Transparentizarea finanțării cercetării medicale prin crearea unui portal unic de acces al profesioniștilor din domeniu;
Documentul original
Pagina 52 ↗Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă 2. Transparentizarea finanțării cercetării medicale prin crearea unui portal unic de acces al profesioniștilor din domeniu; OBIECTIV Abordare integrativă pentru diminuarea factorilor de risc. Mai mult de 40% din povara de boală din România, estimată în ani de viață sănătoasă pierduți și aproape jumătate dintre decese se datorează factorilor de risc comportamentali. Așadar sunt necesare măsuri comprehensive, coordonate și cost-eficiente pentru a ameliora impactul acestora asupra incidenței și prevalenței bolilor non-comunicabile—boli respiratorii cronice, diabet zaharat, patologie cardio-vasculară și cancer. România are o proporție mare de fumători; 1 din 5 români fumează—4 milioane și jumătate de persoane cu vârsta peste 15 ani iar 115 români mor zilnic din cauza bolilor asociate fumatului, fumatul scăzând speranța de viață în medie cu 10 ani. Mai îngrijorătoare este rata adolescenților care devin fumători, prevalența fumatului pe segmentul 15–24 de ani crescând cu peste 50% din 2011. Cancerul pulmonar reprezintă cea mai frecventă cauză de deces de cauză neoplazică, rata mortalității crescând cu aproape 14 % din 2000. Costurile medicale și nemedicale, directe și indirecte ale fumatului ajung la 4% din PIB.