Raportul anual al Consiliului Fiscal

prociclice şi de o disciplină fiscală pronunţată, în condițiile în care România are o experienţă istorică negativă în acest domeniu.

Dezavantajul noii reguli fiscale europene pentru România constă în faptul că spaţiul de manevră existent pentru a putea stimula economia în perioadele de recesiune va fi foarte redus. În România, limita de deficit structural de 0,7% din PIB va fi cel mai probabil atinsă înainte ca deficitul public efectiv să ajungă la 3% din PIB, fiind astfel semnificativ mai constrângător decât aplicarea criteriului de la Maastricht per se. Magnitudinea necesară a unui șoc negativ care să deplaseze deficitul bugetar de la MTO (atins în ipoteza unui output gap egal cu zero) la 3 % din PIB ar fi de 7,4% din PIB potențial –variații comparabile ale poziției ciclice a economiei au fost observate istoric doar în 1997 și 2009, ani caracterizați de contracții economice extreme.

Se poate demonstra şi teoretic şi empiric faptul că pe termen mediu şi lung (pe durata unui ciclu economic complet), deficitul efectiv mediu este egal cu deficitul structural mediu, iar media deficitului ciclic este 0. Prin asumarea unei ţinte de deficit structural maxim de 0,7% din PIB, România îşi asumă obligaţia ca deficitul bugetar efectiv, ca medie pe parcursul unui ciclu economic (şi media pe un orizont lung de timp), să fie de maxim 0,7% din PIB, ceea ce va însemna faţă de standardele istorice (3,8% din PIB media deficitului structural în perioada 1999- 2011) un deficit bugetar mult mai mic şi un spaţiu de “manevră" mult redus. Datorită unor stabilizatori automaţi relativ slabi (a se vedea graficul 38), România ar putea avea nevoie de posibilitatea aplicării unor stimuli fiscali discreţionari (deficit structural mai mare) mai puternici în perioade de recesiune pentru a ajuta economia să iasă mai repede din recesiune şi a o readuce la potenţial. Graficul 39 sugerează că dimensiunea stabilizatorilor automați este explicată în bună măsură de un efect de scală – respectiv de ponderea în PIB a veniturilor fiscale

(inclusiv contribuții sociale). Alți factori ce pot explica dimensiunea acestora sunt structura pe tipuri de taxe a veniturilor fiscale (veniturile din impozitul pe profit, de exemplu, prezintă de regulă o sensibilitate semnificativ mai ridicată în raport cu poziția ciclică a economiei), dar și gradul de progresivitate al impozitului pe venit.

Trebuie însă precizat că Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța (Compactul fiscal) este flexibil în această privință, în condițiile în care permite în mod explicit deviații temporare de la MTO atunci când economia se confruntă cu o contracție economică severă.

61