P0298
Avem nevoie pentru asta de un nou statut în cadrul ambelor organizații, NATO și UE, precum și de un sistem complex de relații internaționale globale care să fructifice la maximum potențialul României
Documentul original
Documentul sursă ↗Avem nevoie pentru asta de un nou statut în cadrul ambelor organizații, NATO și UE, precum și de un sistem complex de relații internaționale globale care să fructifice la maximum potențialul României și poziția geo-strategică a țării noastre, între care relativa independență energetică a României, singura de acest fel în toată Europa centrală și orientală. Avem nevoie ca vocea clară a unui nou președinte, legitim și respectat atât de concetățenii săi, cât și de comunitatea internațională, să exprime poziții lipsite de echivoc, idei coerente și proiecte care să aducă valoare adăugată ansamblului de acțiuni ale Uniunii Europene.