Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Date deschise privind mediul

Directiva Inundații 2007/60/CE Ciclul II / Raport EPRI_RO1_Banat_2019.pdf

Instituția sau publicația sursă
Date deschise privind mediul
Data preluării
26.09.2026 18:38
Dimensiunea materialului
7.078,8 KB

Conținutul disponibil în colecție

Textul documentului

rii unei descrieri a inundaţiilor care au survenit în trecut şi care au avut efecte negative semnificative asupra sănătăţii umane, a mediului, a patrimoniului cultural şi a activităţii economice şi pentru care probabilitatea unor evenimente viitoare similare este încă relevantă, inclusiv în ceea ce priveşte dimensiunile inundaţiilor şi traseele acestora, precum şi o evaluare a efectelor negative pe care le-au produs. În vederea identificării inundaţiilor istorice, au fost parcurse următoarele etape principalele:  Colectarea informaţiilor referitoare la inundaţiile istorice,  Organizarea informaţiilor în fişiere tabelare (MS Excel); acestea reprezintă baza informaţiilor ce urmează să fie raportate la CE;  Analiza şi evaluarea datelor în vederea identificării evenimentelor istorice şi selectarea evenimentelor semnificative;  Cartografierea locaţiilor inundaţiilor istorice (GIS), adaptată cerinţelor de raportare WISE. Analiza inundaţiilor istorice a plecat de la datele incluse în Rapoartele de Sinteză. Colectarea informaţiilor referitoare la inundaţiile istorice a inclus date privind cauza producerii, pagubele fizice şi valorice înregistrate la nivel de localităţi / Unităţi Administrativ Teritoriale - U.A.T. - (fizice pe tipuri de consecințe şi valorice la nivel de total localitate / U.A.T.), data de producere etc. Toate aceste date au fost organizate în fişiere tabelare MS Excel. 20 Principalele tipuri de consecințe negative ale inundațiilor se referă la:  victime;  sinistraţi;  case distruse sau case avariate;  anexe gospodăreşti distruse sau avariate;  obiective socio-economice sau administrative afectate;  obiective culturale afectate;  poduri şi podeţe avariate;  drumuri (naţionale, judeţene, comunale, forestiere) sau căi ferate distruse sau avariate;  terenuri arabile, păşuni, fâneţe sau păduri afectate;  reţele de alimentare cu apă sau de canalizare avariate;  fântâni afectate;  animale moarte;  construcţii hidrotehnice afectate;  reţele electrice, de telefonie sau de alimentare cu gaze naturale afectate. Aceste informaţii sunt integrate şi în Planurile de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase, accidentelor la construcţii hidrotehnice şi poluărilor accidentale. Ulterior, stabilirea inundaţiilor istorice semnificative a continuat pe baza analizei datelor hidrologice (debite maxime, probabilitatea de depășire a acestora, distribuţia staţiilor hidrometrice care au înregistrat debite maxime semnificative etc.). În Rapoartele de Sinteză sunt menționate următoarele cauze de producere a inundațiilor:  revărsări;  blocaje cu gheaţă;  scurgeri pe versanţi;  torenţi;  băltiri;  accidente la construcţii hidrotehnice;  incapacitatea de transport a albiilor minore;  alte cauze. Au fost parcurși următorii pași: a) Identificarea evenimentelor istorice semnificative preliminare; b) Identificarea tronsoanelor afectate de evenimente istorice semnificative preliminare în mediul GIS; c) Analiza şi delimitarea în format GIS a tronsoanelor afectate de evenimente istorice semnificative; d) Delimitarea în format GIS a versiunii finale a tronsoanelor afectate de evenimente istorice semnificative. a) Identificarea evenimentelor istorice semnificative preliminare 21 Inventarul inundaţiilor istorice produse în perioada 2010-2016, realizat la nivel de localitate afectată, a fost analizat mai întâi pe baza unor criterii pentru identificarea evenimentelor istorice semnificative preliminare. Identificarea / selectarea viiturilor istorice semnificative s-a făcut luând în considerare atât criteriile hidrologice (din punct de vedere al hazardului), cât şi cele referitoare la amploarea efectelor acestora (din punct de vedere al consecințelor). Din punct de vedere al consecințelor, criteriile pentru identificarea evenimentelor istorice semnificative (tabelul 4.2.1.1) au fost definite în cadrul primului ciclu de implementare a Directivei Inundaţii 2007/60/C.E. şi au fost menţinute ca etapă de lucru şi în ciclul II. Au fost definite categorii de criterii în funcţie de clasificarea consecinţelor provocate de inundaţii, realizată la nivelul UE, precum şi de datele disponibile la nivel naţional şi bazinal (criterii referitoare la consecinţe asupra sănătăţii umane, asupra activităţii economice, asupra mediului şi asupra patrimoniului cultural). Au fost reţinuţi acei indicatori din Rapoartele de sinteză pentru care există suficiente informaţii şi a căror aplicare să se facă fără dificultate (abordare pragmatică). Fiecărui indicator i s-a atribuit o valoare prag. În tabelul 4.2.1.1 sunt prezentaţi indicatorii şi valorile- prag ale acestora, pe baza cărora un eveniment de tip inundaţie se desemnează, într-o primă etapă (preliminar) ca fiind „semnificativ” din punctul de vedere al consecințelor produse. Tabelul 4.2.1.1 Criterii preliminare pentru identificarea evenimentelor istorice semnificative la nivel naţional Categorie criterii / Indicator Valori prag Tipul consecinţelor Număr de pierderi de vieţi Minim 10 persoane decedate / dispărute Consecinţe asupra omeneşti sănătăţii umane Număr de obiective Minim 2 obiective sociale afectate (primării, şcoli, sociale afectate spitale etc.) Număr de obiective Minim 10 obiective economice afectate economice afectate Număr de km de drumuri Consecinţe asupra Minim 200 km de drumuri afectate (DN, DJ, DC) afectate activităţii economice Minim 100 case per eveniment sau minim 30 Număr de case afectate pentru zone / localităţi care au făcut obiectul unor evenimente punctuale, de intensitate mare Consecinţe asupra Număr de obiective IPPC Minim 1 obiectiv IPPC afectat mediului afectate Număr de obiective Consecinţe asupra culturale afectate – Minim 1 obiectiv cultural afectat patrimoniului cultural biserici, mănăstiri Inventarul inundaţiilor majore care s-au produs în perioada 2010-2016 s-a realizat pe baza informaţiilor culese din surse documentare precum Rapoartele de sinteză ale A.N.A.R., arhiva I.N.H.G.A. etc. Au fost selecționate inundaţiile semnificative preliminare fie din punct de vedere al hazardului, fie din punct de vedere al impactului (consecințele înregistrate). În general, inundaţiile pentru care probabilitatea de apariţie este mai mare de 10% nu au fost luate în considerare, accentul punându-se, în general, pe evenimentele de mare intensitate 22 (cote şi/sau debite maxime). Au fost luate în considerare şi cursurile de apă mici cu pagube însemnate, deşi nu îndeplineau criteriul hidrologic. Selectarea preliminară a evenimentelor semnificative s-a efectuat de către I.N.H.G.A. pe baza următoarelor criterii principale:  debite maxime produse care depăşesc debitul maxim cu probabilitatea de depăşire de 10% (Qmax10%);  debite maxime produse care depăşesc debitul actual corespunzător cotei de inundaţie (QCI);  viituri produse la staţii hidrometrice cu suprafeţe de bazin hidrografic mai mari de circa 100 km2 şi/sau care sunt amplasate în zone unde s-ar fi putut produce inundaţii relativ mari;  viituri produse în special pe râul principal şi pe afluenţii importanţi, la un număr cât mai mare de staţii hidrometrice;  viituri mari, produse pe afluenţii râului principal. Viiturile locale au fost selectate, din punct de vedere hidrologic, funcţie de datele hidrometeorologice existente sau reconstituite pe baza deplasărilor pe teren. Au fost luate în considerare acele viituri pentru care au existat întocmite rapoarte tehnice, ulterior producerii acestora, inclusiv reconstituiri de debite maxime şi estimarea frecvenţei de apariţie a acestora. Toate valorile criteriilor prezentate anterior sunt valabile la nivel de eveniment. Pentru încadrarea evenimentului în categoria evenimentelor istorice semnificative, au fost luate în considerare, cu prioritate, criteriile privind numărul de victime şi cele economice (număr de case, număr de kilometri afectaţi de drumuri etc.). Pentru perioada 2010-2016, au rezultat 78 de evenimente istorice semnificative preliminare la nivel naţional de tip fluvial, la care s-au adăugat 22 evenimente locale de tip pluvial. b) Identificarea tronsoanelor afectate de evenimente istorice semnificative preliminare în mediul GIS Cele 78 de evenimente istorice semnificative preliminare au fost prelucrate în aplicaţii de tip GIS, rezultând câte o bază de date pentru fiecare eveniment istoric semnificativ preliminar, bază de date care s-a relaţionat spaţial cu stratul tematic „localităţi” utilizând câmpul SIRUTA (codul localităţilor). În urma legăturii spaţiale a rezultat, pentru fiecare eveniment istoric semnificativ preliminar, câte un strat tematic al localităţilor afectate. După selecția localităţilor afectate de inundaţii semnificative preliminare în perioada 2010-2016, au fost identificate şi delimitate tronsoanele de râu afectate de evenimentele istorice semnificative preliminare. În concluzie, identificarea şi evaluarea inundaţiilor care s-au produs în trecut şi care au avut efecte negative semnificative asupra sănătăţii umane, mediului, patrimoniului cultural şi activităţii economice şi pentru care probabilitatea unor evenimente viitoare similare este încă relevantă (Pasul a şi Pasul b), s-a realizat ţinând seama în principal de:  numărul de clădiri afectate;  suprafaţa afectată folosită în scop comercial sau industrial; 23  perioada de revenire sau probabilitatea de apariţie a inundației;  infrastructura de transport afectată;  bunuri afectate ale comunităţii. Identificarea şi evaluarea inundaţiilor semnificative care s-au produs în trecut, care au avut consecinţelor semnificative negative / adverse, şi care ar genera astfel de consecinţe dacă s- ar produce în viitor Evident, nu este suficient să cunoaştem doar aspectul istoric al inundaţiilor, ci este necesară şi analiza evenimentelor în vederea identificării tronsoanelor de râu sau arealelor care ar genera consecinţe semnificative dacă s-ar produce în viitor. Având în vedere că au fost analizate inundaţiile istorice dintr-o perioadă recentă, 2010-2016, putem concluziona că relevanţa acestora în perioada următoare rămâne aceeaşi cu cea de la data producerii, dacă nu se intervine cu măsuri de reducere a riscului. Consecinţele viitoare sunt în strânsă relaţie cu magnitudinea evenimentului şi receptorii la risc existenţi. Prin urmare, criteriile legate de consecințe şi cele hidrologice utilizate în pasul a) şi pasul b) au fost detaliate şi dezvoltate în pasul c) şi pasul d), astfel încât, pe baza informaţiilor legate de evenimentele istorice, să poată fi identificate tronsoanele de râu / arealele unde s-au produs în trecut inundaţii semnificative care ar avea consecinţe adverse negative semnificative dacă s-ar produce în viitor. c) Analiza şi delimitarea în format GIS a tronsoanelor afectate de evenimente istorice semnificative După identificarea şi transpunerea în mediul GIS a celor 78 de evenimente istorice semnificative preliminare, acestea au fost analizate atât din punctul de vedere al consecințelor provocate de inundaţii, cât şi al debitelor maxime produse. Pentru identificarea evenimentelor istorice semnificative, consecințele provocate de inundaţii au fost analizate cu ajutorul unor indicatori de evaluare a mărimii pagubelor (tabelul 4.2.1.2), respectiv un Indicator al populaţiei Ip (considerat criteriu prioritar) şi un Indicator socio-economic Is-e. Definirea acestor criterii a constat în identificarea obiectivelor afectate de inundaţii şi atribuirea unor ponderi care să reflecte importanţa acestor obiective. Tabelul 4.2.1.2 Criterii de evaluare a consecințelor pentru identificarea evenimentelor istorice semnificative la nivel naţional Nr. Consecințele negative ale inundațiilor / Obiectivele afectate Ponderea Indicator populaţie - Ip 𝑶 𝒑𝒊 𝒑𝒑𝒊 1 Număr victime 60 2 Număr sinistrați 15 3 Număr case distruse 25 Indicator socio-economic – Is-e 𝑶𝒔−𝒆𝒊 𝒑𝒔−𝒆𝒊 4 Număr case avariate 9 5 Număr anexe gospodărești distruse 7 6 Număr anexe gospodărești avariate 1 7 Număr obiective socio-economice administrative 13.5 8 Număr obiective culturale 5 9 Număr poduri 7 24 Nr. Consecințele negative ale inundațiilor / Obiectivele afectate Ponderea 10 Număr podețe 2 11 Număr kilometri de drumuri naționale avariate 4 12 Număr kilometri de drumuri naționale distruse 12 13 Număr kilometri de drumuri județene avariate 3 14 Număr kilometri de drumuri județene distruse 9 15 Număr kilometri de drumuri comunale 2 16 Număr kilometri de străzi 6 17 Număr kilometri de drumuri forestiere 0.3 18 Număr kilometri de căi ferate 11 19 Număr hectare de teren arabil 0.2 20 Număr hectare de pășuni - fânețe 0.1 21 Număr hectare de păduri 0.1 22 Număr kilometri de rețele de alimentări cu apă 1 23 Număr kilometri de rețele de canalizare 1 24 Număr fântâni 1 25 Număr animale moarte 0.1 26 Număr construcții hidrotehnice 0.3 27 Număr kilometri de rețele electrice 0.5 28 Număr kilometri de rețele telefonice 0.2 29 Număr kilometri de rețele gaze naturale 0.5 Cei doi indicatori sunt calculaţi ca suma produselor numărului de consecințe negative ale inundațiilor şi ponderea atribuită acestuia. 𝑰𝒑 = ∑ 𝑶𝒑𝒊 × 𝒑𝒑𝒊 𝑰𝒔−𝒆 = ∑ 𝑶𝒔−𝒆𝒊 × 𝒑𝒔−𝒆𝒊 unde:  𝑶𝒑𝒊 , 𝑶𝒔−𝒆𝒊 – obiectivele aferente indicatorilor populaţie, respectiv indicatorilor socio- economici;  𝒑𝒑𝒊 , 𝒑𝒔−𝒆𝒊 – ponderile alocate fiecărui obiectiv aferent indicatorilor populaţie, respectiv indicatorilor socio-economici. Ponderile criteriilor prezentate anterior au fost aplicate pentru fiecare localitate afectată de inundaţii din fiecare eveniment, acestea fiind încadrate în categoria localităţilor afectate semnificativ dacă îndeplinesc cel puţin unul din următoarele praguri:  criteriul populaţiei Ip > 0  criteriul socio-economic Is-e are valori mai mari de 50. În stabilirea tronsoanelor care formează un eveniment semnificativ au fost luate în considerare şi valori ale Is-e > 25, dacă acestea sunt completate pe acelaşi tronson de 1 - 2 localităţi cu valoarea indicatorului Is-e > 50. Totalitatea localităţilor dintr-un eveniment care îndeplinesc aceste criterii au determinat tronsoanele de râu afectate de evenimente istorice semnificative. Următorul pas în analiza evenimentelor istorice semnificative identificate a constat în aplicarea unui criteriu hidrologic. Amploarea viiturii poa
← Înapoi la începutul extrasului

Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

7315d8543847f91181fd4614fc823f249908ecc4b10bc65e288e01e2c757134f