Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Documentul de referință al rețelei feroviare 2026

Documentul de referință al Rețelei CFR 2026

Instituția sau publicația sursă
Documentul de referință al rețelei feroviare 2026
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
2.803,0 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

          Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” S.A.                                                       România
                                                                                          5.2.3        Garanții financiare

Pentru a garanta îndeplinirea obligațiilor financiare ale OTF față de CFR, CFR solicită constituirea de către OTF/solicitanți a unei garanții financiare în condițiile prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 2015/10 al Comisiei Europene din 06 ianuarie 2015 privind criteriile aplicabile solicitanților de capacități de infrastructură feroviară. Garanția financiară este solicitată de CFR în condițiile în care o firmă specializată de evaluare a ratingului de credit indică dificultăți ale OTF în efectuarea plăților de către OTF. CFR a contractat serviciul de evaluare a ratingului de credit cu o firmă specializată de evaluare a riscului, care acordă un scor (punctaj) de evaluare pe o scală între 0 (risc extrem de crescut) și 10 (risc extrem de scăzut). Pragul stabilit de CFR pentru constituirea garanțiilor financiare pentru contractele cu începere de la 09.12.2018 îl reprezintă nivelul scorului de rating de credit sub valoarea 4 (risc peste nivelul mediu). OTF al căror scor de rating de credit, stabilit de către firma de evaluare este sub acest prag, trebuie să

constituie o garanție care să acopere valoarea previzionată a TUI pentru cel puțin două luni de trafic. Această prevedere se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor OTF a căror evaluare se situează sub pragul stabilit. Detalii privind garanția se găsesc în capitolul 5 din contractul de acces standard (Anexa 14 la DRR).

5.3       Pachetul minim de acces și tariful de utilizare a infrastructurii (TUI)
                                                                 5.3.1   Servicii pentru pachetul minim de acces
Pachetul minim de acces reprezintă prestațiile furnizate de CFR pentru a permite cel puțin tranzitul unui
tren pe rețea, fără servicii de manevră sau (re)alimentare.
In conformitate cu prevederile Legii 202/2016, CFR furnizează oricărui solicitant/OTF, în mod
nediscriminatoriu, în funcție de disponibilitatea infrastructurii feroviare, pachetul minim de acces, care
curprinde:
a) Tratarea cererilor pentru acordarea de capacități de infrastructură feroviară;
      Reprezintă activitatea de analizare a cererilor de capacitate a solicitanților pentru circulația trenurilor
      între doua stații ale rețelei feroviare, în principiu pe perioada de valabilitate a unui mers de tren, în
      funcție de capacitatea și caracteristicile rutei solicitate. Aceasta include determinarea timpilor de mers,
      elaborarea și asamblarea traselor pentru proiectarea graficului de circulație al trenurilor precum și
      alocarea traselor. Aceasta include și elaborarea de trase suplimentare și programarea trenurilor de

marfă. Pentru trenuri special comandate și pentru cele cu circulație ocazională această prestație este tarifată separat. b) Dreptul de utilizare a capacităților de infrastructură acordate; Reprezintă dreptul de utilizare a capacităților de infrastructură acordate, conform prevederilor Anexei II, pct. 1 lit. b) la Legea 202/2016. c) Utilizarea infrastructurii feroviare, inclusiv a macazurilor și a joncțiunilor; Reprezintă utilizarea propriu-zisă a infrastructurii feroviare a trenurilor OTF conform traselor alocate și/sau a programului de circulație. d) Conducerea traficului feroviar, inclusiv semnalizarea, reglementarea, activitatea de dispecerat precum și comunicarea și furnizarea de informații privind circulația trenurilor;

Documentul de Referinţă                Versiune: 15.1.8                  Capitol: Servicii și tarife             A Pagina
al Reţelei CFR - 2026                  Actualizare: 24.07.2026                                                 67 din 101

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

aebb60a5916ff67ed61acb73aa9f93f27193fd5246cac220672b618a31272a74