Document colectat · Rapoarte ale Consiliului Fiscal
Analiza performanței economico-financiare a companiilor de stat din România în anul 2017
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte ale Consiliului Fiscal
- Data preluării
- 26.09.2026 18:23
- Dimensiunea materialului
- 652,4 KB
Conținutul disponibil în colecție
Textul documentului
Analiza performanței economico-financiare a companiilor de
stat din România în anul 2017
Un risc potențial pe termen mediu la adresa sustenabilității fiscal-bugetare este reprezentat
de acumularea de pierderi şi de arierate în sectorul întreprinderilor şi companiilor în care
statul este acționar majoritar, deoarece, în cazul în care acestea nu vor reuși să își eficientizeze
activitatea, Guvernul va fi obligat în final să intervină cu resurse publice, ceea ce poate
conduce la o deteriorare a situației finanțelor publice, respectiv creșterea deficitului bugetar.
Raportul prezent analizează performanța economico-financiară a companiilor de stat din
România în anul 2017 pe baza situațiilor financiare anuale transmise de toate firmele către
Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
Analiza a fost realizată pe un La finalul anului 2017 1 , un număr de 1.795 de companii au
număr de 807 companii de raportat în situațiile financiare anuale că sunt societăți cu
stat, în scădere față de 916 capital integral sau majoritar de stat. În urma unei analize
companii în anul 2016, însă riguroase a formei de organizare, a obiectului de activitate și a
entitățile eliminate sunt structurii de deținere a capitalului social vărsat, s-a observat că
preponderent societăți cu numeroase societăți au consemnat în mod eronat apartenența
răspundere limitată de la sectorul companiilor de stat, marea majoritate a acestora
dimensiuni reduse. Astfel, (peste 600) declarând că sunt regii autonome. După ce s-a
este de așteptat ca procedat la corectarea acestor erori de raportare, numărul
rezultatele prezentului final al companiilor de stat incluse în analiză a fost de 807, în
studiu să fie comparabile cu scădere față de 916 companii în anul 2016. Cu toate acestea,
cele obținute în anii având în vedere că entitățile eliminate sunt preponderent
anteriori. societăți cu răspundere limitată de dimensiuni reduse, este de
așteptat ca rezultatele prezentului studiu să fie comparabile cu
cele obținute în anii anteriori.
Totodată, pentru a reflecta Totodată, pentru ca analiza să reflecte în mod corect
cu acuratețe cât mai mare performanța economico-financiară a companiilor de stat din
performanța economico- România, s-a procedat la eliminarea a două societăți din
financiară a companiilor de eșantionul considerat pentru anul 2017: Societatea de
stat din România, eșantionul Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), respectiv
de firme analizate a fost Societatea Română de Televiziune (SRT). Aceste entități
ajustat pentru a elimina distorsionează în mod semnificativ analiza profitabilității
influența factorilor companiilor de stat întrucât SAPE a încasat în aprilie 2017 suma
conjuncturali. de 401,2 milioane euro de la grupul Enel2, iar SRT a beneficiat
1
Conform datelor transmise de MFP la data de 3 august 2018. Astfel, analiza nu include societățile care
nu transmiseseră până la data respectivă situațiile financiare aferente anului 2017.
2
Ca urmare a sentinței din februarie 2017 a Curții Internaționale de Arbitraj de la Paris.
1
de o creștere substanțială a subvenției acordate de statul
român (de la 95 mil. lei în 2016, la 946 mil. lei în 2017) pe fondul
eliminării taxei radio-TV, dar și în scopul rambursării datoriilor
istorice ale televiziunii publice. Conform bugetului aprobat
pentru anul 2018 și a estimărilor pentru orizontul 2019 – 2021,
creșterea subvenției acordate SRT a fost una temporară,
urmând ca aceasta să se stabilizeze în jurul valorii de 440 mil.
lei. Astfel, întrucât profiturile nete obținute de cele două
societăți sunt rezultatul unor factori conjuncturali (fără a
exprima o îmbunătățire efectivă a performanței) care au
condus la o creștere artificială a profitului net total al
companiilor de stat cu aproape 2,4 mld. lei, se justifică
eliminarea celor două companii din analiza realizată la nivelul
anului 2017.
O situație asemănătoare a fost înregistrată și în anul 2015 când
Oltchim S.A. a obținut un profit scriptic de peste 2,3 mld. lei
(reprezentând aproape 48% din profitul total al companiilor de
stat) ca urmare a ștergerii unei părți însemnate a datoriilor. Și
în acest caz, s-a procedat la eliminarea profitului obținut de
Oltchim din analiza realizată la nivelul anului 2015.
Veniturile totale ale Pe fondul creșterii economice susținute din anul 2017,
companiilor de stat s-au veniturile totale3 ale companiilor de stat incluse în analiză s-au
majorat cu aproximativ majorat cu circa 3,8 mld. lei (+8,3%) de la 46,6 mld. lei în anul
8,3%, iar cele ale 2016, la 50,4 mld. lei în anul 2017. Această evoluție ascendentă
companiilor private au a fost susținută de creșterea cu aproximativ 4 mld. lei (+8,8%)
înregistrat un avans de 7,9%. a cifrei de afaceri totale a companiilor din eșantionul analizat.
Evoluții pozitive s-au O evoluție asemănătoare a fost înregistrată și pe ansamblul
consemnat și în cazul cifrei societăților din sectorul privat care au consemnat un avans de
de afaceri și a valorii 7,9% în cazul veniturilor totale, respectiv de 7,7% în cazul cifrei
adăugate brute, companiile de afaceri. Tendințe pozitive s-au manifestat și la nivelul valorii
de stat reușind să își mențină adăugate brute (+10,3% companii de stat; +7,4% companii
sau chiar să își amelioreze private). Astfel, pe fondul unor evoluții similare sau chiar
contribuția la activitatea superioare sectorului privat, companiile de stat și-au
economică. îmbunătățit ușor contribuția la activitatea economică din
România (3,68% din totalul veniturilor, respectiv 9,36% din
totalul valorii adăugate brute).
3
Veniturile totale sunt reprezentate de soldul intermediar de gestiune producția exercițiului, calculată
ca sumă între producția vândută, producția stocată și veniturile din producția de imobilizări.
2
Productivitatea muncii în Numărul de salariați din companiile de stat a continuat evoluția
companiile de stat a avut o descrescătoare consemnată începând cu anul 2011, ajungând
evoluție în general la aproximativ 273 mii persoane la finalul anului 2017 (- 8 mii
ascendentă, iar în anul 2017 persoane, reprezentând o scădere de circa 3% față de anul
a crescut cu 8,7% față de anterior), în condițiile în care valoarea adăugată brută a avut o
anul anterior. Trebuie traiectorie preponderent crescătoare pe parcursul aceluiași
menționat că această interval de timp. În termeni reali4, valoarea adăugată brută s-a
traiectorie pozitivă se apreciat cu 5,5% față de anul 2016 însă nivelul său rămâne cu
datorează preponderent 2,1% mai mic decât cel consemnat în anul 2008 (nivelul maxim
reducerii numărului de al perioadei analizate). În aceste condiții, productivitatea
angajați din sectorul public. muncii în companiile de stat a crescut cu 8,7% în anul 2017,
atingând valoarea maximă pentru intervalul de timp considerat
și, totodată, fiind cu aproape 40% mai mare decât cea din 2008,
preponderent pe seama reducerii semnificative a numărului de
angajați (cu circa 117 mii persoane).
Pe fondul ritmului ridicat de În ceea ce privește profitabilitatea companiilor de stat,
creștere economică din anul apreciată prin prisma profitului net total obținut, aceasta se
2017, profitul net total situează în anul 2017 la un nivel de 4.818 mil. lei (+ 1,7 mld. lei
obținut de companiile de față de anul precedent) și reprezintă nivelul maxim înregistrat
stat și-a menținut evoluția în perioada post-criză. Este de remarcat că acest rezultat este
ascendentă, înregistrând obținut în condițiile eliminării profiturilor obținute de SAPE și
nivelul maxim al perioadei SRT care ar fi adăugat un surplus de aproape 2,4 mld. lei. Astfel,
post-criză. se poate aprecia că profitabilitatea companiilor de stat la nivel
agregat a cunoscut o îmbunătățire semnificativă în 2017
(continuând tendința din ultimii ani), această evoluție fiind
înregistrată în contextul celui mai înalt ritm de creștere
economică a României din perioada post-criză.
Analiza realizată la nivelul Analiza referitoare la profitabilitatea companiilor de stat poate
fiecărui an a evidențiat fi extinsă prin evidențierea separată a celor mai performante 5
faptul că un număr redus de companii din perspectiva profitului net obținut (Top 5 –
companii cu profituri prezentat în Tabelul 2). Astfel, societățile incluse în Top 5 au
însemnate influențează în înregistrat profituri importante pe parcursul ultimilor 6 ani,
mod semnificativ rezultatele acestea crescând aproape în fiecare an de la 2.010 mil. lei în
agregate ale companiilor din anul 2012, la 4.438 mil. lei în anul 2017 (+22,6% față de anul
sectorul public. În acest precedent). În cadrul Top 5 se remarcă rezultatele înregistrate
context, pentru a evidenția de companiile S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., S.N.G.N. Romgaz
mai riguros evoluția
4
Indicele de preț utilizat pentru exprimarea valorilor în prețuri constante este deflatorul PIB având ca
an de bază 2010.
3
performanței financiare de S.A. și S.N.T.G.N. Transgaz S.A. Mediaș care se regăsesc în top
ansamblu a companiilor de pe parcursul ultimilor 5 ani (2013-2017).
stat, prezentul studiu va
Eliminând influența companiilor din Top 5, se observă că restul
considera separat atât
societăților de stat au înregistrat pierderi nete la nivel agregat
valorile agregate, cât și cele
pe parcursul perioadei analizate, singura excepție fiind
obținute prin excluderea
reprezentată de anul 2017 când se trece pentru prima dată în
celor mai profitabile cinci
teritoriu pozitiv. Cu toate acestea, comparând profitul net
companii - Top 5.
global al companiilor de stat exclusiv Top 5 (380 mil. lei) cu cel
al companiilor din Top 5 (4.438 mil. lei), se constată că un
număr redus de companii cu profituri însemnate își pune
amprenta în mod semnificativ asupra analizei agregate a
companiilor din sectorul public. În acest context, pentru a
evidenția mai riguros evoluția performanței financiare a
întregului sector al companiilor de stat, în analiza de față vor fi
prezentați indicatorii specifici, atât la nivel agregat, cât și
eliminând influența Top 5.
Evoluția principalilor indicatori economico-financiari ai
companiilor de stat din România este prezentată în Tabelul 1.
4
ff
Tabelul 1: Evoluția principalilor indicatori economico-financiari ai companiilor din România, exclusiv sectorul financiar
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
companii de stat 718 774 791 1.048 1.006 1.151 1.155 1.143 916 807
Număr companii total companii exclusiv sectorul financiar 663.860 602.190 613.080 644.379 630.066 657.500 643.644 647.872 677.843 692.966
pondere companii de stat în total 0,11% 0,13% 0,13% 0,16% 0,16% 0,18% 0,18% 0,18% 0,14% 0,12%
companii de stat 56.660 50.756 55.022 58.511 49.853 51.208 44.487 48.578 46.586 50.432
Venituri totale,
total companii exclusiv sectorul financiar 977.619 845.396 920.600 1.056.190 1.072.777 1.101.386 1.113.445 1.186.900 1.269.290 1.369.313
mil. lei
pondere companii de stat în total 5,80% 6,00% 5,98% 5,54% 4,65% 4,65% 4,00% 4,09% 3,67% 3,68%
Valoare adăugată companii de stat 21.744 20.454 22.881 24.202 22.339 25.131 25.220 26.687 26.143 28.845
brută, total companii exclusiv sectorul financiar 203.875 189.633 195.849 196.151 197.392 233.734 255.957 260.530 286.190 308.113
mil. lei pondere companii de stat în total 10,67% 10,79% 11,68% 12,34% 11,32% 10,75% 9,85% 10,24% 9,13% 9,36%
Valoare adăugată
brută în termeni reali,
companii de stat 23.406 21.177 22.881 23.268 20.527 22.399 22.093 22.784 21.726 22.912
mil. lei (prețuri
constante 2010)
companii de stat 390 364 364 343 327 321 297 291 281 273
Număr salariați,
total companii exclusiv sectorul financiar 4.618 4.019 3.962 4.040 3.898 4.016 3.882 3.959 4.078 4.055
mii persoane
pondere companii de stat în total 8,44% 9,05% 9,19% 8,49% 8,40% 8,00% 7,64% 7,36% 6,89% 6,73%
Productivitatea
muncii, mil. lei/1.000
companii de stat 60,07 58,22 62,83 67,84 62,72 69,73 74,44 78,19 77,30 84,00
salariați (prețuri
constante 2010)
companii de stat (1.996) (3.443) (2.900) 436 (1.425) 938 2.401 1.200 3.108 4.818
Profit net, companii de stat. exclusiv cele mai
(4.210) (4.573) (4.508) (2.926) (3.436) (1.787) (1.323) (2.034) (513) 380
mil. lei performante 5 comp.
companii private 13.540 11.399 18.736 1.389 6.872 12.678 17.020 31.088 48.251 63.150
companii de stat 17.294 34.405 28.012 26.251 25.363 26.217 24.370 21.226 23.232 21.599
Arierate,
companii private 53.127 62.406 69.193 88.882 91.536 99.052 93.508 94.875 89.390 73.758
mil. lei
pondere companii de stat în total 24,56% 35,54% 28,82% 22,80% 21,70% 20,93% 20,67% 18,28% 20,63% 22,65%
Arierate,
companii de stat 3,21% 6,54% 5,29% 4,67% 4,26% 4,13% 3,64% 2,98% 3,03% 2,52%
% din PIB
Arierate,
companii de stat 31,08% 68,90% 51,96% 45,62% 51,61% 52,10% 55,65% 44,60% 50,71% 43,32%
% din cifra de afaceri
Sursa: MFP, pe baza situațiilor financiare transmise de către agenții economici din sectorul nefinanciar
5
Tabelul 2: Top 5 profit net al companiilor de stat
Top 5 profit net în 2017 Top 5 profit net în 2016 Top 5 profit net în 2015
Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
22bf52b1ed2971e9b98cc4cddbc0c890528727c1c0f38d3df770bacbdd8ed8dc