P0264
Predictibilitatea în programa școlară, necesitatea petrecerii unui timp prelungit, dar rezonabil, în școală, precum și împărțirea numărului de ore din planul-cadru, astfel încât să existe un spectru m
Documentul original
Documentul sursă ↗Predictibilitatea în programa școlară, necesitatea petrecerii unui timp prelungit, dar rezonabil, în școală, precum și împărțirea numărului de ore din planul-cadru, astfel încât să existe un spectru mai mare pentru activități opționale care să respecte nevoile și interese elevilor – toate acestea reprezintă soluții viabile care pot flexibiliza sistemul de învățământ.