P0301 În primul rând, trebuie să dăm o nouă dimensiune diplomației economice. Componenta economică a diplomației trebuie întărită, profesionalizată și integrată coerent în politicile publice din România. Cod editorial Original
P0303 O a doua dimensiune este cea a întăririi rolului și locului diplomației parlamentare, atât prin diversificarea contactelor parlamentare, cât și prin adâncirea celor existente, pe de o parte, dar și pr Cod editorial Original
P0304 Este de datoria unui nou președinte ca, împreună cu Parlamentul și cu Guvernul României, să deschidă calea unei dezbateri naționale aprofundate pe aceste teme. Trebuie să regândim ansamblul relațiilor Cod editorial Original
P0306 Politica externă nu trebuie să fie expresia voinței și viziunii unei singure persoane, ci trebuie să fie proiectată și implementată în consens de toate acele instituții care au vocația și calificarea Cod editorial Original
P0308 România nu poate și nu trebuie să cultive o viziune selectivă și fals concurențială în complexul de raporturi de alianță și parteneriat pe care a reușit să-l creeze în ultimele două decenii. Parteneri Cod editorial Original
P0310 România trebuie să își creeze un profil european coerent, care să țină seama de interesele naționale, dar și de experiența specifică a tranziției românești, cu toate bunele și relele sale, profil care Cod editorial Original
P0311 Sursa: https://web.archive.org/web/20191027143711id_/https://mirceadiaconu.ro/programprezidential/vi-politica-externa/ Cod editorial Original
P0314 În primul rând, România trebuie să-și întărească poziția în interiorul Uniunii Europene, să fie mai activă în discutarea opțiunilor politice asupra prezentului și viitorului Uniunii Europene, iar succ Cod editorial Original
P0315 În interiorul Uniunii, România trebuie să își întărească relațiile bilaterale cu partenerii europeni tradiționali, în primul rând să dea un nou impuls parteneriatului strategic cu Franța și cu Germani Cod editorial Original
P0317 În contextul Brexit, consider că România trebuie să pregătească o strategie națională clară prin care să ne asigurăm că vom dezvolta în continuare cele mai bune relații cu partenerul britanic, atât î Cod editorial Original
P0318 Trebuie căutate noi dimensiuni ale parteneriatului strategic cu Polonia. Cod editorial Original
P0319 Fără o dinamică coerentă a relațiilor intra-europene, eforturile noastre în Uniune nu pot avea rezultatele scontate, nu pot fi eficiente și nu pot, în final, să promoveze cu maximă eficacitate interes Cod editorial Original
P0321 Pe de altă parte, trebuie să fim conștienți de faptul că Tratatul de la Lisabona, cadrul legal al funcționării actuale a Uniunii Europene, este doar un document de parcurs și nu unul care va guverna U Cod editorial Original
P0322 România împreună cu alte țări mai nou intrate în UE au entuziasmul necesar pentru a duce Uniunea mai departe. Ne putem gândi la un Președinte al Uniunii Europene care să nu mai fie rezultatul unui ara Cod editorial Original
P0323 Sursa: https://web.archive.org/web/20191027143640id_/https://mirceadiaconu.ro/programprezidential/vi-politica-externa-1-romania-si-ue/ Cod editorial Original
P0326 A doua componentă esențială a arhitecturii de politică externă a României este statutul său de membru al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, cea mai de succes Alianță politico-militară a con Cod editorial Original
P0327 Provocările actuale pentru Alianță sunt multiple, printre care aș menționa cu precădere: gestionarea securității statelor membre, aportul său la creșterea stabilității internaționale și pregătirea con Cod editorial Original
P0329 Aceste amenințări au revenit de curând în vecinătatea României și zona Mării Negre, motiv pentru care regiunea noastră se află în atenția strategică a NATO pentru perioada imediat următoare. Anexarea Cod editorial Original
P0331 Relația transatlantică nu poate fi concepută în afara jaloanelor Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii. Dacă, în materie de securitate și politică, rezultatele Parteneriatului Strate Cod editorial Original
P0333 România nu poate avea succes global fără a avea coerență și eficiență în regiunea în care trăiește. În acest context, putem afirma de asemenea că țara se află sub imperiul dimensiunii noastre specific Cod editorial Original
P0335 Consider că noul președinte trebuie să propună o viziune clară a României, precum și o acțiune coerentă în aria sa regională. Numai așa, România va putea să-și valorifice potențialul și resursele, ast Cod editorial Original
P0336 Sursa: https://web.archive.org/web/20191027143721id_/https://mirceadiaconu.ro/programprezidential/vi-politica-externa-2-romania-si-nato-si-importanta-relatiei-transatlantice/ Cod editorial Original
P0339 Voi acorda o prioritate aparte relației speciale cu Republica Moldova. În primul rând, consider că România trebuie să își asume un rol mai accentuat în susținerea parcursului european al Republicii Mo Cod editorial Original
P0340 În al doilea rând, cred cu tărie că integrarea în Uniunea Europeană va contribui substanțial la stabilitatea și securitatea regiunii noastre, care este totodată frontieră estică a Uniunii, dar și a Al Cod editorial Original
P0342 Semnarea de către guvernul de la Chișinău a Acordului de asociere cu Uniunea Europeană sperăm să evite transformarea Republicii Moldova într-un prizonier al conflictului transnistrean și să deschidă n Cod editorial Original
P0343 Sprijinul semnificativ sporit pe care Guvernul României l-a acordat constant Guvernului Republicii Moldova creează premisele unei aprofundări de substanță a parteneriatului nostru politic și economic. Cod editorial Original
P0345 De aceea, în mod firesc, voi depune toate eforturile pentru sprijinirea R. Moldova în îndeplinirea tuturor criteriilor politice și, implicit, de implementare a legislației europene pentru a-și consoli Cod editorial Original
P0346 Consider că un aspect esențial pe care trebuie să îl avem în vedere în consolidarea relației noastre este responsabilitatea, atât din partea autorităților din România, cât și din partea autorităților Cod editorial Original
P0348 Continuarea procesului de consolidare durabilă a relației cu R. Moldova, pe baza Parteneriatului strategic bilateral pentru integrare europeană, cu valorizarea caracterului special al originii, limbii Cod editorial Original
P0350 Consider că rolul României trebuie să fie de promotor, de facilitator și de catalizator al deschiderii Republicii Moldova către UE, pentru a construi drumul ireversibil al integrării europene și pentr Cod editorial Original
P0351 Sursa: https://web.archive.org/web/20191027143645id_/https://mirceadiaconu.ro/programprezidential/vi-politica-externa-3-romania-si-relatia-speciala-cu-republica-moldova/ Cod editorial Original
P0354 Zona Mării Negre are o importanță deosebită pentru securitatea și stabilitatea întregului spațiu euro-atlantic și trebuie să rămână pe agenda prioritară de politică externă românească. În acest contex Cod editorial Original
P0356 Consolidarea relațiilor bilaterale, dar și a cadrului multilateral al cooperării subregionale este azi mai mult decât oricând o prioritate pentru noi. Cod editorial Original
P0357 România trebuie să reafirme permanent necesitatea respectării principiilor de drept internațional, cu accent pe cel al inviolabilității frontierelor. De aceea, găsirea unui răspuns echilibrat la criza Cod editorial Original
P0359 Rezolvarea acestor conflicte nu se poate face în afara cadrelor stricte ale dreptului internațional, prin negociere și acceptare de către părți a rezultatelor negocierii și nu prin presiune, forță și Cod editorial Original
P0361 În plan regional, consider că este nevoie să acordăm o atenție specială parteneriatului strategic dintre România și Turcia – o relație dinamică și complexă, care are baze istorice și numeroase interes Cod editorial Original
P0362 Sursa: https://web.archive.org/web/20191027143636id_/https://mirceadiaconu.ro/programprezidential/vi-politica-externa-4-rolul-romaniei-in-zona-extinsa-a-marii-negre/ Cod editorial Original
P0365 Consider că, pe lângă relațiile pe care le-am dezvoltat cu statele membre ale UE, NATO și statele din regiunea noastră, este timpul ca România să aibă în vedere rolul activ pe care și-l poate asuma pe Cod editorial Original
P0366 România trebuie să fie conștientă că lumea actuală este caracterizată de o continuă schimbare și un dinamism ce determină o nouă arhitectură internațională, multi-polară și multi-direcțională. Cod editorial Original
P0367 România are numeroase interese în zona Orientului Mijlociu și a bazinului de Sud al Mediteranei, în primul rând datorită comunităților de cetățeni români care trăiesc în această arie aflată în permane Cod editorial Original
P0369 Trebuie să facem toate eforturile pentru ca vocile moderației să fie auzite, ca drepturile individuale să fie respectate și dezvoltate, ca pacea să devină o realitate pentru un spațiu de care ne leagă Cod editorial Original
P0370 Trebuie să fim parte integrantă, cu idei și mijloace, în soluționarea problemelor imense cu care se confruntă această zonă, să fim activi și creativi în proiectarea unui viitor stabil, liber și prospe Cod editorial Original
P0371 Relația istorică cu R.P. Chineză trebuie dezvoltată pe toate laturile sale, iar parteneriatele strategice cu Japonia și Coreea de Sud, precum și parteneriatul extins cu India, trebuie să fie aprofunda Cod editorial Original
P0373 Totodată, afinitatea culturală și lingvistică cu țările din America Latină trebuie transformate într-o relație de substanță, care să cuprindă un dialog politic permanent, schimburi economice diversifi Cod editorial Original
P0374 Problemelor globale nu li se pot da decât răspunsuri globale. De aceea, România are nevoie să-și reafirme vocea în cadrul Organizației Națiunilor Unite. În aceste timpuri în care provocările sunt mult Cod editorial Original
P0376 Ca președinte al României, voi urmări obiectivele interne și externe, astfel încât acțiunea mea să exprime cu fidelitate voința și interesele tuturor cetățenilor țării, pentru a construi împreună acea Cod editorial Original
P0377 Sursa: https://web.archive.org/web/20191027143628id_/https://mirceadiaconu.ro/programprezidential/vi-politica-externa-5-continuarea-relatiilor-cu-alti-parteneri-traditionali/ Cod editorial Original
P0380 România are nevoie de un președinte care să respecte negreșit Constituția și care, în același timp, să fie conștient și de limitele pe care le impune cea mai importantă funcție din stat. În ultimii 15 Cod editorial Original
P0382 Consider că principala obligație a unui nou președinte al României este aceea de a reface prestigiul și onoarea instituției prezidențiale, echilibrul necesar al puterilor în stat și coeziunea socială Cod editorial Original
P0383 Modelul de Președinte pe care vreau să îl urmez este acela a cărui menire este cu totul și cu totul aparte, care nu numai că asigură buna funcționare a democrației respectând întrutotul Constituția, d Cod editorial Original
P0385 Mă angajez solemn să îmi ghidez întreaga activitate după aceste principii și să îndeplinesc acest deziderat prin toate mijloacele pe care le oferă Constituția, legile țării, și autoritatea unui președ Cod editorial Original
P0386 Ca garant al independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale, voi avea o comunicare și o cooperare efectivă cu Guvernul României, în respectul desăvârșit al atribuțiilor și autorit Cod editorial Original
P0388 Voi avea o comunicare eficientă și respectuoasă cu Parlamentul, prin adresarea de mesaje atunci când e cazul. Cod editorial Original
P0389 Voi avea o comunicare corectă și constantă cu cetățenii României, pentru un control efectiv al deciziilor aleșilor, prin inițierea unor dezbateri naționale în jurul marilor proiecte de dezvoltare și p Cod editorial Original
P0390 Având în vedere experiența ultimilor ani, mă angajez, public și explicit, să evit orice gest de folosire în interes propriu a instituțiilor subordonate. Mă angajez totodată să respect cu strictețe ind Cod editorial Original
P0392 Președintele care va pune întotdeauna cetățeanul înaintea statului și a instituțiilor sale Cod editorial Original
P0393 Modelul de Președinte al României pe care îl propun este un președinte care va pune întotdeauna cetățeanul înaintea statului și a instituțiilor sale. Cod editorial Original
P0394 Drepturile și libertățile cetățenilor au fost periodic neglijate, încălcate sau chiar limitate. Acest aspect, pe mine mă îngrijorează. Trebuie să ieșim din această paradigmă și să acordăm întâietate c Cod editorial Original
P0397 În calitate de președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării mă voi preocupa ca valorile înscrise în Constituție și în legi să fie protejate în întreaga activitate a instituțiilor de apărare și Cod editorial Original
P0398 În contextul geopolitic actual riscurile interne și externe asupra securității Statului Român reclamă o întărire a protecției cetățenilor și națiunii constituind o necesitate națională. Cod editorial Original
P0399 Resursele umane, resursele energetice, drepturile fundamentale ale omului constituie în opinia mea părți ale interesului național. Cod editorial Original