Document colectat · Rapoarte ale Consiliului Fiscal
Raportul anual al Consiliului Fiscal
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte ale Consiliului Fiscal
- Data preluării
- 26.09.2026 17:53
- Dimensiunea materialului
- 2.979,3 KB
Conținutul documentului colectat
Secțiuni și tabele
5. Execuția bugetară a anului 2024
Rezultatele execuției bugetare pe anul 2024 indică un deficit de 152,7 mld. lei, conform metodologiei naționale, cu 66,1 mld. lei peste nivelul stabilit în bugetul inițial (86,6 mld. lei). Ca pondere în PIB, deficitul cash a fost de 8,68% (comparativ cu o țintă de 5%), iar cel ESA a fost de 9,3%, ecartul față de proiecția din bugetul inițial (4,9%) fiind și mai mare în acest caz.
Diferența dintre nivelurile deficitului, calculate conform celor două metodologii, a fost determinată, în sensul creșterii deficitului ESA, în principal de următoarele elemente: cheltuieli cu dobânzile (4,8 mld. lei), venituri din superdividende (2,8 mld. lei), diferența între titlurile noi de despăgubire emise de ANRP în 2024 și plățile efectuate în contul celor istorice (1,1 mld. lei), cheltuieli efectuate/facturate, dar neachitate (9,2 mld. lei), transferuri de capital către EXIMBANK și CEC (1,4 mld lei). Aceste diferențe au fost parțial contrabalansate, în sensul diminuării ecartului dintre deficitul ESA și cel cash, de ajustări temporale ale execuției cash 22 (2,9 mld. lei), cheltuieli de capital militare ESA mai mici (livrări echipamente) decât plățile efectuate (4,2 mld. lei), alte efecte23 în sumă netă de 1,4 mld. lei.
Execuția anului 2024 relevă o neîndeplinire semnificativă în special a țintelor de cheltuieli stabilite în bugetul inițial, în cazul veniturilor, abaterea de la ținta inițială fiind mai redusă. În Tabelul 3 se prezintă evoluția principalelor agregate bugetare pe parcursul anului 2024 în standarde cash.
Tabelul 3: Evoluția principalelor agregate bugetare în anul 2024 (mld. lei)
Program
Rectificare Execuție
inițial
Venituri totale, din care: 586,1 615,8 574,6
Venituri fiscale 276,4 289,6 291,7
Contribuții de asigurări 183,1 195,1 189,5
Fonduri UE 69,0 72,7 42,6
Cheltuieli totale, din care: 672,8 738,6 727,3
Cheltuieli curente, din care 630,9 685,6 665,1
Proiecte din fonduri UE* 47,8 37,3 28,2
Cheltuieli de capital 41,9 53,0 65,2
Deficit bugetar -86,6 -122,8 -152,7
Sursa: MF
- * Sume fără componenta de împrumut a PNRR
Veniturile bugetare totale au fost cu 11,5 mld. lei sub estimarea inițială. În structură, evoluții sub așteptări s-au înregistrat la nivelul fondurilor UE (inclusiv sume primite de la UE pentru programele
22 Diferența între încasările din perioada februarie 2024 - ianuarie 2025 comparativ cu ianuarie 2024 - decembrie 2024, ca proxy pentru diferența între taxele și impozitele datorate și cele achitate efectiv. 23 Diferența între plățile cash în contul sentințelor judecătorești istorice și cuantumul despăgubirilor rezultate în urma hotărârilor judecătorești de pe parcursul anului 2024, diferența între plățile cash pentru schema de compensare a prețurilor la energie și obligațiile de plată survenite pe parcursul anului 2024, restituiri de CASS către pensionari.
39
Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
5801b31934fea0cbd64fb73b12452e85322db541c0a405b960e14cb3ca1df42d