7. Social

CONTEXT Corupția și incompetența unora dintre cei care s-au aflat la conducerea statului în ultimii 30 de ani au furat din resursele colective administrate prin stat, afectându-ne pe toți, dar mai ales pe cei mai vulnerabili dintre cetățeni. În România anului 2020 avem comunități încă rupte de lume, fără drum asfaltat sau apă curentă, o treime din populație trăiește la limita sărăciei, iar rata de sărăcie în rândul persoanelor angajate este cea mai mare din UE, dublă față de media europeană. Măsura fanion a USR PLUS #ZeroTaxe pe salariul minim va adresa direct sărăcia persoanelor angajate—măsura este detaliată la alte capitole din acest program. Aici vom acoperi măsurile sociale anti-sărăcie ca atare. România se confruntă cu un declin demografic major, cauzat de fenomenul migrației externe și de scăderea accelerată a natalității în ultimii 30 de ani, cu efecte negative asupra pieței muncii. Cu toate astea, peste 1 milion de adulți se află în afara pieței oficiale de muncă, fie din cauza lipsei calificării în domeniile în care există cerere, fie din cauza subdezvoltării economice a zonelor în care au reședința. O bună parte dintre ei sunt femei casnice care în lipsa unor servicii de îngrijire a bătrânilor sau copiilor nu au alternative. Gradul de sărăcie relativă a crescut. Conform datelor statistice, în 2018, 38,8% din populația României era expusă riscului de sărăcie și excluziune socială. Copiii sunt printre cei mai afectați de această situație. Un sfert dintre copiii României nu au minimul necesar pentru a crește în condiții corespunzătoare, iar unul din zece copii din mediul rural se culcă flămând. Un sfert dintre copiii de la sate (și trei sferturi dintre copiii romi) abandonează școala, iar circa 40% din absolvenții de gimnaziu care analfabeți funcțional. Mai puțin de 7% dintre copiii aflați în sistemul de protecție sunt adoptabili. Alți 100.000 de copii sunt lipsiți de unul sau ambii părinți, pentru că părintele/părinții nu se mai află în țară. România încă nu reușește să ajute cu adevărat persoanele vulnerabile din comunități rurale, marginalizate, sărace. Sistemul național de asistență socială aruncă greutatea serviciilor sociale asupra primăriilor, dar multe primării din mediul rural nu au asistenți sociali calificați și nu oferă servicii (consiliere, cantine, centre de zi etc.), iar angajații din domeniul asistenței sociale, educație și sănătate sunt puțini (dacă există din toate cele trei domenii) și lucrează separat, fără un management de caz adecvat. Problemele oamenilor vulnerabili rămân CONTEXT astfel nerezolvate, iar ei continuă să trăiască cu acces minimal la educație, servicii socio-medicale și locuire decentă. Inegalitatea de șanse este o provocare, în special în zonele rurale. Aspectul cel mai îngrijorător este că, deși aceste cifre sunt publice, statul român nu are o evidență individualizată a celor aflați în nevoie. Diferite instituții, la nivel central sau local, au informații fragmentare și nu există o abordare integrată și evaluări corecte pentru o intervenție coerentă. Există în România persoane care nu-și pot atinge deplinul potențial și care au acces limitat sau rămân excluse complet din viața societății. Sunt cetățenii pe care, ignorându-i sau ținându-i captivi într-un sistem de asistență socială bazat strict pe transfer social pasiv, fără eforturi susținute de a-i scoate din situația de vulnerabilitate și excluziune socială, statul îi pierde. Pe lângă problema sărăciei, România se confruntă cu fenomene cum sunt violența domestică, alcoolismul, consumul de droguri, față de care instituțiile publice nu au o abordare coerentă care să vizeze în primul rând prevenția. VIZIUNE