Directiva Inundații 2007/60/CE Ciclul II / Raport EPRI_RO9_Somes_Tisa_2019.pdf

c la inundații (H.H. și H.R.);  elaborarea Planurilor de Management al Riscului la Inundații (P.M.R.I). Pentru ciclu II de implementare al Directivei Inundații 2007/60/C.E. fiecare etapă de implementare trebuie revizuită și, dacă este necesar, actualizată și raportată la Comisia Europeană conform recomandărilor legislative. Termenele de finalizare și de raportare ale Directivei Inundații 2007/60/C.E. sunt redate în figura 1.1. Figura 1.1 Etape de implementare ale Directivei Inundații și termenele de finalizare 1  Evaluarea preliminară a riscului la inundații (E.P.R.I.) presupune identificarea inundațiilor istorice semnificative care au avut consecințe semnificative asupra activității umane, mediului, patrimoniului cultural și activității economice, dar și delimitarea zonelor cu risc potențial semnificativ la inundații APSFR (Areas with Potential Significant Flood Risk). E.P.R.I. are drept termen de finalizare 22 decembrie 2018, cu termen de raportare la Comisia Europeană 22 martie 2019. Elaborarea H.H. și H.R. are drept termen de finalizare 22 decembrie 2019, cu termen de raportare la Comisia Europeană 22 martie 2020. Elaborarea P.M.R.I. are drept termen de finalizare 22 decembrie 2021, cu termen de raportare la Comisia Europeană 22 martie 2022. Raportul de față are în vedere evaluarea preliminară a riscului la inundații în spațiul hidrografic Someș-Tisa conform articolului 4 al Directivei; pe baza acesteia urmează să se realizeze (tot în cadrul acestei prime etape de implementare) identificarea zonelor cu risc potențial semnificativ la inundații. Mai departe, zonele cu risc potențial semnificativ la inundații vor deveni subiectul următoarelor două etape de implementare a Directivei, respectiv elaborarea hărților de hazard și a hărților de risc la inundații și întocmirea Planului de management al riscului la inundații. În esență, la nivelul A.B.A. Someș-Tisa, evaluarea preliminară a riscului la inundații (E.P.R.I.) a presupus parcurgerea următoarelor etape:  Colectarea informațiilor referitoare la inundațiile istorice din perioada 2010 - 2016 și compilarea informațiilor în fișiere unitare de tip spreadsheet create de Institutul Național de Hidrologie și Gospsodărire a Apelor; informațiile înregistrate în fișierele excel reprezintă baza informațiilor ce urmează să fie raportate la C.E.;  Corectarea informațiilor transmise de A.B.A. Someș-Tisa către A.N.A.R./I.N.H.G.A., identificarea evenimentelor istorice și selectarea evenimentelor istorice semnificative pe baza criteriilor propuse de I.N.H.G.A. și agreate la nivel național;  Cartografierea, în mediul GIS, a zonelor afectate de inundațiile istorice semnificative, realizată la nivelul A.B.A. Someș-Tisa de către I.N.H.G.A. și adaptată ulterior cerințelor de raportare WISE;  Identificarea zonelor cu risc potențial semnificativ la inundații pe baza datelor, studiilor și rezultatelor proiectelor disponibile și cartografierea acestora în mediu GIS, realizată la nivelul A.N.A.R. - I.N.H.G.A. 2  2. Cadrul legal și instituțional Aderarea României la Uniunea Europeană impune, printre altele, orientarea politicii naționale în domeniul apelor în direcția conformării cu strategiile și politicile europene pe termen mediu și lung. Astfel, România ca Stat Membru al Uniunii Europene și-a asumat implementarea Directivei 2007/60/C.E. privind evaluarea și managementul riscului la inundații. Transpunerea în legislația națională a acestei directive s-a realizat prin:  OUG 3/2010 pentru modificarea și completarea Legii Apelor 107/1996 - transpune integral prevederile Directivei 2007/60/C.E.;  HG 846 /2010 privind aprobarea Strategiei Naționale de Management al Riscului la Inundații pe termen mediu și lung. Secţiunea 51 din Legea Apelor 107/1996 Art. 761 (1) Pentru fiecare district de bazin hidrografic prevăzut la art. 6 alin. (6) se realizează o evaluare preliminară a riscului la inundaţii, în conformitate cu alin. (2). Art. 761 (4) Autoritatea publică centrală din domeniul apelor asigură evaluarea preliminară a riscului la inundaţii şi raportarea către Comisia Europeană, până la data de 22 decembrie 2011. Art. 762 (1) Pe baza evaluării preliminare a riscului la inundaţii, prevăzută la art. 76 , pentru fiecare district de bazin hidrografic prevăzut la art. 6 alin.(6) se identifică arealele unde există risc potenţial semnificativ de inundare sau unde materializarea acestui risc este probabilă. Art. 769 (1) Evaluarea preliminară a riscului la inundaţii este revizuită şi, dacă este necesar, actualizată până la data de 22 decembrie 2018 şi apoi reactualizată la fiecare 6 ani. Art. 769* (1) Evaluarea preliminară a riscului la inundaţii este revizuită şi, dacă este necesar, actualizată până la data de 22 decembrie 2018 şi apoi reactualizată la fiecare 6 ani. În prezent, autoritatea publică centrală din domeniul apelor este Ministerul Apelor și Pădurilor (M.A.P.), autoritate cu personalitate juridică din subordinea Guvernului și care își desfășoară activitatea în domeniile: planificare strategică, managementul fondului forestier și cinegetic, gospodărirea apelor, hidrologie, hidrogeologie, protecția, conservarea și refacerea capitalului natural din domeniul apelor și pădurilor. Ministerul Apelor și Pădurilor a fost înființat în baza OUG nr. 1/2017 și a HG nr. 20/2017. Astfel, managementul riscului la inundații în România este asigurat, în principal, de către Ministerul Apelor și Pădurilor (M.A.P.), la nivel central, și de către Administrația Națională „Apele Romane” (A.N.A.R.) prin cele 11 Administrații Bazinale de Apă prezentate în figura 2.1 (A.B.A. Someș-Tisa, A.B.A. Crișuri, A.B.A. Mureș, A.B.A. Banat, A.B.A. Jiu, A.B.A. Olt, A.B.A. Argeș-Vedea, A.B.A. Buzău-Ialomița, A.B.A. Siret, A.B.A. Prut- Bârlad, A.B.A. Dobrogea-Litoral), și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (I.N.H.G.A.). 3  Figura 2.1 Delimitarea teritorială la nivel național a Administrațiilor Bazinale de Apă Ministerul Afacerilor Interne prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, la nivel central, și prin Inspectoratele pentru Situații de Urgență, la nivel local (la nivelul celor 41 de județe și a Municipiului București), coordonează intervenția în caz de situații de urgență generate de inundații care afectează siguranța publică. Pe lângă instituțiile cu rol primordial în managementul riscului la inundații, mai sunt implicate și alte autorități la nivel central (ministere), precum și o serie de instituții la nivel național, județean și local, care au responsabilități și sarcini specifice etc. În România funcționează Sistemul național de management al situațiilor de urgență generate de inundații cu următoarea structură:  Comitetul Național pentru Situații de Urgență condus de ministrul afacerilor interne sub coordonarea primului-ministru;  Comitete Ministeriale pentru situații de urgență - conduse de ministrul de resort aferent, între acestea o importanță deosebită revenind Comitetului Ministerial pentru situații de urgență din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor;  Comitete județene pentru situații de urgență, conduse de prefecți;  Comitete locale pentru situații de urgență, condus de primari;  Administrația Națională „Apele Române” și unitățile sale teritoriale - care asigură intervenția la lucrările hidrotehnice din administrare, precum și asistența tehnică de specialitate pentru celelalte cazuri de intervenție; 4   Ceilalți deținători de lucrări cu rol de apărare împotriva inundațiilor;  Persoanele fizice sau juridice care au în proprietate acumulări de apă mici. Conform legislației naționale, E.P.R.I. este în responsabilitatea M.A.P. și A.N.A.R. (prin A.B.A.-uri și I.N.H.G.A.), care au următoarele responsabilități: M.A.P. - autoritatea publică centrală din domeniul apelor care elaborează strategia și concepția de apărare împotriva inundațiilor; asigură evaluarea preliminară a riscului la inundații și raportarea către Comisia Europeană A.N.A.R. - instituție publică de interes național, în coordonarea autorității publice centrale din domeniul apelor; asigură aplicarea politicii naționale de management al riscului la inundații, coordonează colectarea datelor necesare raportărilor A.B.A. - instituții publice, unități subordonate direct Administrației Naționale "Apele Romane"; oferă datele necesare raportărilor periodice către C.E. privind implementarea Directivei Inundații I.N.H.G.A. - instituție publică, subordonată Administrației Naționale "Apele Române"; realizează studii care stau la baza elaborării metodologiilor necesare și coordonează, într-o manieră unitară, raportarea către C.E. a informațiilor primite de la A.N.A.R. și A.B.A. 5  3. Prezentare generală a spațiului hidrografic Someș-Tisa 3.1. Context fizico-geografic Spațiul hidrografic Someș - Tisa este situat în partea de nord-vest a României ocupând o suprafață de 22 380 km², reprezentând 9,4% din teritoriul național. Acesta este delimitat la nord de Ucraina prin granița naturală a râului Tisa pe o lungime de 61 km, la vest de granița cu Republica Ungară, iar pe teritoriul țării se învecinează cu bazinele Siret la est, Mureș la sud și Crișuri la sud-vest. Relieful spațiului hidrografic Someș-Tisa (vezi Figura 3.1.1) este variat ca morfologie și complex din punct de vedere geologic fiind reprezentat prin munți (20%), dealuri, podișuri (55%) și câmpii (25%). Munții Apuseni se caracterizează prin altitudini ce nu depășesc 1 800 m, culmi domoale și platouri largi. Printre cele mai importante vârfuri se menționează Dealul Meltișului (1 699 m), Coasta Brăiesei (1 677 m), Chicera Negrului (1 496 m) etc. În partea nordică a bazinului, de la vest la est, regăsim lanțul vulcanic Gutâi-Țibleș cu înălțimi cuprinse între 900-1 840 m și masive puternic fragmentate permițând astfel dezvoltarea a numeroase văi și ulucuri depresionare. La est de lanțul vulcanic, bazinul este dominat de masivul cristalin al Masivului Rodnei cu forme greoaie, larg ondulate și văi adânci atingând altitudinea maximă în piscul Pietrosul (2 303 m). Munții Maramureșului se încadrează în categoria munților mijlocii cu pante abrupte și văi adânci având altitudini ridicate (vârful Farcău 1 956 m). Munții Bârgău străjuiesc bazinul Someșului Mare prezentând un relief vulcanic cu aspect de conuri, cu altitudinea maximă de 1 611 m (vârful Heniul Mare). În sudul acestora se găsesc Munții Călimani reprezentați de vârful Pietrosul 2 102 m. Dealurile și podișurile ocupă suprafețe întinse în bazinul Someșului și mai reduse în cel al Tisei, constituind forma dominantă de relief. Podișul Someşan se caracterizează printr-un complex de forme domoale, cu altitudini medii de 600 m, având înfăţişarea unor platforme vălurite, cu frecvente forme de structuri monoclinale. Printre depresiunile importante se numără Depresiunea Lăpuș, Depresiunea Baia Mare, Depresiunea Copalnicului și Depresiunea Maramureșului. Câmpia Transilvaniei ocupă estul bazinului, între valea Someșului Mic la vest, Valea Somesului Mare la nord și Valea Dipsei la est caracterizându-se prin altitudini ce depășesc rar valori de 500 m. Câmpia Someşului este amplasată în partea de vest a spaţiului hidrografic, având o ușoară înclinare de la sud-est la nord-vest, fiind alcătuită dintr-o porţiune mai înaltă (180-200 m), de fapt o câmpie piemontană cu interfluvii largi şi terase în evantai şi o porţiune mai joasă (115-125 m), reprezentată printr-o câmpie aluvială, inundabilă, cu văi puţin adânci şi albii părăsite. 6 Figura 3.1.1 Harta hipsometrică a spaţiului hidrografic Someș - Tisa 7  Din punct de vedere geologic spațiul hidrografic Someș-Tisa înglobează nordul și nord-vestul bazinului transilvănean, masivele nordice și estice ale Munților Apuseni, precum și părți ale Carpaților Orientali și Depresiunii Paneice având structura predominantă silicioasă și cuprinzând o gamă largă de roci: eruptive, metamorfice, sedimentare (argile, gresii, nisipuri, pietrișuri etc.). Bazinul transilvănean prezintă o origine tectonică începând din Cretacicul superior continuând cu Oligocen și finalizându-se la începutul Miocenului. Geologia bazinului transilvănean prezintă succesiunea sedimentară a stratului de tuf vulcanic, prezența depozitelor de sare și a domurilor gazeifere. Sectorul Carpaților Orientali se caracterizează prin dezvoltarea flișului pe flancul estic și magmatismul subsecvent pe flancul vestic. Începând cu Neogenul, la marginea internă a Carpaților Orientali a avut loc o intensă activitate vulcanică de pe urma căreia a luat naștere lanțul muntos Oaș - Gutâi - Țibleș - Călimani - Harghita. Vulcanii au fost activi până în Cuaternarul inferior. Munții Rodnei fac parte din zona cristalino-mezozoică a Carpaților Orientali. Munții Țibleș - Bîrgău sunt constituiți din formațiuni mezozoice cutate, străbătute parțial de roci vulcanice. Parte din Munții Apuseni includ masivele Gilău - Muntele Mare și Bihor - Vlădeasa. Litologic fiind constituite predominant din șisturi cristaline, granite precum și formațiuni sedimentare cum ar fi grabenul calcaros din regiunea izvoarelor Someșului Cald. Depresiunea Paneică este prezentă pe o mică zonă ce corespunde estului acesteia. Stratigrafia Depresiunii Paneice este relativ simplă compusă din formațiuni ce aparțin Sarmatianului (nisipuri, marno-argile și conglomerate), Paneianului (nisipuri și pietrișuri) și Cuaternarului (depozite aparținând luncilor și teraselor-pietrișuri și nisipuri). 3.2. Context climatic Spațiul hidrografic Someș - Tisa prezintă un climat temperat continental moderat cu nuanțe oceanice, fără variații exagerate de temperatură și precipitații. Precipitațiile înregistrează valori cuprinse între 1 000 – 1 400 mm pe culmile munților înalți (Masivul Rodnei, Munții Gutâi, Munții Tibleș, Munții Suhard, Bîrgău și Călimani); între 800 – 1 200 mm în zona Munților Apuseni de la vest la est; mai mari de 800 mm în culmile Codru, Prișnel, Preluca și Breaza; și între 600 - 700 mm în regiunea de deal, podiș și câmpie (Câmpia Transilvaniei, Podișul Someșan, Câmpia Someșului). Temperatura medie anuală variază de la 0°C în zona montană până la peste 9°C în zona de câmpie. 3.3. Resursele de apă În reţeaua hidrografică a spațiului Someș – Tisa se identifică un număr de 580 cursuri de apă cadastrate totalizând o lungime de 8 423 km, având o densitate medie de 0,376 km/km2. Râul Tisa (cod cadastral I.1) are o lungime de 1 592 km, își are izvoarele în Carpaţii Păduroşi pe teritoriul de vest al Ucrainei și se varsă în Fluviul Dunăra. Pe teritoriul românesc, bazinul Tisa are o suprafaţă de 4 540 km2, cu panta medie de 2 ‰, adunând apele unui număr de 123 cursuri de apă cadastrate. Afluenţii de stânga ai Tisei, care drenează Depresiunea Maramureşului, sunt Vişeu (L = 82 km; S = 1 581 km2), Iza (L = 80 km; S = 1 293 km2), 8 Săpânţa, Baia, Valea lui Francisc şi râurile care intră în Tisa peste graniţă sunt Batarci cu Tarna Mare, Egher cu Hodoş şi Turul. Râul Tur (S = 1 008 km2; L = 66 km) se consideră că aparține cursului mijlociu al Tisei, ca dealtfel și Someșul, însă pe teritoriul țării noastre el intră în grupa râurilor nordice, drenând versanții vestici ai grupului vulcanic Oaș - Gutâi. Izvoraște de la o altitudine aproximativ 950 m, panta cursului de apă în sectorul montan atinge 20 m/km, scăzând la valorile de 2 - 8 m/km în fundul depresiunii și sub 1 m/km în sectorul de câmpie. În prima zonă de convergență aflată la nord de Remetea Oașului, Turul primește din dreapta pe cel mai mare afluent al său Lechincioara (S = 286 km2; L = 29 km), cu afluneții săi Valea Rea și Valea Alba, iar la stânga pe Slatina sau Strâmba. Următorul afluent ca mărime este Talna (S = 186 km2; L=35 km) care străbate regiunea sud-vestica a Depersiunii Oașului curgând paralel cu Turul, dupa ce a cules o serie de afluneți din stânga de pe rama sudică a depresinuii, dinspre Masivul Gutâiului. Râul Someș (cod cadastral II.1) având lungimea de 376 km, drenează un bazin hidrografic cu o suprafaţă de 15.740 km2, panta generală de 3 ‰, adunând apele unui număr de 403 cursuri de apă cadastrate. Someşul prin unirea Someşului Mare cu Someşul Mic în amonte de Dej, traversează spre N - V Podişul Someşan, între Dealurile Clujului şi Dealurile Ciceului, primind simetric o serie de afluenţi din ambele parţi. Afluenţii importanţi ai Someşului sunt Almaşul (S = 810 km2; L = 65,4 km) şi Lăpuşul (S = 1 820 km2; L = 114,6 km). Someşul Mare are izvoarele în extremitatea vestică a Munţilor Rodnei, sub vârful Omul (1.931 m), din unirea mai multor pâraie având lungimea de 130 km,drenează un bazin hidrografic cu o suprafaţă de 5 033 km2. Cel mai mare afluent al Someşului Mare este Şieul. Someşul Mic având lungimea de 178 km și o suprafață a bazinului de 3 773 km2 se formează din două pâraie de munte: Someşul Cald şi Someşul Rece, care se unesc la poalele estice ale Munţilor Gilău, la comuna Someşul Rece. Având în vedere dimensiunile mari ale Someşului Cal