Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Documentul de referință al rețelei feroviare 2026

Principii de alocare a capacității de infrastructură pe Coridoarele Europene de Marfă (RFC)

Instituția sau publicația sursă
Documentul de referință al rețelei feroviare 2026
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
711,4 KB

Conținutul disponibil în colecție

Textul documentului

trebuie să accepte, să solicite adaptări sau să respingă oferta ad-hoc în decurs de 5 zile calendaristice în SCT. Prin activarea funcției „solicitare adaptare”, solicitanții pot transmite comentarii cu privire la oferta pentru cereri ad-hoc de trase, care vor fi monitorizate de GUC. Această procedură se referă numai la comentariile legate de cererea inițială de trase – în timp ce modificările cererilor inițiale de trase se tratează conform 3.7.1 (fără implicarea suplimentară a GUC). • Acceptare > conduce la alocare • Solicitare de adaptare > oferta ad-hoc poate fi returnată pentru elaborarea trasei cu comentarii; AI/OA va face o propunere alternativă; cu toate acestea, dacă nu este posibilă nicio alternativă, solicitantul trebuie să elaboreze o cerere nouă • Respingere > conduce la retragerea și închiderea cererii • Niciun răspuns > GUC încercă în mod activ să obțină un răspuns. În cazul în care nu există niciun răspuns din partea solicitanților, GUC încheie procesul (fără alocare). Dacă nu toți solicitanții sunt de acord cu oferta finală, cererea este considerată ca fiind fără răspuns. Documentul de Referinţă ANEXA 4.b Versiune: 15.0.0 Actualizare: 15.12.2024 Pag: 19 / 22 al Reţelei CFR 2026 Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” S.A. România 3.7 Cererea de modificări din partea solicitantului 3.7.1 Modificare Manualul de sector pentru comunicarea dintre întreprinderile feroviare și administratorii de infrastructură (Manualul pentru sectorul telematic ÎF/AI) este specificația din Regulamentul STI ATTM (CE) nr. 1305/2014. Conform Anexei 12.2 Modelul UML al cererii de trasee pentru graficul de circulație anual, solicitantul nu poate să depună cereri de modificare pentru trasee (nici chiar pentru TPS) între X-8 și X-5. Singura opțiune în această perioadă este ștergerea, adică retragerea, cererii de trase. 3.7.2 Retragere Retragerea unei cereri se poate realiza numai După depunerea cererii (până la X-8) până la oferta finală înainte de alocare în timpul fazei de depunere a cererilor tardive de trase (unde este cazul) și a fazei de depunere a cererilor ad-hoc de trase. Redepunerea dosarului retras este considerată o cerere anuală numai până la X-8. Se aplică normele naționale privind tarifele și termenele limită de retragere. 3.7.3 Transferul capacității După ce capacitatea a fost prerezervată sau alocată unui solicitant, aceasta nu mai poate fi transferată de către destinatar unui alt solicitant. Utilizarea capacității de către o ÎF care desfășoară activități în numele unui solicitant care nu este ÎF nu este considerată transfer. 3.7.4 Anulare Anularea se referă la faza dintre alocarea finală și circulația trenului. Anularea se poate referi la una, mai multe sau la toate zilele de circulație și la una, mai multe sau toate secțiunile traselor alocate. În cazul în care trebuie anulată o trasă, indiferent de motiv, anularea trebuie să fie realizată conform proceselor naționale. 3.7.5 Trase neutilizate Dacă un solicitant sau o ÎF desemnată nu utilizează trasa alocată, cazul este tratat conform normelor naționale. 3.8 Transport excepțional și mărfuri periculoase 3.8.1 Transport excepțional TPS și RC nu includ posibilitatea de a gestiona transporturi excepționale (de exemplu, încărcături agabaritice). Trebuie să se respecte parametrii TPS și RC oferite, inclusiv profilurile de transport combinat publicate. GUC transmite cererile pentru transporturi excepționale direct AI/OA în cauză, spre prelucrare suplimentară. 3.8.2 Mărfuri periculoase Mărfurile periculoase pot fi încărcate în trenuri folosind TPS sau RC dacă se respectă atât normele internaționale cât și cele naționale privind circulația materialelor periculoase (de exemplu, conform RID – Regulamentul care reglementează transportul internațional de mărfuri periculoase pe calea ferată). Documentul de Referinţă ANEXA 4.b Versiune: 15.0.0 Actualizare: 15.12.2024 Pag: 20 / 22 al Reţelei CFR 2026 Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” S.A. România La depunerea unei cereri de trase, mărfurile periculoase trebuie să fie declarate tuturor AI/OA de pe coridor. 3.9 Servicii feroviare conexe Serviciile feroviare conexe sunt servicii specifice, a căror alocare respectă normele naționale și, parțial, alte termene limită decât cele stipulate în procesul de alocare a traselor. Prin urmare, cererea trebuie trimisă direct AI/OA în cauză. Dacă întrebările referitoare la serviciile feroviare conexe îi sunt trimise GUC, acesta contactează AI/OA în cauză, care oferă un răspuns într-un interval de timp rezonabil. 3.10 Contractare și facturare Contractele de acces la rețea se încheie între AI/OA și solicitant pe baza condițiilor naționale de acces la rețea. GUC nu emite nicio factură pentru utilizarea traselor alocate. Toate costurile (tarifele pentru utilizarea unei trase, tarife de administrare, etc.) se facturează de AI/OA relevant în conformitate cu normele naționale. 3.11 Cale de atac În baza art. 20 din Regulament: în cazul contestațiilor privind alocarea TPS (de exemplu, din cauza unei decizii bazate pe regulile de prioritate pentru alocare), solicitanții se pot adresa organismului de reglementare (OR) relevant, în conformitate cu Acordul de cooperare semnat între organismele de reglementare de pe coridor. Pentru un link către Acordurile de cooperare dintre OR, a se consulta DIC al fiecărui coridor. Documentul de Referinţă ANEXA 4.b Versiune: 15.0.0 Actualizare: 15.12.2024 Pag: 21 / 22 al Reţelei CFR 2026 Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” S.A. România 3.12 Tabel de termene limită Dată în sistem Dată / Termen limită Descrierea activităților X 9 ianuarie 2023 X-11 Publicarea Catalogului de TPS 10 ianuarie 2023 – 23 ianuarie Faza de corectare (corecturile erorilor legate de TPS X-11 – X-10,5 2023 publicată) 11 aprilie 2023 X-8 Ultima zi în care se poate solicita o TPS 17 aprilie 2023 Ultima zi în care solicitanții pot fi informați despre oferta de TPS alternative 24 aprilie 2023 Ultima zi în care GUC le poate trimite solicitanților X-7,5 informații privind pre-rezervarea TPS 3 iulie 2023 Publicarea proiectului de grafic de grafic de X-5 circulație 4 iulie 2023 – 4 august 2023 X-5 – X-4 Observații și comentarii de la solicitanți 25 aprilie 2023 – 16 octombrie Faze de depunere a cererilor tardive de trase prin X-7.5 – X-2 2023 GUC 22 august 2023 – 13 noiembrie X-3.5 – X-1 Faze de alocare a cererilor tardive de trase 2023 21 august 2023 X-3.5 Publicarea ofertei finale 26 august 2023 X-3 Acceptarea ofertei finale 9 octombrie 2023 X-2 Publicarea RC 10 decembrie 2023 X Modificarea graficului de circulație 10 octombrie 2023 – 14 decembrie 2024 X-2 - X+12 Faza de solicitare și alocare pentru RC Documentul de Referinţă ANEXA 4.b Versiune: 15.0.0 Actualizare: 15.12.2024 Pag: 22 / 22 al Reţelei CFR 2026
← Înapoi la începutul extrasului

Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

fc523dd67b7e03e9009e2cd48ef358dd367350bd7e23f1eac2a9a97dfaa0458a