Programe de guvernare

6. STATUL RESPONSABIL PENTRU JUSTITIA ÎNTRE GENERAȚII

EDITORIAL-0024

Capitalul social este grav afectat. Polarizare socială, tot mai accentuată, izolare a bogaților de societate, cei mai mulți salariați săraci din Europa, cei mai săraci săraci din Europa, rupturi în societate create de conflicte politice interne nesfârșite, ostilizarea legăturilor între oameni. Cei mai mulți dintre români (63%) au frică unul de celălalt, suspicionând că ar vrea să-i facă rău. Depopularea și decetățenizarea României sunt procese înscrise cert pe un trend ascendent. O parte a populației active plecată din țară, o parte a populației retrasă din societate.

Cod editorial
Original
EDITORIAL-0030

Totodată reconstrucția spiritului comunitar, eliminarea rupturilor din societate, comunități locale și profesionale vii, un nou dialog social între cei cu resurse și cei fără în spiritul acordării reciproce a prețuirii din perspectiva demnității umane, recuperarea demnității umane în centrul politicilor economice și sociale, reconstrucția cetățeniei în cel mai profund și progresist spirit european sunt obiective verzi și le asumăm ca atare;

Cod editorial
Original
EDITORIAL-0031

Alegerile greșite din trecut – de la lipsa de transparență a utilizării banilor publici la divizarea socială până la desecări, defrișări, poluarea cu plastic, arderile ilegale, ritmul lent al colectării selective și al decarbonării economiei – nu trebuie să ne dicteze acțiunile din prezent și, în niciun caz, nu trebuie să ne decidă viitorul. Resursele naturale sunt finite și în țara noastră, dar posibilitățile noastre umane nu sunt, iar deciziile politice pot afirma în practică acest lucru.

Cod editorial
Original