Programe de guvernare
E1.18

Includerea parlamentarilor printre entitățile care pot ataca ordonanțele de guvern la Curtea Constituțională anterior adoptării legii de aprobare

Documentul original

Pagina 8 ↗

Reforma constituțională 17. Includerea parlamentarilor printre entitățile care pot ataca ordonanțele de guvern la Curtea Constituțională anterior adoptării legii de aprobare În prezent, singura instituție abilitată să sesizeze CCR privind neconstituționalitatea ordonanțelor Guvernului este Avocatul Poporului, însă această atribuție este exercitată foarte rar, din cauza lipsei garanțiilor de profesionalism, independență și imparțialitate ale persoanelor numite în funcția respectivă. În privința legilor, persoanele care pot sesiza CCR sunt mai numeroase incluzându-i, pe lângă Avocatul Poporului, pe Președintele României, președinții Camerelor Parlamentului, Guvernul, Înalta Curte de Casație și Justiție și un număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori. În timp ce acordarea acestei competențe tuturor entităților menționate anterior ar deturna fără îndoială ordonanța de urgență de la scopul pentru care a fost instituită de legiuitorul constituant originar, includerea parlamentarilor ar reprezenta o măsură pe deplin justificată de imperativul asigurării controlului legislativului asupra executivului, cu atât mai mult cu cât ar deschide calea opoziției să uzeze de acest resort legitim al sesizării Curții Constituționale.

  1. Original