Programe de guvernare

6. STATUL - RESPONSABIL PENTRU JUSTIȚIA ÎNTRE GENERAȚII

EDITORIAL-0063

Readucerea statului sub controlul democratic al cetățenilor din toate generațiile este o prioritate pentru Partidul Verde (Verzii). Justiția inter-generațională presupune grija statului și a comunităților în primul rând pentru moștenirea pe care generația adultă o lasă generațiilor care vin. Datoriile financiare sunt fără precedent, datoria ecologică crește an de an, datoriile de ordin etic sunt departe de a fi achitate. Instituțiile actuale nu au facilitat nici o discuție aplicată despre justiția inter-generațională în spațiile de decizie publică.

Cod editorial
Original
EDITORIAL-0075

Totodată, reconstrucția spiritului comunitar, eliminarea rupturilor din societate, construirea unor comunități locale și profesionale vii, un nou dialog social între cei cu resurse și cei fără, în spiritul acordării reciproce a prețuirii din perspectiva demnității umane, recuperarea demnității umane care să se afle în centrul politicilor economice și sociale, reconstrucția cetățeniei în cel mai profund și progresist spirit european – toate acestea sunt obiective verzi și ni le asumăm ca atare.

Cod editorial
Original