Document colectat · Date deschise privind mediul
Directiva Inundații 2007/60/CE Ciclul II / Raport EPRI_RO7_Mures_2019.pdf
- Instituția sau publicația sursă
- Date deschise privind mediul
- Data preluării
- 26.09.2026 18:39
- Dimensiunea materialului
- 6.973,5 KB
Conținutul documentului colectat
Secțiuni și tabele
S-au realizat două simulări de lungă durată, fiecare pe o perioadă de 30 de ani, prima simulare fiind realizată pentru perioada de referință 1971÷2000, iar cea de a doua pentru perioada viitoare 2021÷2050, corespunzătoare scenariului de evoluție a emisiei de gaze cu efect de seră A1B folosind drept condiții la limită simulările realizate cu modelul global cuplat ocean – atmosferă ECHAMP5. Seriile de debite, cu pas de timp de 6 ore, rezultate în urma celor două simulări, s-au analizat comparativ în vederea estimării impactului schimbărilor climatice potențiale asupra debitelor maxime lunare, maxime anuale, și maxime cu diferite probabilități de depășire, precum și în ceea ce privește repartiția în timpul anului a debitelor maxime anuale. Din analiza comparativă, pentru două perioade de timp: 1971÷2000 și respectiv 2021÷2050, a seriilor de precipitații și temperaturi medii pe bazinul hidrografic Mureș au rezultat următoarele:
din punct de vedere al variației temperaturii aerului, se observă o creștere atât la
nivel anual cât și în fiecare lună, în general între 0,52,8°C, dar cu o creștere mai
accentuată în lunile februarie și octombrie. Cea mai mare creștere se înregistrează în
luna octombrie, iar cea mai mică în lunile mai, noiembrie și decembrie.
regimul precipitațiilor lunare, are o tendință generală de scădere la nivel anual, dar
înregistrează creșteri în lunile aprilie, iunie, iulie și mai ales în februarie și
decembrie, respectiv scăderi mai pronunțate în lunile mai, august, octombrie și
noiembrie. Cea mai mare creștere se înregistrează în luna februarie, 28,8%, iar cea
mai mare scădere se înregistrează în luna august, -24,0%.
Ca urmare a acestor tendințe de variație ale parametrilor meteorologici, în urma
analizei simulărilor evoluției debitelor, se observă următoarele modificări ale regimului
debitelor maxime:
la nivelul debitelor maxime lunare, medii multianuale pentru bazinul hidrografic
Mureș se observă o creștere a valorilor debitelor maxime în lunile de iarnă precum și
în lunile martie și iulie și o scădere a lor în celelalte luni ale anului.
la nivelul debitelor maxime multianuale, simulările au indicat o tendință de scădere,
de aproximativ -11,3% (între o valoare minimă de scădere de -39,0% și o valoare
maximă de creștere de 16,6%).
din analiza distribuției în timpul anului a debitelor maxime anuale au rezultat,
următoarele: pentru perioada de referință 19712000 cele mai multe viituri (respectiv
Qmax) s-au obținut la sfârșitul primăverii și începutul verii precum și la sfârșitul
verii și începutul toamnei în timp ce în cazul perioadei 20212050 cele mai multe
viituri s-au obținut primăvara, vara și la începutul toamnei; în perioada 20212050
față de perioada de referință 19712000 se va înregistra o creștere a numărului de
viituri în lunile martie, aprilie și iulie și o scădere în lunile mai, iunie și în perioada august-noiembrie, creșterea cea mai importantă fiind în luna aprilie iar scăderea cea mai importantă în luna august.
93
Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
a83646abd2de4f51b3503b6d1eaa0cb56edff91b8172cf26baffbefa599d08e4