Programe de guvernare
E19.2

O guvernare care asigură condițiile pentru dezvoltarea sustenabilă a României, cu o administrație publică integră și competentă, care:

Documentul original

Pagina 294-295 ↗

O guvernare care asigură condițiile pentru dezvoltarea sustenabilă a României, cu o administrație publică integră și competentă, care: Ne dorim prin urmare ca sportul și mișcarea să genereze o creștere a calității vieții românilor. Că vorbim despre sănătate fizică și mentală, creștere economică, locuri de muncă, capital social sau educație, sportul generează aceste beneficii numai dacă este practicat în număr mare. Astfel, propunerile USR-PLUS vor viza creșterea participării românilor în sport. Dezvoltarea sportului pleacă de la implicarea activă și organizată a autorităților publice. Asigurarea infrastructurii sportive, elaborarea de reglementări care să faciliteze voluntariatul cetățenilor, respectiv finanțarea echilibrată și transparentă a activității sportive, concomitent cu crearea de legături cu mediul antreprenorial, toate vor duce la o dezvoltare accelerată și sustenabilă atât a sportului amator, cât și a celui profesionist. De asemenea, considerăm necesară o schimbare a modelului de implicare a autorităților publice în sport și astfel transformarea lor din furnizor direct de servicii sportive (prin cluburile de drept public), în special la nivel local, în susținător al asociațiilor sportive care reprezintă comunitatea. În tranziția către un sport preponderent asociativ, cluburile de stat (din subordinea ministerelor) vor putea prelua sec- ții de ramuri sportive cu istoric solid de performanță sportivă la nivel internațional, care riscă să se piardă în acest proces. Această reorganizare a sportului românesc va permite finanțarea sa transparentă și predictibilă de la bugete publice, concurența loială între cluburi, înmulțirea inițiativelor sportive veritabil comunitare și scoaterea mișcării sportive românești din sfera de influență a partidelor politice. Totodată, în abordarea USR-PLUS atenția pentru România rurală și mic-urbană, persoanele cu oportunități reduse, competitivitatea loturilor naționale și diversificarea surselor de finanțare ale mișcării sportive sunt elemente orizontale. Mișcarea sportivă va fi totodată susținută să ia măsuri care să vizeze combaterea corupției în sport (ex.: dopaj, manipularea competițiilor), promovarea transparenței decizionale și adoptarea unei conduite morale solide. Aplicarea principiului bunei guvernanțe de către mișcarea sportivă va reprezenta o condiție esențială pentru acordarea sprijinului autorităților publice. PRIORITĂȚI

  1. Original