2. Sănătate universală, accesibilă și de calitate

Dreptul la sănătate este un drept universal, garantat prin Constituție. Din păcate însă, România este statul membru al Uniunii Europene cu cele mai mici cheltuieli pe cap de locuitor în domeniul sănătății. Scopul sistemului de sănătate este acela de a preveni, trata și alina suferințele pacienților rezultând în creșterea calității vieții și a productivității individului. Singurul mod echitabil pentru a garanta dreptul la sănătate este prin asigurarea publică și decontul serviciilor medicale (inclusiv reproductive, dentare și psihologice) ale pacientului la furnizorii de servicii de sănătate publici sau privați, într-o rețea dimensionată în acord cu nevoile de servicii medicale. Dimensionarea corectă a sistemului de sănătate poate fi realizată doar prin evaluarea predictivă a nevoilor pentru servicii de sănătate. Saturarea spitalelor județene, capăt de linie în traseul pacientului de la medici de familie sau spitale mai mici, indică o nevoie mai ridicată de servicii medicale față de ofertă. În prezent, mulți români, în special cei din zonele rurale, nu au acces rapid la servicii medicale, fapt care duce la aglomerarea serviciilor de urgență. În plus, din cauza educației sanitare precare, mulți români nu își supraveghează sănătatea, fiind diagnosticați în stadii avansate de boală, își supraevaluează simptomele sau nu merg întâi la medicul de familie, încărcând și în aceste cazuri și mai mult serviciile de urgență. Modul actual prin care CNAS stabilește cuantumul deconturilor rezultă în discrepanțe majore între servicii medicale care au costuri similare. Între timp, spitalele private privatizează profitul și socializează pierderile, în cazul unor complicații transferând pacienții la spitalele de stat. Aceste două situații pun presiune pe bugetele spitalelor mari, adeseori insuficiente pentru a plăti personalul și a avea stocurile necesare de aparatură, consumabile și medicamente, ceea ce reduce calitatea actului medical. O altă problemă este cea a neîncrederii pacienților față de medici, situație creată pe de-o parte din cauza cazurilor reale și abuzive de condiționare a actului medical și pe de alta de mediatizarea excesivă a acestora, care se răsfrânge și asupra medicilor de bună credință. Din păcate, portretizarea negativă a meseriei în presă este și unul din motivele pentru care mulți medici tineri aleg să părăsească România și să plece în alte țări, unde primesc respectul cuvenit. Un factor în plus care contribuie la neîncrederea pacienților în medici este faptul că întâlnirea dintre cele două părți este caracterizată de un diferențial de înțelegere al contextului sănătății proprii. Atunci când apelează la serviciile de sănătate, pacientul este vulnerabil, uneori în suferință, iar lipsa comunicării empatice poate crea percepția unui abuz. Personalul medical și auxiliar trebuie să ia în calcul impactul pe care factorii sociali îi pot avea asupra comportamentului și nevoilor de servicii medicale ale pacienților. Reconstruirea relației medic-pacient este prerogativa corpului profesional medical căruia trebuie sa i se ofere suportul legal necesar. Prioritară trebuie să fie și o strategie de păstrare a personalului medical calificat în țară. Salarizarea din mediul public este încă sub nivelul mediului privat și mult sub cel european, spitalele nu sunt întotdeauna dotate corespunzător, iar procesul de angajare pe un post public poate să fie greoi sau chiar, în unele cazuri, condiționat abuziv. Din toate aceste motive, asistăm la un fenomen de amploare de emigrare a tinerilor specialiști, fenomen pe care trebuie să depunem toate eforturile să îl stopăm. O parte din soluțiile pentru aceste probleme constă în dinamizarea procesului de recrutare, liberalizarea accesului la informații despre deficite de personal și concursuri corecte pe posturi. O nevoie aparte o reprezintă dezvoltarea infrastructurii pentru sprijinul persoanelor cu dependențe de orice fel, inclusiv de substanțe psihoactive, și formarea cadrelor medicale specializate pentru a trata problematica complexă și de durată a dependențelor. SENS își dorește un sistem de sănătate de calitate, universal accesibil și finanțat în mod adecvat, care pune accentul pe relația bazată pe respect reciproc dintre pacient și medic.