5. Locuințele – starea de bine începe acasă

Accesul la o locuință adecvată este un drept fundamental al omului, esențial pentru asigurarea egalității de șanse și a bunăstării fiecărui cetățean, dar care, din păcate, este însă inaccesibil încă pentru o parte semnificativă a populației. Locuința nu este doar un adăpost împotriva intemperiilor, ci un spațiu vital pentru dezvoltarea emoțională și intelectuală a oamenilor, un loc în care fiecare individ își poate manifesta potențialul. România are una dintre cele mai ridicate rate de privare locativă din Uniunea Europeană, în special în gospodăriile cu venituri mici și grupurile vulnerabile. În multe cazuri, cei afectați trăiesc fără acces la utilități de bază sau infrastructură adecvată, în locuințe precare, supraaglomerate, în situație de sărăcie energetică, ceea ce creează riscuri de sănătate și perpetuează excluziunea socială. Pe măsură ce locuințele au devenit pentru mulți active și obiecte de speculă, prețurile locuințelor din marile orașe au crescut constant în ultimii ani, devenind de multe ori nesustenabile în raport cu veniturile medii ale populației. Insuficiența locuințelor accesibile îi împinge pe cei cu venituri mici să locuiască în condiții nesigure sau să aloce o cotă disproporționată a veniturilor pentru locuință. În paralel, slaba reglementare a pieței imobiliare contribuie la agravarea situației, în timp ce autoritățile nu reușesc să implementeze politici adecvate pentru a răspunde acestei probleme. Piața chiriilor este la rândul său o sursă de inegalitate și vulnerabilitate. Mulți chiriași nu beneficiază de contracte legale, fiind expuși abuzurilor din partea proprietarilor. Această practică, întâlnită frecvent în orașele mari, contribuie la insecuritatea locativă, afectând în special tinerii și persoanele cu venituri mici. Lipsa unei reglementări stricte și a unui cadru legal clar duce la imposibilitatea chiriașilor de a își exercita drepturile și de a își asigura stabilitatea locativă pe termen lung. O altă problemă semnificativă este lipsa locuințelor sociale, care a fost neglijată sistematic în ultimele decenii. Privatizarea masivă a fondului locativ public, fără o politică de înlocuire a acestuia, a lăsat o mare parte din populație fără opțiuni accesibile pentru locuințe. Statul român nu a reușit să construiască un număr adecvat de locuințe sociale pentru a satisface cererea tot mai mare, iar costurile ridicate ale locuințelor în orașele mari agravează criza. Studenții sunt și ei afectați de deficitul locurilor de cazare, în special în marile centre universitare. Lipsa implicării autorităților centrale în dezvoltarea infrastructurii de cazare pentru studenți obligă tinerii să se bazeze pe piața chiriilor, deseori nesigură și inaccesibilă, ceea ce contribuie la abandon universitar și la creșterea inegalităților. Aceste probleme afectează semnificativ calitatea vieții cetățenilor și necesită soluții dedicate pentru a asigura un acces echitabil la locuințe adecvate și sigure, care să sprijine dezvoltarea socială, economică și emoțională a tuturor românilor. În mediul urban, programul „Prima Casă” nu acoperă cererea actuală, îngreunând și mai mult accesul tinerilor la prima locuință. Creșterea prețurilor imobiliare depășește puterea de cumpărare, iar opțiunile pentru locuințe alternative, cum ar fi cele cu spații comune, lipsesc. În plus, vârstnicii nu își permit locuințe adaptate nevoilor lor, ceea ce îi izolează în spații inadecvate. Gospodăriile vulnerabile, în special cele din zonele rurale, se caracterizează prin locuințe neizolate termic, fără acces la apă, canalizare sau electricitate. Locuințele se degradează, iar familiile nu dispun de resurse pentru reparații urgente. Aceste gospodării sunt adesea expuse riscului de evacuări forțate, fără acces la sprijin juridic și financiar. Căminele pentru vârstnici funcționează adesea sub standardele minime, din cauza lipsei de finanțare și a personalului calificat. Deficitul de cămine moderne face ca mulți vârstnici să nu aibă acces la îngrijire adecvată, cei cu venituri mici fiind marginalizați. În același timp, familiile care doresc să îngrijească vârstnici la domiciliu nu primesc la ora actuală compensații financiare sau sprijinul necesar.