13. Învățământul universitar
Cu toate că la ora actuală în România funcționează aproape 100 de universități, dintre care mai bine de jumătate sunt de stat, suntem pe ultimul loc în UE la numărul de tineri absolvenți de învățământ superior și mult sub media europeană. Ne confruntăm cu această situație dintr-o serie de motive care afectează accesibilitatea, echitatea și calitatea studiilor. În primul rând, din cauza costurilor ridicate pentru cazare, masă și taxe nejustificate, mediul universitar le este inaccesibil tinerilor din medii defavorizate. Sistemul de burse sociale și de performanță este insuficient dezvoltat, iar sprijinul financiar pentru studenții vulnerabili este de multe ori inadecvat, ceea ce duce la abandon universitar. De asemenea, nefiind susținuți financiar în mod corespunzător, aceștia trebuie adeseori să se angajeze în alte domenii decât cel de studiu ca să se poată întreține și să își continue educația, ceea ce din nou poate duce la surmenaj și abandon universitar. Infrastructura universitară este adesea învechită, cu sedii, unități și campusuri care nu răspund întotdeauna nevoilor de bază ale studenților și care nu oferă servicii integrate precum cele de sănătate mintală sau de consiliere profesională Din aceste cauze, calitatea vieții studenților este una scăzută, iar performanțele lor academice au de asemenea de suferit. În plus, există un decalaj între programele oferite de universități și cerințele actuale de pe piață, în multe domenii studenții absolvind fără cunoștințele teoretice și practice complete necesare integrării în câmpul muncii. Raritatea stagiilor de practică relevante contribuie masiv la acest decalaj. Nu în ultimul rând, lipsa de transparență în luarea deciziilor, în alocarea fondurilor și în ocuparea posturilor din universități, creează o atmosferă de neîncredere și inechitate, de “cerc închis”, afectând credibilitatea actului educațional și descurajând urmărirea unui parcurs academic de lungă durată. SENS știe că anii de studenție sunt cruciali în evoluția tinerilor spre adulți responsabili și specialiști în domeniile alese și propune măsuri țintite care să îi sprijine în parcursul lor.