Document colectat · Rapoarte ale Consiliului Fiscal
Raportul anual al Consiliului fiscal
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte ale Consiliului Fiscal
- Data preluării
- 26.09.2026 18:23
- Dimensiunea materialului
- 2.209,0 KB
Conținutul documentului colectat
Secțiuni și tabele
distribuția extraordinară de dividende de către companiile de stat, aceasta reprezentând cel puțin 90% din profitul net al anului anterior la care s-a adăugat, la cererea acționarului majoritar, un supliment de circa 1,5 mld. lei din rezervele acumulate.
Deși trendul ascendent al sumelor primite de la UE pare să indice o accelerare a procesului de atragere de fonduri europene, indicatorul trebuie interpretat cu prudență. Astfel, din totalul de aproximativ 17 mld. lei al acestei categorii de venituri bugetare, doar circa 4,6 mld lei reprezintă fonduri structurale, diferența fiind constituită din fonduri europene alocate plăților pentru agricultură 35 (aproape 12 mld. lei) și din sume destinate prefinanțării proiectelor sectorului neguvernamental în cazul indisponibilității temporare a fondurilor europene, în baza art. 10 din OUG nr. 40/2015 (circa 0,4 mld. lei). Așa cum se precizează într-o serie de opinii ale Consiliului fiscal 36 , nivelul relevant al sumelor primite de la UE este reprezentat doar de acele fonduri structurale al căror beneficiar final este statul, sumele destinate agriculturii și prefinanțările acordate sectorului neguvernamental nefiind incluse în sectorul administrației publice. Mai mult, tranzitarea BGC de către sumele în cauză ridică probleme legate de comparabilitatea datelor cu execuțiile bugetare anterioare, precum și cu fluxurile istorice de fonduri europene.
Comparativ cu proiecția bugetară inițială, veniturile bugetare din anul 2017 au fost inferioare cu circa 2,5 mld. lei (aproximativ -1%), reprezentând o reducere cu aproape 0,3 pp din PIB, în principal ca urmare a unei performanțe sub estimări a atragerii de fonduri europene aferente noului exercițiu financiar (-0,59 pp din PIB) la care se adaugă neîndeplinirea nivelului planificat pentru veniturile fiscale (-0,18 pp din PIB). Aceste evoluții nefavorabile au fost parțial compensate de performanțele peste așteptări ale veniturilor nefiscale (+0,33 pp din PIB față de proiecția inițială, pe fondul suplimentării dividendelor acordate de companiile de stat din rezervele acumulate de acestea) și ale contribuțiilor sociale (+0,15 pp din PIB față de proiecția inițială, în contextul în care creșterea câștigurilor salariale brute a depășit nivelul prognozat de CNSP).
În cazul veniturilor fiscale, situarea încasărilor sub valorile planificate se datorează în principal impozitului pe profit (-0,23 pp din PIB față de proiecția inițială, pe fondul unei performanțe mult sub așteptări a acestui agregat bugetar) și taxei pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități (-0,06 pp din PIB față de proiecția inițială). Pe de altă parte, dintre componentele care au înregistrat o dinamică superioară nivelului planificat se pot
35 Sume acordate prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) și prin Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM). 36 Opinia Consiliului Fiscal cu privire la Legea bugetului de stat, Legea bugetului de asigurări sociale de stat pentru anul 2017 și la Strategia Fiscal – Bugetară 2017-2019 și Opinia Consiliului Fiscal cu privire la proiectul de rectificare a bugetului general consolidat pe anul 2017 și Raportul semestrial privind situația economică și bugetară, disponibile la www.consiliulfiscal.ro.
46
Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
2804998893d79c81049c335c6163ae738fc9900fd4db5223d3853340cd159eca