Programe de guvernare

36. Afacerile externe – rolul României în lume

Relațiile internaționale sunt în ultimii ani mai tensionate decât au fost în orice moment de la căderea Cortinei de Fier, iar România se află într-un context internațional periculos. Războiul din Ucraina, conflictul din Orientul Mijlociu și dependența strategică a Europei față de Statele Unite ale Americii, care sunt tot mai non-intervenționiste, necesită o abordare strategică și proactivă a politicii externe a României. În acest context, lipsa de influență și relevanță percepută în raport cu partenerii internaționali și alți actori globali este principala problemă pe care partidul SENS își dorește să o adreseze. Obiectivul nostru e să poziționăm România ca un jucător de calibru în Uniunea Europeană, NATO și în relațiile bilaterale cu țările de interes strategic, în special Republica Moldova și SUA. Doar astfel vom putea transforma România într-un promotor al valorilor europene în zona Mării Negre și a Balcanilor. Această lipsă de influență are la bază câțiva factori. În primul rând, se observă o lipsă de voință politică. Un complex de inferioritate este principala caracteristică a politicii externe românești. Acesta se manifestă printr-o atitudine slugarnică a politicienilor în funcții cu relevanță internațională. România nu a avut curajul să ceară cu fermitate ceea ce merită o țară de 20 de milioane de locuitori, situată strategic la granița estică a UE și NATO. Eșecul aderării spațiului Schengen în timp ce Polonia și Croația au aderat demonstrează că lipsa de voință politică este un factor decisiv. În al doilea rând se observă o lipsă de personal și resurse. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) suferă de o lipsă gravă de personal calificat, acoperită adesea prin detașări din alte ministere (cu precădere Ministerul Afacerilor Interne - MAI și Ministerul Apărării Naționale - MApN) și servicii, ceea ce duce la o deprofesionalizare a sistemului diplomatic. Mai mult, procesul de recrutare este opac și afectat de nepotism, iar grilele salariale atrag doar persoane interesate de titlurile formale sau care au alte surse de venit. Nu în ultimul rând, birocrația și rigiditatea structurilor MAE afectează eforturile tuturor diplomaților români. Aceștia nu pot acționa fără aprobări de la nivel superior, ceea ce generează apatie și inactivitate în misiunile diplomatice. Această inactivitate este rapid observată de partenerii internaționali, subminând poziția României în comparație cu alte țări mai proactive. Din 2007, după aderarea la NATO și UE, România nu a înregistrat nicio realizare majoră pe plan internațional, deși a avut obiective importante precum aderarea la spațiul Schengen, aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) și eliminarea vizelor pentru SUA. Toate aceste obiective au rămas neîndeplinite în ultimii 17 ani. Partidul SENS își propune să schimbe această situație prin abordarea strategică a următoarelor priorități: România îndeplinește toate condițiile tehnice pentru aderarea la Spațiul Schengen, dar acest obiectiv a fost blocat din motive politice și din lipsa proactivității MAE. Intrarea României în OCDE este esențială pentru consolidarea poziției internaționale. România, situată la granița estică a NATO, are o responsabilitate majoră în securizarea acestui flanc și sprijinirea Ucrainei împotriva agresiunii Rusiei. Din această poziție, vom intensifica cooperarea militară cu Ucraina și vom consolida prezența strategică a României în regiune. România, datorită poziției sale și a legăturilor istorice, este un actor important în procesul de extindere al UE, în special către Balcanii de Vest și Parteneriatul Estic. Partidul SENS condamnă atacurile nediscriminate asupra populațiilor civile în Orientul Mijlociu, și cere oprirea de îndată a agresiunilor și colaborarea tuturor părților cu Curtea Penală Internațională pentru a investiga potențialele crime de război în acest conflict, indiferent de actorii implicați. Astfel, cerem implicarea directă a diplomației române în procesul de pace pentru a opri acest conflict. România e unul din puținele state care are relații diplomatice bune atât cu Israel cât și statele arabe, recunoscând statul Palestinian din 1988.