27. Energia
România, ca stat membru al Uniunii Europene, trebuie să ia măsuri urgente în ceea ce privește sectorul energetic. Contextul schimbărilor climatice, al tranziției către surse de energie regenerabilă (SRE), precum și angajamentele internaționale privind reducerea emisiilor de carbon impun un nou cadru de dezvoltare sustenabilă. Dispunând de resurse energetice variate și fonduri europene considerabile, România are oportunitatea de a fi un beneficiar al tranziției energetice și de a atinge în mod echitabil triplul deziderat energetic al securității energetice, accesibilității prețurilor, și impactului minim asupra mediului. După decenii de gestionare deficitară și politici energetice ineficiente economic, inechitabile social și dăunătoare mediului înconjurător, noua strategie energetică a României, în curs de adoptare, oferă un cadru solid pentru reformele necesare. SENS își propune să accelereze tranziția verde și să asigure că aceasta are loc în mod echitabil pentru toți consumatorii. Vom încuraja cooperarea între companiile românești și liderii mondiali în domeniul digitalizării sectorului energiei, al echipamentelor de stocare a energiei electrice, al rețelelor și subansamblelor pentru sisteme eoliene și fotovoltaice pentru a asigura necesarul României prin producție internă și a crea noi sectoare cu potențial de export pe termen lung. Vom sprijini de asemenea dezvoltarea de linii de producție pentru autoturisme, autobuze și camioane electrice în dialog cu producătorii existenți din România și cu noi parteneri de top din toată lumea.