Programe de guvernare
EDITORIAL-0106

Reforma fiscală structurală nu mai poate fi amânată și înlocuită cu măsuri cârpite care nu rezolvă problema de fond:

Documentul original

Pagina 11 ↗

Reforma fiscală structurală nu mai poate fi amânată și înlocuită cu măsuri cârpite care nu rezolvă problema de fond: creșterea veniturilor la buget. Dacă România ar colecta la buget cât colectează țările vecine, guvernul s-ar încadra în țintele de deficit bugetar și ar avea destui bani să reducă decalajele din educație, sănătate, cercetare și infrastructură. În prezent, România colectează veniturile la un nivel catastrofic, 26% din PIB în anii recenți, față de o medie de 35-36% în țările intrate în UE odată cu noi și de peste 40% media în UE. ANAF colectează doar o cincime din profitul companiilor. De aceea, este necesară crearea unui corp profesional de elită la nivel ANAF pentru a contracara evaziunea fiscală a companiilor prin prețuri de transfer și prin entități offshore. Noi credem că este nevoie de o reformă fiscală de fond aplicată, după o dezbatere obligatorie cât mai largă cu cetățenii, aceștia fiind cei care asigură în fapt, prin contribuții sociale, impozit pe salariu și plățile indirecte legate de accize și TVA, aproape 75% din veniturile bugetare. Acest mod de colectare-impozitare favorizează în mod dezechilibrat deținătorii de capital și proprietăți și împovărează cetățeanul de rând.

  1. Original