Document colectat · Rapoarte publice privind educația
Raport privind starea învățământului superior din România
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte publice privind educația
- Data preluării
- 26.09.2026 17:54
- Dimensiunea materialului
- 2.493,1 KB
Conținutul documentului colectat
Secțiuni și tabele
Raport privind starea învățământului superior din România 2022–2023
Absolvenți cu diplomă ai studiilor universitare de doctorat și postdoctorat Numărul de persoane care au absolvit studiile doctorale și postdoctorale a înregistrat fluctuații în ultimii opt ani universitari: o scădere amplă începând cu anul 2015/2016, urmată de creșteri ulterioare. La finalul anului universitar 2021-2022, numărul persoanelor care au obținut diplomă de studii universitare de doctorat și postdoctorat a fost în scădere față de anul anterior. Din cei 2.263 de absolvenți:
- - 2.206 au absolvit studiile de doctorat, iar 57 studiile postdoctorale de cercetare avansată;
- - 86,3% au absolvit studiile universitare și postdoctorale în învățământul la zi;
- - aproape toate titlurile (99,6%) au fost obținute în instituții de învățământ superior de stat;
- - cele mai multe titluri de doctor au fost obținute în domeniile Arte şi ştiințe umaniste și
Inginerie, prelucrare şi construcții și Sănătate şi asistență socială, iar cele mai puține în domeniile: Științele educației, Tehnologiile informației şi comunicațiilor şi Servicii;
- - aproape jumătate dintre absolvenții de studii postdoctorale de cercetare avansată s-au
înregistrat în domeniul Inginerie, prelucrare și construcții.
Tabelul 31. Evoluția ponderii (%) absolvenților de doctorat și postdoctorat, pe domenii
fundamentale de studii, în perioada 2014-2022
Domenii fundamentale de studii 2014/ 2015/ 2016/ 2017/ 2018/ 2019/ 2020/ 2021/
2015 2016 2017 2018 2019 2020 2021 2022
Total 3.992 2.260 1.888 1.843 1.920 2.069 2.564 2263
Științele educației 0,9% 1,4% 2,4% 1,7% 1,6% 1,9% 1,8% 1,6%
Arte şi ştiințe umaniste 14,8% 22,5% 18,9% 23,2% 24,9% 22,5% 21,8% 20,2%
Stiințe sociale, jurnalism şi informare 9,0% 10,1% 10,9% 9,2% 8,3% 8,0% 8,2% 11,0%
Afaceri, administrație şi drept 11,2% 7,8% 11,6% 12,0% 8,6% 9,7% 12,6% 11,0%
Științe naturale, matematică şi statistică 8,5% 10,5% 8,3% 8,4% 9,7% 7,8% 7,0% 7,7%
Tehnologiile informației şi comunicațiilor 2,6% 2,3% 2,0% 3,3% 1,9% 2,0% 3,1% 2,3%
Inginerie, prelucrare şi construcții 22,7% 18,5% 18,4% 17,7% 20,4% 15,5% 21,3% 18,6%
Agricultură, silvicultură, piscicultură şi 8,2% 5,9% 4,9% 5,4% 4,5% 4,9% 5,2% 5,2%
ştiințe veterinare
Sănătate şi asistență socială 19,4% 16,4% 18,8% 14,8% 17,1% 18,9% 15,4% 18,6%
Servicii 2,7% 4,5% 3,8% 4,3% 3,0% 8,8% 3,6% 3,8%
Sursa: Date calculate pe baza Caietelor statistice privind învățământul superior, INS, 2015-2023.
Figura 21. Evoluția ponderii absolvenților de doctorat și postdoctorat pe domenii
fundamentale de studii în perioada 2014-2022
100% 2.7% 4.5% 3.8% 4.3% 3.0% 3.6% 3.8%
8.8%
19.4% 16.4% 18.8% 14.8% 17.1% 15.4% 18.6%
18.9%
5.9% 5.4% 4.5% 5.2%
8.2% 4.9% 5.2%
4.9%
18.5% 17.7% 20.4% 21.3%
18.4% 18.6%
22.7% 15.5%
2.3% 2.0% 3.3% 1.9%
50% 8.4% 2.0% 3.1% 2.3%
2.6% 10.5% 8.3% 9.7% 7.8% 7.0% 7.7%
8.5% 7.8% 11.6% 12.0% 8.6% 9.7% 12.6% 11.0%
11.2% 10.1% 9.2% 8.3% 8.0% 8.2%
10.9% 11.0%
9.0%
22.5% 18.9% 23.2% 24.9% 22.5% 21.8% 20.2%
14.8%
0% 0.9% 1.4% 2.4% 1.7% 1.6% 1.9% 1.8% 1.6%
2014/2015 2015/2016 2016/2017 2017/2018 2018/2019 2019/2020 2020/2021 2021/2022
Servicii
Sănătate şi asistenţă socială
Agricultură, silvicultură, piscicultură şi ştiinţe veterinare
Inginerie, prelucrare şi construcţii
Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor
Știinţe naturale, matematică şi statistică
Afaceri, administraţie şi drept
Stiinţe sociale, jurnalism şi informaţii
46
Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
fdc070efe6b066d4a2bfe1e6813a6c56b425dc1c4d6d154d88d813f4cc8c94e1