Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte ale Consiliului Fiscal

Raportul anual al Consiliului Fiscal

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte ale Consiliului Fiscal
Data preluării
26.09.2026 18:23
Dimensiunea materialului
2.696,6 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

În ceea ce priveşte România, rezervele de eficiență în ceea ce privește modalitatea de cheltuire a fondurilor publice alocate investițiilor sunt ridicate, iar Guvernul a inițiat în perioada 2013 - martie 2014 un proces de reformă privind managementul investițiilor publice61. În acest sens s-a semnat cu BM un contract de asistenţă-tehnică privind „Îmbunătăţirea managementului investiţiilor publice”, cu scopul îmbunătățirii procesului de pregătire, selecție şi prioritizare strategică a proiectelor de investiţii publice, care a fost finalizat în decembrie 2015, în cursul anului 2016 fiind implementate recomandările pentru îmbunătățirea procesului de selecţie a investiţiilor publice şi întărirea rolului Unităţii de evaluare a investițiilor publice în legislaţia aferentă (OUG nr. 88/201362, HG nr. 225/2014).

La nivelul anului 2016, se poate aprecia că au fost aduse îmbunătăţiri privind transparența în acest domeniu, lista cu prioritizarea proiectelor de investiţii aferentă legii bugetului de stat pe anul 2016, fiind făcută publică la începutul anului 2016 (22 februarie) pe site-ul MFP, la rubrica „Transparență în proiectele de investiții publice”. Lista cu proiectele de investiţii prioritare include informații legate de valoarea actualizată, stadiul fizic, stadiul valoric, data de finalizare și alocările bugetare pe anul 2016, conform legii bugetului de stat, pentru proiecte de investiţii în valoare de peste 100 de milioane de lei.

Consiliul fiscal pledează în favoarea aplicării ferme a cadrului legal privind managementul investițiilor publice și apreciază că s-au făcut unele progrese privind reforma managementului investițiilor publice, transparența privind procesul de prioritizare fiind încă la început, ca şi eficientizarea procesului de alocare şi cheltuire a banilor publici pentru realizarea investiţiilor publice prioritare. De altfel, aşa cum se evidenţiază şi în Raportul de ţară al CE pe anul 201663, rata investiţiilor publice este printre cele mai ridicate din UE în ultima decadă dar, în acelaşi timp, calitatea infrastructurii este printre cele mai scăzute, fiind marcată în continuare de deficiențe de gestionare, de schimbări de priorități și de dificultăți în ceea ce privește absorbția fondurilor UE. CE consideră că neaplicarea în mod sistematic a instrumentelor de evaluare a impactului reglementărilor, o slabă planificare strategică în domeniul investițiilor, întârzierile reformelor recente, precum și posibila reversare a reformelor sectorului administrativ constituie o frână

61 În conformitate cu cerinţele noului cadru legal, înainte de aprobarea bugetului, MFP este obligat să prezinte Guvernului lista proiectelor de investiţii publice semnificative prioritizate care urmează să fie finanţate prin bugetul de stat, acestea fiind selectate în funcţie de oportunitate, justificare economică şi socială, suportabilitate financiară, perioada rămasă până la finalizare, angajamentele asumate de România cu instituţiile financiare internaţionale. 62 Amendată în anul 2015 în vederea alinierii procesului de prioritizare a proiectelor semnificative cu calendarul bugetar. 63 https://ec.europa.eu/info/publications/2017-european-semester-country-reports_en

91

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

50ab5a13d361c5fbf1ef9b8f196774d9c2b9e964721c9a40bbbf22312b97b347