4. Societate, combaterea discriminării și drepturile civile

Scopul bunei guvernări este să permită și să încurajeze creșterea nivelului de trai și a calității vieții, motiv pentru care politicile sociale din România trebuie să reprezinte investiții în oameni. Toate intervențiile statului ca organism care oferă protecție socială trebuie să urmărească scoaterea cetățenilor din zona de vulnerabilitate, către o viață activă și independentă, prin autosustenabilitate pe piața muncii. Măsurile sociale trebuie să faciliteze independența și împlinirea personală, în funcție de caracteristicile fiecărui grup social, vulnerabil sau nu. SENS a identificat mai multe categorii de persoane care sunt supuse în mod regulat riscurilor de discriminare și care ar putea avea nevoie de politici de protecție socială, cu recunoașterea faptului că multe persoane ar putea fi afectate de fenomenul de intersecționalitate, anume încadrarea în mai multe dintre următoarele categorii: vârstnicii, comunitatea LGBTQIA+, prescurtată mai departe queer, persoanele cu impedimente fizice sau psihice, cei încadrați prin diagnostic la neurodiversitate, persoanele fără adăpost sau încarcerate, minoritățile etnice, în special populația romă, imigranții, refugiații, respectiv solicitanții de azil. Categoria cea mai vulnerabilă este cea a persoanelor fără adăpost, din cauza insecurității locative și a lipsei documentelor necesare pentru a beneficia de tratament medical. Aceștia se confruntă cu probleme grave de sănătate fizică și mintală, în absența unui sistem de suport care să ofere îngrijire preventivă și tratament continuu. Condițiile de viață precare duc la agravarea bolilor cronice și o mortalitate ridicată. În plus, frecvența mare a persoanelor fără adăpost într-o localitate poate contribui și la creșterea criminalității. Vârstnicii din România reprezintă de asemenea o categorie extrem de vulnerabilă, în special în mediul rural. Vârstnicii dispun adesea de pensii insuficient de mari, în special femeile ca urmare a întreruperilor pentru îngrijirea familiei în cariera profesională. Accesul la servicii de sănătate adecvate este limitat, mai ales în zonele rurale, iar majoritatea se confruntă cu marginalizare și discriminare pe piața muncii și în societate. Izolarea socială, lipsa sprijinului adecvat pentru îngrijirea la domiciliu și riscul ridicat de abuzuri sunt alte probleme cu care vârstnicii se confruntă. Aceste dificultăți subliniază nevoia urgentă de reforme pentru a asigura o bătrânețe demnă, sprijinită de o rețea solidă de suport social și medical. Dintre minoritățile etnice, comunitatea cea mai vulnerabilă este de departe comunitatea romă. Mulți membri se confruntă cu discriminare, cu acces limitat la educație, servicii de sănătate sau posturi decente. În plus, în multe situații, membrii comunității nu beneficiază nici măcar de infrastructura de bază, cum ar fi o locuință propice, apă potabilă și canalizare. Problemele complexe ale comunității rome necesită o abordare integrală, consecventă și bine finanțată pe termen lung. În principal din cauza unor bariere culturale precum și a portretizării nefavorabile în mass-media, comunitatea queer se confruntă cu discriminare sistemică, cele mai grave situații fiind nerecunoașterea căsătoriei, imposibilitatea adopției și dificultatea în recunoașterea identității de gen fără intervenții medicale obligatorii. Prejudecățile persistente afectează inclusiv accesul la servicii de sănătate, unde educația și sensibilizarea personalului sunt insuficiente, dar poate să contribuie și la o nesiguranță pe piața muncii. În plus, lipsa campaniilor naționale pentru combaterea stigmatizării și vidul legislativ în ceea ce înseamnă protecția identității de gen în cazurile de crime de ură contribuie puternic la marginalizarea și vulnerabilitatea comunității. Persoanele cu impedimente fizice, cunoscute și ca dizabilități, întâmpină adesea dificultăți majore în accesarea serviciilor medicale, în participarea în societate și la angajare, în general din cauza stigmei, a infrastructurii inaccesibile și a lipsei personalului calificat pentru a gestiona nevoile lor specifice. În multe cazuri, accesul la tratamente adecvate este limitat, iar asistența psihologică și socială este insuficientă. Toate aceste limitări duc adeseori la o calitate scăzută a vieții pentru persoanele afectate și la excluziune. Neurodiversitatea, incluzând persoanele diagnosticate cu autism, deficit de atenție și hiperactivitate, dislexie sau alte condiții similare, se confruntă cu provocări specifice în accesarea serviciilor de sănătate și educație, cu efecte asupra calității vieții și nivelului de trai. Sistemul medical și educațional din România este adesea nepregătit să răspundă nevoilor lor, iar lipsa de adaptări și suport personalizat poate duce la marginalizarea lor socială. Este necesară crearea unui cadru care să sprijine neurodiversitatea, prin programe specializate de diagnosticare timpurie, asistență continuă și integrarea persoanelor neurodivergente în societate, prin educație și locuri de muncă adaptate. Persoanele încarcerate reprezintă un alt grup vulnerabil, adesea neglijat în ceea ce privește accesul la servicii medicale și la sprijin pentru reintegrare. Condițiile din închisori sunt precare, iar accesul la tratamente medicale adecvate și la îngrijiri preventive este insuficient. Stigmatizarea acestor persoane și lipsa resurselor contribuie la o stare generală de sănătate precară în rândul populației carcerale. Lipsa sprijinului psihologic și de reintegrare în societate după eliberare crește riscul de recidivă și îi condamnă adesea pe cei afectați la izolare și sărăcie. Imigranții, refugiații și solicitanții de azil se confruntă cu bariere lingvistice, culturale și birocratice care limitează accesul lor la serviciile publice. În plus, aceștia adesea au nevoie de îngrijiri psihologice, având în vedere traumele prin care au trecut în țările de origine sau pe parcursul migrației, însă accesul la astfel de servicii este limitat.