice. Pandemia de COVID 19: Pentru asigurarea funcționării în bune condiții a învățământului superior pe perioada pandemiei de Coronavirus au fost emise o serie de note, ordine de ministru și ordonanțe (OMEC nr. 4020, 4205, 4206, 4220/2020, OUG nr. 58, 79, 141/2020).
36
Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
8dcaa1a48965fca3eb6c1b7f20166cd2b31e64c026324d097f4ccd0a2055a9c3