Programe de guvernare
E11.13

Combaterea sărăciei energetice.

Documentul original

Pagina 205-206 ↗

Politicile energetice pe care le propunem se vor baza pe 3 piloni: 6. Combaterea sărăciei energetice. Accesul la energie este un drept fundamental, așa cum este accesul la educație și la sănătate. Vom urmări să implementăm proiecte și programe care să asigure accesul tuturor cetățenilor la energie. Studiile ne arată că sărăcia energetică este, pe de-o parte, o problemă de accesibilitate a resurselor energetice și suportabilitate a facturilor la energie și, pe de altă parte, o problemă de acces deficitar la mijloace moderne de asigurare a confortului termic în locuință. Vom redefini noțiunea de „consumator vulnerabil”. Susținem extinderea definiției pentru a acoperi factori structurali și de acces, comportamentul comercial și designul de piață. Cadrul actual de regle- mentare prin tariful social este învechit și nu răspunde nevoilor existente în rândul consumatorilor vulnerabili. Definirea consumatorului vulnerabil este o problemă complexă pe care o vom aborda atât la nivel ministerial (Ministerul Muncii, Economiei/Energiei, și Ministerul Dezvoltării), cât și în strânsă legătură cu autoritățile publice locale pentru rezolvarea problemelor de acces la energie și cu alți actori relevanți cu expertiză din societatea civilă. Printre măsurile pe care le considerăm necesare pentru rezolvarea problemelor care țin de consumatorul vulnerabil și combaterea sărăciei energetice, enumerăm: • Regândirea sistemului prin acordarea de ajutoare financiare diferențiate pentru energie stabilite în funcție de un punctaj care să cuprindă, printre altele, un anumit prag de kWh consumați anual, venitul familial disponibil, localizarea geografică sau gradul de incluziune socială; • Implementarea măsurii fiscale „zero taxe pe salariul minim” cu rolul de a crește veniturile populației, inclusiv a celor aflați în sărăcie energetică; • Redefinirea tarifului social și a mecanismului de aplicare a acestuia, astfel încât consumul peste plafon să nu îi mai taxeze în mod prohibitiv pe consumatorii vulnerabili; • Continuarea programelor de reabilitarea termică a locuințelor și încurajarea implementării pe scară largă a contorizării inteligente, care permite consumatorilor să își dozeze și adapteze consumul în funcție de buget; • Acordarea de facilități fiscale mediului privat pentru implicarea acestuia în dezvoltarea de micro-rețele energetice în zone neelectrificate; • Sistem de vouchere pentru conectarea la energie electrică atât pentru continuarea programului existent privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice, cât și pentru conectarea la rețeaua de distribuție publică, unde soluția este posibilă și mai rentabilă pentru consumatorii vulnerabili.

  1. Original