Raport-anual-ANABI-2022.pdf

• • pasivitatea organelor judiciare în aplicarea dispozițiilor privind valorificarea anticipată a

vehiculelor cu acordul proprietarilor sau, după caz, în lipsa acordului, în condițiile art. 2521 alin. (31) C.proc.pen., precum și în situația în care sechestrul asigurător s-a aplicat asupra unor bunuri a căror depozitare sau întreținere necesită cheltuieli disproporționate în raport cu valoarea bunului, în condițiile art. 2521 alin. (2) lit. d) C.proc.pen.;

• • sesizarea ANABI cu valorificarea unor stocuri de marfă greu vandabile în condiții normale de

piață și dificultatea valorificării acestora. Aceasta stare de fapt are cauze multiple: fie existența unor prevederi legale restrictive pentru tipul de marfă respectiv (ex. reglementări europene privind limitarea cantității de carbon emis în atmosferă pentru situația vânzării unor butelii cu gaz freon), fie lipsa unei piețe de desfacere pentru tipul respectiv de bun (ex. vânzarea a aproximativ 800 kg chihlimbar în stare brută care necesită prelucrare).

Toate aceste aspecte necesită clarificări din punct de vedere juridic și logistic anterior declanșării procedurilor de evaluare și valorificare. Totodată, anterior inițierii procedurii de evaluare, sunt efectuate de către ANABI demersuri pentru a se constata dacă bunurile mobile îndeplinesc condițiile de valorificare, dacă sunt sau nu contrafăcute, dacă sunt înregistrate sub o marcă autorizată ori se impun măsuri de autorizare în vederea valorificării. De asemenea, din analiza celor peste 60.000 de hotărâri judecătorești comunicate Agenției de către instanțele judecătorești, măsurile asigurătorii sunt confirmate prin hotărâri care validează propunerile procurorului în sensul confiscării speciale sau extinse sau în vederea reparării prejudiciilor. Cu toate acestea, încasările efective comunicate de către ANAF sunt mult sub acest nivel. Analiza periodică realizată de ANABI în baza datelor comunicate de către parchete, instanțe judecătorești și ANAF a identificat printre cauzele acestei situații următoarele:

• • interpretarea neunitară a cadrului legal existent, neorientată pe finalitatea măsurilor

asigurătorii – recuperarea efectivă de prejudicii și a produsului infracțiunii;

• • prin invocarea Deciziei ÎCCJ (Complet RIL) nr. 19/2017 s-a generat o practică de luare a

măsurilor asigurătorii asupra „bunurilor prezente și viitoare”, fiind necesară însă o intensificare a măsurilor subsecvente pentru identificarea, inventarierea și sechestrarea efectivă. În practică, aceasta se traduce prin pronunțarea de hotărâri de confiscare în echivalent. Aceste tipuri de confiscări nu pot fi aduse eficient la îndeplinire de către ANAF;

• • lipsa instituirii unor măsuri asiguratorii încă din faza inițială a urmăririi penale, cu scopul de a

identifica în concret bunurile mobile și imobile care pot face obiectul confiscării sau restituirii și care pot fi valorificate până la momentul terminării procesului penal. Există situații în care măsurile asiguratorii sunt dispuse în cursul judecății sau chiar la finalul acesteia, cu toate că este lesne de înțeles că eficiența măsurilor asiguratorii depinde în mare măsură și de efectul surpriză al acestora care poate preîntâmpina crearea unei stări de insolvabilitate fictivă a debitorului;

• • luarea măsurilor asigurătorii se realizează, de cele mai multe ori, fără o evaluare efectivă a

bunurilor (se preferă valoarea contabilă) și, ca regulă, fără estimarea costurilor de administrare și valorificare a bunurilor indisponibilizate (pre-seizure planning). Această practică generează sechestre „neperformante”. Astfel, în scurt timp de la luarea măsurii, sechestrele ajung să genereze un efect opus celui în vederea căruia a fost dispusă măsura, în loc să contribuie la repararea prejudiciului, determină creșterea costurilor de administrare și conservare;

• • infrastructura precară pusă la dispoziția instituțiilor sistemului judiciar, inclusiv ANABI și ANAF

în vederea administrării bunurilor indisponibilizate;

• • cooperarea fragmentată cu alte instituții/entități publice sau regii autonome care dețin

atribuții privind administrarea bunurilor cu regim juridic special sau infrastructuri necesare depozitării temporare a bunurilor atipice indisponibilizate (ex. Garda de Mediu, Ocoale Silvice etc.).

Aceste aspecte sunt analizate periodic atât la nivelul Consiliului de Coordonare al ANABI, precum și în cadrul întâlnirilor regionale și naționale organizate de Agenție în parteneriat cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

30