Raportul anual al Consiliului Fiscal

În ceea ce privește structura pe scadențe a titlurilor de stat nou emise, se remarcă preponderența finanțării pe termen scurt. Astfel, certificatele de trezorerie cu scadenţe de până la 1 an însumează 67% din valoarea împrumuturilor noi. Finanțarea pe termene mai lungi este relativ redusă, obligațiunile pe termen mai mare de 1 an cumulând 33% din valoarea împrumuturilor. Obligațiunile cu scadența de 5 și 10 ani însumează 5,8% și respectiv 4,7% din total, ponderi relativ reduse, dar în creștere față de perioada precedentă. De altfel, se poate observa o creștere a ponderii finanțării statului pe termene mai lungi, favorizată atât de randamentele în scădere, cât și de îmbunătățirea percepției de risc asociată României.

Structura pe valute relevă o majorare a ponderii aferentă împrumuturilor în monedă națională la 48,1% în 2011 de la 46,2% în 2010, în timp ce finanțările în euro au înregistrat o ușoară diminuare la 42,5% din total, față de 42,6% la finalul anului precedent.

Costul atragerii de resurse noi în monedă națională a cunoscut o evoluție pozitivă, randamentele titlurilor de stat coborând la aproximativ 6% la sfârșitul lui 2011, față de nivelul de 7% înregistrat cu un an în urmă și respectiv 10% în 2009, pe fondul atingerii țintelor fiscale, reducerii primei de risc și a unei lichidități excedentare în sistemul bancar.

Pentru a putea previziona evoluția datoriei publice în anii următori, dinamica acesteia ca procent în PIB poate fi descrisă de următoarea relaţie, derivată din constrângerea bugetară intertemporală.

unde este stocul datoriei publice în momentul t,      desemnează PIB-ul nominal la momentul
t,  – reprezintă deficitul primar al perioadei t,     - ajustările stoc-flux în perioada t, iar

unde - rata de creștere a PIB-ului real în perioada t ,    - rata dobânzii la momentul t, iar     -
inflaţia în perioada t.

În esență, relația ne arată faptul că ponderea datoriei publice în produsul intern brut la momentul t depinde de ponderea din perioada precedentă ajustată cu diferența dintre rata reală a dobânzii și creșterea economică, la care se adaugă deficitul primar al bugetului general consolidat exprimat ca procent din PIB. În condițiile unei rate de creștere economică superioară ratei reale a dobânzii la datoria publică, aceasta din urmă exprimată ca procent din PIB va avea o tendință de scădere chiar și în condițiile unui deficit primar egal cu 0. Prin urmare, este posibilă reducerea datoriei publice ca procent din PIB și în situația în care soldul deficitului bugetului general consolidat înregistrează un surplus primar inferior nivelului cheltuielilor cu

39